Recent, Asociaţia
Presei Sportive a încheiat două înţelegeri esenţiale cu conducerile forurilor
fotbalistice din ţara noastră, Federaţia Română de Fotbal (FRF), respectiv Liga
Profesionistă de Fotbal (LPF). Aceste înţelegeri vin în sprijinul muncii
gazetarilor profesionişti, prea des împiedicaţi să îşi facă meseria de diverse
persoane care iau loc la „masa presei” ca la ele acasă. Este momentul ca
meseria de gazetar şi calitatea de membru al Asociaţiei Presei Sportive să fie
respectate cum se cuvine, lucru pe care l-au înţeles, spre lauda lor, atât
preşedintele FRF, dl. Mircea Sandu, cât şi cel al Ligii profesioniste, dl.
Dumitru Dragomir. Practic, prin punerea în aplicare a celor două Protocoale,
gazetarii sportivi membri ai Asociaţiei Presei Sportive din România vor putea
beneficia cu prioritate de locuri rezervate în spaţiile special amenajate
pentru presă în interiorul stadioanelor (masa presei, sala de conferinţe, zona
mixtă etc.). Este un pas foarte mare pe
care APS îl reuşeşte, într-un moment în care tot mai mulţi sunt aceia care
prevestesc dispariţia presei, diluarea rolului său în societate şi prea mulţi
cred că a face meseria de gazetar sportiv este lucrul cel mai simplu din lume,
la îndemâna oricărui individ. Aceste
înţelegeri sunt în primul rând de natură de a-i selecta mai eficient pe cei
care se ocupă de presa sportivă, făcând diferenţa între aspiranţi şi
profesioniştii meseriei de gazetar sportiv.
CONSILIUL APS
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu