Stimată doamnă/domnule Coordonator al Proiectului Naţional "Olimpiadele Cunoaşterii",
Vă facem cunoscute
următoarele:
1. Perioada de înscriere
la etapa a II-a a proiectului
Olimpiadele Cunoaşterii ediţia a IX -a se prelungeste până la data de 14.III.2014 (expedierea formularelor de participare),
respectiv, achitarea seturilor de teste până la data de 31.III.2014.
Eventualele suplimentări se pot face până la data de
14.III.2014, caz în care se va expedia un nou formular C2 menţionând,
obligatoriu, data completării formularului şi numărul de seturi
suplimentat (suplimentarea se acceptă pentru un număr de
minim 10 participanţi);
2. Având în vedere contextul controversat din ultima
perioadă dorim să venim în sprijinul accesului liber la procesul de evaluare în
domeniul educaţional şi ne permitem să vă facem câteva recomandări:
a) obţinerea solicitării de participare la proiect astfel
încât să se evidenţieze propunerea părinţilor de organizare şi desfăşurare a
proiectului. Vă trimitem în acest sens două modele ale acestui formular
(Propunerea privind participarea la Proiectul Naţional Olimpiadele Cunoaşterii
- sub formă de tabel colectiv sau sub formă de bilet individual). Conţinutul
formularului poate fi adaptat de fiecare organizator la cerinţele specifice
clasei/ şcolii. La rubrica Menţiuni, dacă este necesar, poate fi specificat
preţul setului de teste de 10 lei/disciplină + 2 lei cheltuieli de organizare
locală. Părintele va completa un singur formular pentru toate disciplinele la
care participă elevul. Formularul completat de părinţi va fi păstrat de către
coordonatorul la nivelul clasei.
Odată cu acest formular se va trimite spre completare şi
Formularul A (acordul părinţilor) care va fi expediat Asociaţiei Olimpicii
Cunoaşterii împreună cu fişele de concurs.
b) în situatia în care conducerea unităţii de învăţământ nu
este de acord cu participarea elevilor la activităţi extraşcolare, înscrierea
la proiect se poate face şi în următoarele modalitaţi speciale:
- participarea la proiect în cadrul altei instituţii
înscrise (unitate şcolară, fundaţie, cluburi ale copiilor etc.)
- organizarea individuală a proiectului (asigurarea
riguroasă a cadrului organizatoric)
- organizarea prin intermediul Asociaţiei/ Comitetului de
părinţi (achitarea seturilor de teste se face prin intermediul asociaţiei de
părinţi).
În situaţia în
care proiectul se desfăşoară în alt cadru organizatoric şi nu în unitatea de
învăţământ la care sunt înscrişi elevii, nu este necesar acordul unităţii de
învăţământ, atribuţiile acesteia fiind preluate de către coordonatorul
proiectului. Se vor menţiona obligatoriu pe formularul de contract
caracteristicile situaţiei şi adresa de expediere a materialelor.
Precizăm ca MEN si
ISJ/ ISMB nu interzic proiectele şi competiţiile extraşcolare, ci recomandă
desfăşurarea acestora cu respectarea legislaţiei specifice în vigoare.
Asociaţia Olimpicii
Cunoaşterii, constituită cu avizul MECT nr. 1240/25.07.2005 în scopul derulării
de proiecte şi programe educative, respectă recomandările MEN, ISJ şi ISMB,
instituţiile de învăţământ având libertatea să decidă în ce priveşte alegerea
partenerilor şi proiectelor din oferta existentă.
În Calendarul Activităţilor Educative emis anual de
Ministerul Educaţiei Naţionale sunt incluse doar concursurile fără taxă. Faptul
că unele proiecte sau concursuri au fost promovate mai mult de către unele
instituţii a creat confuzia că ar fi avizate sau incluse în Calendarul Activităţilor
Educative.
Vă mulţumim şi ne
bucurăm să vă avem alături la derularea proiectului şi vă dorim mult succes!
Cu respect,
Raducu Cezar Nuica
www.olimpiciicunoasterii.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu