sâmbătă, 16 mai 2015

Şedinţa Cenaclului Scriitorilor Maramureş din 16 mai 2015

  Se pare că nu numai numărul 33 are un atu în limba română, mai nou, și la cenacluri, vorbim de acesta zi, dar chiar și la epigramiști prezența membrilor care-l frecventează se adună de abia 13 membrii. Și așteptările au rostul lor, dar avem alte probleme la cenaclu și cum prezența este benevolă, destui de mulți “profită” de acest lucru.
      Doamna președintă a cenaclului, scriitoarea ing. Florica Bud, salută pe cei prezenți și dă cuvântul domnului Marian Hotca, care citește din poeziile domniei sale compuse din 13 (iar acest număr) poezii plus o proză.
      Domnul Dragomir Ignat care vorbeşte  primul ce ia cuvântul se mândrește  că cenaclul nostru a crescut un poet desăvârșit. Poemul "Agricutură" spune că-i superb. Se referă la cuvintele provinciale sau chiar la cele traduse din alte limbi. Poetul, este: “ironic, caustic și plin de adevăr. Poetul se ferește de turbulențe folosind cuvinte mai domestice ca: blide șurluite. Poemul este o ilustrare crudă a unui eveniment funerar. Nu ține la rigiarea poeziei, albe sau de altă natură, creează in stilul propriu”.
      Poeta Ioana Ileana Ștețco, arată că “unele cuvinte, vor fi cu greu însușite de oamenii din alte părți de țară, va fi imposibil de impus. Poemul în proză, are o percepției a realului și a detaliului incredibilă. Poetul se răsfață singur în poezia propusă” de autor. Propune ca unele poezii să fie trecute la sectorul de care se ocupă: “agricultura”. Arată că psalmul culinar XI este deosebit de inteligent. (Acum a venit la şedinţă şi Valeriu Sabău !). Tot dânsa completează faptul că este necesar “să mai citească de mai multe ori poezia înainte de-a ne o prezenta cenacliştilor”. Deci mai trebuie muncă.
      Domnul Vasile Dan Marchiș spune că Marian Hotca are originalitatea lui. Este și metaforică și sentimentală. Este oarecum, uneori doar “cuvinte de umplutură”. Chiar și unele titluri, ceea ce propune “eliminarea elementelor goale”. Deci ceva mai multă muncă pentru poezie.
      Profesoara Rodica Dragomir este surprinsă de ușurința cu care poetul lucrează,versurile, au muzicalitate interioară finită. Coboară sacru la profan, banalul-îl urcă la sublim,  folosește cuvinte religioase la universul banal. Inversarea renașterii în versurile sale este  “originală și neașteptată, binevenită”.  Savoarea poeziei o aduc și folosirea regionalismelor.
Doamna Florica Bud spune că “trebuie să se ia poetul însăși în serios, mai ales că aportul său în profunzimea versurilor este evident”.
      Doamna dr. Gabriela Popiel spune că a “gustat poezia prezentată”.
      Domnișoara profesoară Antoneta Turda spune că pe parcursul citiri, “Marian Hotca a schimbat incantația, ceea ce a adus un plus de farmec poeziei tânârului poet băimărean”.
      Doamna Maria Focze  este şi ea de acord că Marian Hotca “este un poet veritabil”.
    Scriitorul Valeriu Sabău spune că “este cam mult culinar pentru poezie, poetul se joacă scriind astfel de poezii, dă titlurile bombastice versurilor, care nu pot tinde înspre “Cântarea Cântărilor, ceea este pentru poeți un anumit standard. Trebuie să revină uneori la calitatea a ce este POEZIA!”
      Este momentul în care se încheie ședința Cenaclului Scriitorilor Maramureş. Ne revedem peste două săptămâni!


                                                           Toma GROSS ROCNEANU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu