Ne-ai trădat, Victore !

O veste cumplită ne-a lăsat fără grai! Autorităţile noastre au aprobat construirea în Bucureşti a celei mai mari moschei din Europa, pe o suprafaţă de 13.000 de metri pătraţi. Pentru ca „bucuria” să fie deplină, lîngă moschee se va construi şi cea mai mare Universitate musulmană din Europa, care va avea o capacitate de 6.000 de studenţi. Universitatea se vrea „centru de învăţătură şi propagandă musulmană”. Nu ştim ce argumente au determinat pe mai-marii noştri să facă acest gest, important este că urmările sînt foarte grave şi cu consecinţe incalculabile în viitor. Ca preot şi cetăţean, mă simt trădat de oamenii pe care, culmea, i-am votat. Mai bine mi se usca mîna cînd am făcut aceasta! O unitate de învăţămînt musulman de asemenea anvergură nu este justificată nici pentru noi, românii, nici pentru musulmanii care vor veni să studieze aici, dacă sînt de bună-credinţă. Românii sînt majoritari creştini. Musulmanii din România sînt de ordinul cîtorva zeci de mii.

Cei mai mulţi sînt turcii din Dobrogea. De acolo este şi muftiul Iusuf Murat, adică mai-marele religios al turcilor musulmani. Cu dumnealui am fost coleg. Am vorbit împreună, ne-am înţeles bine, am glumit. Este un om inteligent şi serios. A pregătit o teză de doctorat, în care a făcut un studiu comparativ între dreptul religios islamic şi dreptul canonic creştin. Pentru nevoile religioase ale turcilor din România sînt lăcaşuri de cult, moschei suficiente în Dobrogea şi chiar una în Bucureşti. Ele sînt de dimensiuni corespunzătoare comunităţilor pe care le deservesc. O moschee de aproape un hectar şi jumătate în Bucureşti nu are nici o justificare în vremea noastră, afară de faptul că am vrea să islamizăm România. Cei care au iubit istoria neamului au aflat, din documente şi din cronici, că domnii şi strămoşii noştri au luptat pe viaţă şi pe moarte, ca să nu permită turcilor să-şi construiască moschei pe pămînt românesc şi nici să nu-l colonizeze cu populaţie musulmană. Niciodată Principatele Române nu au fost paşalîc turcesc. Domnii noştri au convenit cu sultanii turci să le dea bani, să le dea cereale, să le dea vite, să le dea chiar copii, dar să nu le dea pămînt. Ştim prin ce nenorocire a trecut vecina noastră Jugoslavia, cînd a fost sfîşiată în bucăţi. Astăzi, Serbia nu mai are multe locuri de sfîntă aducere aminte, locuri pe care a scris istorie cu sînge de-a lungul veacurilor. Cîte ctitorii asemenea Putnei de la noi nu sînt astăzi în Bosnia, cîte morminte de ţari sîrbi nu sînt azi în pămînt străin?! Cît sînge s-a vărsat în recentul război din Iugoslavia, cîte zeci sau poate sute de mii de oameni nevinovaţi au murit! Auzim zi de zi de atacurile teroriste săvîrşite de tineri musulmani în multe ţări din lume, în special pe continentul european şi pe cel american! O asemenea universitate de la noi ar fi o adevărată trambulină pentru astfel de oameni, pentru a putea pătrunde mai uşor în spaţiul european sub paravanul carnetului de student. Pentru a ţine sub observaţie atîtea mii de tineri, îţi trebuie ţie, ca ţară-gazdă, de două-trei ori mai mulţi agenţi de supraveghere. Auzim şi citim despre atrocităţile ce se săvîrşesc în Orient, în ţări precum Siria, Iran, Irak, Afganistan şi altele de către tineri musulmani terorişti. Te cutremuri cînd afli ce viaţă au creştinii din acele ţări, cum sînt persecutaţi cu o barbarie pe care nu ne-am fi putut-o imagina pentru începutul veacului al XXI-lea. Vorbim de sfinţii martiri

din vremea persecuţiilor romane, dar nu vorbim de sfinţii din vremea noastră din Orient, care pecetluiesc cu sîngele şi cu vieţile lor Evanghelia lui Christos. Dacă acei tineri voiesc să înveţe, să se cultive, să fie la nivelul lumii civilizate din mileniul al III-lea, e foarte bine. Este excepţional! De ce nu fac acest lucru acolo, acasă la ei? De ce să facă cheltuieli inutile şi să vină pînă în România ca să înveţe carte? De ce să se deplaseze un corp profesoral şi tot personalul auxiliar mii de kilometri pînă aici, cînd ar putea foarte bine să înveţe fără astfel de cheltuieli în ţările lor. Mulţi musulmani, turci, iranieni, irakieni, afgani etc. vin în România, în Europa, să muncească, să se stabilească. Foarte bine, dar de aici pînă la a face din continentul european citadelă a islamismului e cale lungă şi nu trebuie să treacă neobservată. Avem destule secte creştine la noi şi în Europa. E destul! Efortul unora de a face din acest continent teatru de război inter-religios, ori încercările de a transforma continentul nostru într-unul musulman, budist, confucianist etc. nu este numai o problemă a instituţiilor religioase, ci o problemă de maximă importanţă şi pentru instituţiile politice. Europa a fost şi trebuie să rămînă leagănul culturii şi civilizaţiei. Poate să facă aceasta numai rămînînd creştină, aşa cum a fost de 2.000 de ani. În piesa „Apus de soare”, a lui Barbu Ştefănescu-Delavrancea, Ştefan cel Mare spune: „Moldova nu este a mea; nu este a voastră, ci este a urmaşilor urmaşilor voştri!”. Omul acela era cu adevărat un Domn şi avea conştiinţa eternităţii unui Neam. Mai mult, avea conştiinţa misiunii sale. Ştefan nu se juca nici cu ţara, nici cu poporul său, nici cu Istoria lui, nici cu viitorul lui. Tocmai de aceea a rămas un voievod fără seamăn în Istoria Neamului. De-aşa vremuri şi de-aşa oameni se-nvredniciră moşii şi strămoşii noştri! Cine are urechi de auzit să audă, pînă nu e prea tîrziu…! Preluare Tricolorul

                                                          pr. STĂNCIULESCU-BÎRDA