Plecând de la afirmaţia deputatului PSD Marius Manolache (foto jos ) care a spus că “Nu putem să punem egalitate între un demnitar şi un cetăţean
normal, fie el muncitor, inginer sau medic”, IT-istul Ciprian Jichici( foto sus ) îi provoacă pe aleșii țării să spună cu ce
sunt ei mai presus decât ceilalți români și chiar față de el, un cadru didactic
universitar.
Prezentăm mai jos
textul integral al scrisorii lui Ciprian Jichici către parlamentari.
“Eu cred că nu
putem să punem egalitate între un demnitar, înalt funcţionar public, care are o
răspundere extraordinară şi un cetăţean normal, fie el muncitor, inginer,
medic, şamd. - deputat în Parlamentul Romaniei.
Ce răspundere
extraordinară ai tu, nesimţit ordinar ce eşti, acolo unde mănânci, dormi şi
votezi cum îţi ordonă şeful tău (din partid, din servicii, sau de unde o fi)?
Cu ce eşti tu mai presus de mine? Hai să vedem...
Sunt cadru
didactic universitar, cu vechime de 15 ani, la care se adaugă şi cei petrecuţi
pe băncile facultăţii. Am fost olimpic naţional la 5 materii în liceu, am luat
atâtea premii că nici nu le ştiu din cap. Pasiunile mele ştiinţifice sunt cloud
computing, data mining şi fizică cuantică. Ştii ce înseamna vreunul dintre
aceşti termeni, măi infatuat ordinar ce eşti?
Cu asta am
lămurit-o, hai să mergem mai departe. Am construit de la zero (fără tata
şmecher, securist, primar, etc...) o firmă care a împlinit anul trecut 15 ani.
Lucrează numai în privat, nu dă tunuri, îşi plăteşte toate impozitele. Sunt
recunoscut internaţional ca unul din cei mai buni specialişti IT în aria mea de
competenţă.
Vorbesc anual la
câteva zeci de evenimente naţionale şi internaţionale, şi asta nu pentru că
"dă bine" să fiu invitat ci pentru că oamenii sunt interesaţi ce ceea
ce spun. Tu ce ai realizat, mai extraordinarule?
Sunt zile în care
lucrez până la 10-12 ore. Multe dintre weekend-urile mele sunt presărate cu
activităţi profesionale. Să nu mă înţelegi greşit, profitorule, nu mă plâng şi
nu mă victimizez. Fac ceea ce fac şi cât fac pentru că îmi place foarte
mult. Mă pricep bine, am rezultate şi satisfactii. Produc pentru mine, pentru
cei care depind de mine (colegii mei de la firmă, partenerii de business) şi
pentru statul român.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu