Cea mai recentă
carte a poetului Ştefan Doru Dăncuş se numeşte „Avans şi lichidare” şi a apărut
la editura pe care o păstoreşte cu rezultate meritorii - „Singur” din
Târgovişte.
Volumul de faţă are
peste 80 de poeme de o muzicalitate ieşită din comun, în care poetul Dăncuş ne
spune încă de la primele poezii că „Plouă peste tot poporul/Şi e frig pentru
Românii/Rana mea de ştefan doru/Tare-aş vrea SĂ NU MAI VII ”. Plecând din Ieudul
natal, mergând din Ardealul drag, în poemul „În Ardeal e noapte şi e ud” face o
mărturisire cititorului: „În Ardeal e noapte şi e ud/Plouă doamnă – lacrimi la
mormânt/Înainte de-a pleca din sud/Ia-te şi pe tine ca veşmânt”.
Aproape în toate
poemele acestui volum vom întâlni un Ştefan Doru Dăncuş trist, nostalgic, poate
puţin resemnat şi gânditor la cum arată
România de azi şi cum va fi viitorul copiilor noştri: „Ştiu să cânt la os de
lup iubito/Trăiesc viaţa ca pe-un alfabet/Uite ţara cum au împărţit-o/În
perfecte slove de poet” dar în poemul „Ţara mea” ce-mi aminteşte de poeziile
patriotice ale lui Adrian Păunescu pe alocuri, întâlnim un Dăncuş vehement în
apărarea valorilor neamului, în stârpirea celor care au adus România pe
marginea prăpăstiei: „Ţara mea nu-i tocmai o tocmeală/Corn cu lapte aruncat
parşiv/Nu ai haine să te duci la şcoală/Ai un os – să taci definitiv./ De-aş
rămâne numai eu în ţară/De mi-ar arde lumea poeziei/Aş striga cu glas de fiară
iar:/Nu voi stinge becu-n România/Ilieştii la culcare pleacă/Ebele au stat
peste program/Mi-e ruşine – inima mi-o seacă/Somnul aruncat viclean pe neam”.
Maramureşul este
prezent prin poeme cum ar fi „Cimitirul Vesel” unde am întâlnit aceste versuri
memorabile:”Un cimitir voi duce în spinare/Până când ca o cruce o să cresc”,
„La gura Ieudului”, sau „Iubind la Baia Mare
Autorul afirma
odată că „Ni s-a oferit Apocalipsa biblică preventiv, ca o avertizare că acolo
vom ajunge dacă ne vom ignora originea divină”. Iată că această idee este
continuată în nişte poeme superbe, cum ar fi: „Domnii sunt plecaţi”,
„Sentinţa”, „Singur în Rai”, „Sensul plecării”, „Avertisment”, „E mai simplu”
sau „Întâlnirea”.
Vom găsi un poet temător în faţa puterii
divine, un poet care-şi pune întrebări existenţiale, un om care-şi recunoaşte
limitele şi are rugăminţi: „Deschide-un ochi Tu, Dumnezeu ce dormi/Că omul e
din nou care pe care/S-au aruncat pe noi atâţia corbi/De parcă-am fi cadavre
planetare/ Mi-e sete, Doamne, de Cuvântul Tău/Dar uite cum agonizez sub
soare./cu ce-aş putea să sparg atâta rău/Când nimeni nu acordă îndurare?”.
Poeziile de
dragoste sunt şi ele prezente şi cred că toate îi sunt adresate soţiei. Mă
rezum la aceste versuri: „De 2000 de ani eu strig întruna/Că pe pământ îmi
place numai una/Iar de mă cred ale ei mâini frumoase/jur c-o să-i crească
muguri noi din oase” din poemul „Scrisoare nemodernistă”.
Ar fi multe de
spus despre acest minunat volum al poetului „ singur şi singuratic” Ştefan Doru
Dăncuş dar am să mă rezum din nou la versurile Domniei lui din poezia
„Fatalitate”: „Fie-mi mâinile de lemn să-mi fie/Fă-mă, Doamne, scrum, atât mai
vreau/Nu mai sta în mine, poezie/Pleacă-n alţii care nu te au/. Lasă-mă odată
fără tine!/Te aşteaptă toţi care de care…”
Gelu Dragoş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu