de preot Radu BOTIŞ
Cândva, cineva o să împământenească ideea că internetul poate fi aşezat în
apropierea celor şapte minuni ale lumii. Avem posibilitatea să accesăm
informaţia cu o rapiditate de negândit iar în urmă cu nu prea mulţi ani părea
ceva de neimaginat acest lucru. Reuşeşti să cunoşti oameni cu aceleaşi
preocupari, poţi să le urmăreşti şi să le apreciezi munca făcută cu
pasiune, din suflet, faţă de semeni.
Aici aş
încadra şi colectivul de oameni deosebiţi, dăruiţi slovei noastre dragi din
Redacţia revistei Izvoare Codrene, în special jurnalistului
Gelu Dragoş care duce o muncă demnă de toată aprecierea pentru ca
publicaţia să poată fi cunoscută şi în spaţiul virtual.
Am
descoperit omul dăruit lucrului bine făcut iar pentru dânsul promovarea Ţării
Codrului şi a Chioarului înseamnă fărâmă din propriul suflet. Frumoasă menire!
Accesând
blogul Izvoare Codrene, fiecare, ne putem convinge că evenimentele
ţinutului nost’ au o largă dar bine structurată prezentare aici. Nu
întâmplător din partea Asociaţiei cultural creştin umanitară “Ars Vivat” Ulmeni
i-a fost oferită Diploma de Excelenţă. Ştie să aducă la lumină frumuseţea
acestor ţinuturi cu oamenii, viaţa, portul, cântecul, graiul şi cuvântul lor.
Pentru el, Codul deontologic al jurnalistului este precum jurâmântul lui
Hippocrate pentru medic, aşa îl percep şi nu întâmplător are un loc al
lui în rândul prietenilor mei de suflet.
Domnule jurnalist, domnule profesor, prietene drag: Har şi condei pe mai
departe!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu