Editorial. Despre ”legionarul” Marian Munteanu – fără părtinire și ranchiună

Acum câteva luni am fost mirat că a reapărut intempestiv Marian Munteanu, fostul lider al Pieței Universității din 1990, la emisiunea Jocuri de Putere de la Realitatea TV (clujenii hâtri o mai numesc Jocul de glezne de la Hellvig TV). Când se scoate de la naftalină un personaj, după mulți ani, și se promovează la TV e clar că se pune ceva la cale. Inițial Marian Munteanu ne ținea la povești cu înființarea unei societăți civile, care să adune personalitățile țării pentru a apăra valorile naționale. Sincer nu l-am crezut. Chiar pariam cu prietenii că nu mai e mult și Marian Munteanu își va anunța intrarea în politică. Așa și a fost. Atunci când s-a reîntors din SUA, tot la aceași emisiune, Munteanu a vorbit de înființarea Grupului pentru România, cu care vrea să facă o platformă politică până la toamnă. Atunci am aflat un lucru inedit, că Marian Munteanu, marele român ortodox era un pelerin fervent până la excitație, încă din 1990, și care lua anual ”lumină”, la Washington, cum politrucii comuniști din epoca sovietică de la Moscova. Aici m-a surprins Marian Munteanu pe picior greșit. Nu am crezut niciodată că va face partid, ci va negocia cu o mare formațiune tradițională să candideze în toamnă, Gruparea pentru România fiind doar o acoperire de moment, dar totuși a fost mai agil. Păpușarii din spatele lui l-au împins să candideze la Primăria Capitalei la alegerile din iunie, din partea PNL, ca urmașul lui Ionel I.C. Brătianu.

Se pare că păpușarii nu mai au răbdare. Discursul lui Marian Munteanu aflat pe linia ortodoxismului naționalist poate fi fermecător ca un cântec de sirenă. Problema lui Marian Munteanu nu este discursul până la urmă, ci parcursul său moral sinusoidal. Naționaliștii români îi reproșează lui Marian Munteanu că a trădat cauza mișcării naționale din anii 90 pentru bani și interese. E adevărat nimeni nu poate fi perfect în România ieșită din comunism. Trecutul de dinainte de 1989 a lui Marian Munteanu lasă loc de mari interogații. La sfârșitul anilor 80, studentul Marian Munteanu de la Filologie îl vizita des în garsoniera sa insalubră pe marele filosof naționalist Petre Țuțea. Unii spun că făcea asta ca să-l tragă de limbă. Dosarele CNSAS vorbesc doar de un profesor al lui Marian Munteanu de la Universitatea București că-l turna pe marele filosof. Alții spun că atunci și studenții care-l vizitau pe Țuțea ar fi fost racolați de Securitate, dar dosarele CNSAS încă nu au fost destul de cercetate în acest caz. Cert este că vizitele la legionarul Petre Țuțea nu a împiedicat organizația PCR din Universitate să-l susțină și promoveze pe tânărul Marian Munteanu ca președinte al Asociației Studenților Comuniști din anul II. La urma urmei cam toți politicenii de azi, de la Năstase, Isărescu, Maior, Dâncu la Rus au fost mari șefi la ASC, și asta nu i-a împiedicat să facă cariere politice de succes după 90. Așa că și pentru Marian Munteanu la prima vedere asta nu ar fi o piedică. Totuși Rus sau Dâncu nu s-au proclamat mari anticomuniși, în schimb Marian Munteanu da. Deci e o problemă morală aici.

Marian Munteanu a fost ales liderul studenților democrați și anticomuniști imediat după 22 decembrie 1989 de aceeași colegi care îl votaseră președinte de organizație comunistă. Așa că liderul Pieței Universității a devenit marele democrat Marian Munteanu, fostul șef ASC, care aflăm că în acele zile se sfătuia cu ambasadorii occidentalli și cu cel american privind tactica luptei politice împotriva lui Ion Iliescu și FSN. După mineriada din iunie 1990, când procuroarea Monica Macovei i-a anchetat pe tinerii arestați și bătuți ilegal la lagărul de la Măgurele, Marian Munteanu înființează un partid politic neo-legionar: Mișcarea pentru România. La începutul anilor 90 foarte mulți tineri încercau reînființarea Mișcării Legionare. Am trăit acei ani și știu că tinerii lui Marian Munteanu cântau la întîlnirile lor și pe străzi imnul Sfântă Tinerețe Legionară. Să nu uităm că atunci trăiau foarte mulți bătrâni legionari care încercau reînființarea Mișcării. Unii bătrâni legionari îl considerau lipsit de sinceritate pe Marian Munteanu în acțiunile sale. Era perceput deja ca infiltratul lui Virgil Măgureanu pentru a deturna de fapt reînființarea Legiunii către o grupare controlată de SRI sub forma unui naționalism-comunism. Am trăit acei ani și mulți bătrâni de la Mircea Nicolau, Pr. Brânzași sau Sebastian Mocanu îmi spuneau că Mișcarea pentru România e o făcătură securistică. Totuși trebuie să recunosc că tot în acei ani am cunoscut și tineri admirabili și sinceri în patriotismul lor care erau lideri ai filialelor partidului și prieteni cu Marian Munteanu. Nu cred că în Mișcarea pentru România au intrat numai secături securistice și derbedei finanțați de Virgil Măgureanu pentru a compromite înființarea unei mișcări național-creștine românești.

Mișcarea pentru România nu a avut succes electoral, obținând vreo 0,12% din sufragii în 1992. În 1999, cotidianul Atac la Personă publica pe prima pagină în facsimil acordul de colaborare semnat de Munteanu cu Securitatea în septembrie 1988. Munteanu nu a comentat niciodată acuzația privind colaborarea cu Securitatea. Doi jurnaliști, Ion Itu de la revista ”Tinerama” și Șerban Orăscu de la Radio Europa liberă au scris despre venirea în România a liderului Mișcării Legionare, Horia Sima, în 1991, pentru o întâlnire cu directorul SRI, Virgil Măgureanu. Întâlnirea ar fi avut loc în Delta Dunării pe o ambarcațiune fiind mediată de Marian Munteanu. La aceea vreme, Măgureanu dorea să păstreze grupările legionare din exil în continuare sub influența SRI, așa cum reușise în trecut Securitatea, iar Marian Munteanu era folosit pentru legăturile sale bune cu bătrânii legionari. Mulți bătrâni legionari vorbeau prin București că Marian Munteanu a primit bani de la legionari pe care nu i-a folosit în scopurile propagandistice propuse. Posibil să fie și bârfe specifice epocii. Apogeul lui Marian Munteanu a fost “podul de flori” de la Prut, atunci când liderul studenților era privit ca un Hristos al unirii României cu Basarabia.Apoi Marian Munteanu a dispărut de pe scena politică. Au rămas doar zvonuri în urma lui. Cel mai frecvent era cel că făcea afaceri cu arme prin firmele lui Victor A. Stănculescu la Londra și că a făcut avere. Revine meteoric în politică în 2000 alături de PUNR și Virgil Măgureanu. Munteanu s-a făcut remarcat în politică doar în anii 1999 – 2000, când este propus la o candidatură la președinția României din partea PUNR, susținătorul său fiind Mircea Druc, fost prim ministru al Republicii Moldova. PUNR cu candidatul Munteanu decide să facă o alianță tocmai cu partidul lui Virgil Măgureanu, primul director al SRI specializat în mișcări politice fasciste, Partidul Național Român. Uniunea partidelor capătă denumirea de Alianța Națională, o denumire refolosită nefericit de către grupurile legionare din Capitală. Modul în care Munteanu se retrage de la cursa pentru Cotroceni nu este clară. Acesta declară ca a renunțat de bunăvoie, deoarece alianța cu Măgureanu a dus la excludere multor membri tineri și compromiterea platformei politice a lui Munteanu. Alte voci spuneau că i s-ar fi scos dosarul de colaborare cu Securiteatea și a renunțat de bunăvoie.

Acum în aprilie 2016 Marian Munteanu proaspăt sosit din SUA e promovat de către un grup minuscul din PNL ca și candidat la Primăria Capitalei. De ce nu au naționaliștii români încredere în Marian Munteanu? Se înțelege din parcursul sinusoidal al fostului lider al studenților. Cred că problema lui Marian Munteanu în prezent nu e politică, ci una morală. Sigur că Marian Munteanu poate părea un sfânt pe lângă Ludovic Orban sau Vasile Blaga. Paradoxal, Marian Munteanu se află într-o dilemă: nu-l votează naționaliștii pentru căderile sale trecute și colaborarea cu Virgil Măgureanu groparul mișcărilor național-creștine din România din 90, pentru care nu decontat încă moral în fața istoriei, dar nici liberalii care îl percep ca un personaj prea apropiat de ortodoxism și facțiunile securisto-comuniste. Personal, cred că personajul politic Marian Munteanu s-a consumat istoric la începutul anilor 90, posibil astăzi să fie folositor doar prin expozeul unui discurs tradițional creștin pe scena publică fără să aducă roade electorale. În altă parte se pregătesc partidele românești ca să ia cu asalt toamna electorală, nu în studioul de televiziune, care l-a ranforsat pe Marian Munteanu.

                                                                         Ionuț Țene