joi, 16 iunie 2016

Întâlnirea Colectivului pentru impulsionarea colectării veniturilor la bugetul consolidat al statului

Joi, 16 iunie, Instituția Prefectului – Județul Maramureș a convocat o nouă întâlnire a Colectivului pentru impulsionarea colectării veniturilor la bugetul consolidat al statului. Ședința a fost condusă de prefectul Sebastian Mihai Lupuț. Au participat, alături de alți reprezentanți ai Instituției Prefectului: Cezar Călin Chilat, șeful Administrației Județene a Finanțelor Publice Maramureș; Teodor Lupuți, șeful Biroului Vamal de Interior Maramureș; Adriana Hluhaniuc, director executiv economic al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Maramureș; Rudolf Urszuly, consilier în cadrul Direcției de Sănătate Publică Maramureș; Oana Oșanu, director executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Maramureș și Lucica Pop, director executiv al Casei Județene de Pensii Maramureș.
În luna mai 2015, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș a realizat la bugetul general consolidat al statului încasări în sumă totală de 91.161.130 lei, cu o creștere de 123,34% comparativ cu realizările perioadei similare a anului anterior. În ceea ce privește programul de încasări venituri bugetare aferent lunii mai 2016, acesta a fost realizat în proporție de 94,82%.
          Totalul încasărilor Biroului Vamal de Interior Maramureș pe luna mai 2016, cumulat cu Biroul Vamal Sighetu Marmației (care a încasat 667.167 lei) a fost de 4.285.485 lei (planul de încasări pentru această lună a fost realizat în proporție de 110,45%).
          Față de prevederile bugetare, gradul de realizare a veniturilor bugetului asigurărilor pentru șomaj este de 82%, iar gradul de execuție a cheltuielilor bugetului asigurărilor pentru șomaj față de prevederile bugetare este de 85%. La sfârșitul lunii mai 2016, numărul șomerilor a fost de 6.310, cu 442 șomeri mai puțin față de aceeași perioadă a anului precedent. Numărul șomerilor beneficiari de indemnizație de șomaj a scăzut cu 29 de persoane, de la 1.420 șomeri indemnizați în mai 2015 la 1.391 șomeri indemnizați în mai 2016.
          La nivelul lunii mai 2016, Casa Județeană de Pensii Maramureș avea 117.880 pensionari. În luna mai, din valorificarea biletelor de tratament s-a încasat un venit de 286.629 lei. Este în curs de desfășurare seria a IX-a (411 bilete), cu începere din 22-23 iunie.
CAS Maramureș a raportat la data de 31 mai realizarea unor venituri în sumă de 92.367,66 lei, adică 35,05% din programul pentru anul 2016. Suma reprezintă 98,40% din veniturile încasate la aceeași dată, anul trecut. În ceea ce privește plata concediilor medicale, în prezent sunt în lucru solicitările depuse în luna martie.
          La data de 31 mai 2016, la nivelul DSP Maramureș s-au derulat fonduri publice în sumă de 14.591.053 lei, din următoarele surse: buget de stat – 11.529.353 lei; venituri proprii ale Ministerului Sănătății – accize – 2.652.095 lei; venituri proprii din prestări servicii conform HG 59/2003 – 409.605 lei.
          În final, prefectul Sebastian Mihai Lupuț a anunțat că, la finalul lunii, Instituția Prefectului va organiza, alături de Camera de Comerț și Industrie Maramureș, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca și Administrația Județeană  a  Finanțelor Publice Maramureș, o dezbatere pe teme fiscale, care se adresează în mod special agenților economici mijlocii și mici din județ. Prefectul a solicitat și celorlalte instituții deconcentrate să vină cu propuneri pentru astfel de întâlniri pe care să le mijlocească Instituția Prefectului, în folosul contribuabililor.


Instituția Prefectului – Județul Maramureș

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu