Subprefectul Gavriș Ardelean i-a
înmânat astăzi, 7 decembrie 2016, lui Ioan Godja Ou din satul Văleni, comuna
Călinești, o plachetă din partea Instituției Prefectului – Județul Maramureș,
în semn de recunoștință și apreciere pentru o viață dedicată artei scrisului.
Ioan Godja Ou, în vârstă de 97 de ani,
a publicat până acum patru cărți în care descrie și elogiază frumusețea
locurilor natale. De-a lungul timpului a primit mai multe distincții, iar din
anul 2005 este cetățean de onoare al comunei Călinești. Cu sprijinul lui Vasile
Iuga de Săliște, a înființat Asociația Culturală „Tiberiu Utan” din Văleni.
Instituția Prefectului – Județul Maramureș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu