de Gelu DRAGOŞ
Am ezitat să mai scriu de ceva
timp, fiind supărat şi necăjit de ceea ce se întâmplă în ţară. Fiindcă îmi
pasă! Nu mi se pare normal să avem parte de atâtea „contre” seară de seară în
Piaţa Victoriei şi la Palatul Cotroceni (mă refer aici la mitingurile la care
unii, dintre cei mai fanatici, îşi duc şi copiii de câţiva anişori pe o
asemenea vreme geroasă), cum nu mi se pare normal ca preşedintele Ţării să
stopeze orice iniţiativă a guvernului Grindeanu, inclusiv bugetul ţării.
Această violenţă, instabilitate, ură între români a trecut de mult hotarele
ţării şi este accentuată de posturile TV partizane unora dintre tabere, fiindcă
putem vorbi de două tabere şi o Românie împărţită în două. Nu?! Şi atunci să ne
mai mirăm de violenţa care există în şcolile româneşti? De faptul că unii
dintre elevi nu aşteaptă argumentul celuilalt, care are o altă părere, şi
foloseşte automat pumnul?! Violenţa verbală, dar şi cea fizică le întâlnim
peste tot în România şi te îngrozeşti de ştirile de la ora 17.00 văzând ce le
trece unora prin cap, inclusiv liceenilor pregătiţi să agreseze profesori (bine
măcar că nu este liber la arme, ca în Statele Unite)! Cauzele acestui fenomen
sunt multiple: migraţia economică a populaţiei peste graniţele ţării; rămânerea
copiilor în grija bunicilor, în cel mai fericit caz, sau în a... nimănui, în
cazul multor adolescenţi; exemplul negativ al unor familii destrămate, cu
părinţi alcoolici şi violenţi ei înşişi; lipsa unui psiholog şcolar calificat
sau existenţa unui număr prea mare de elevi de consiliat; inexistenţa unor
materii sau manuale care să influenţeze formarea unui climat activ-participativ
care să mobilizeze gândirea şi energia pozitivă a elevilor problemă; slaba implicare
a comitetelor de părinţi şi a comunităţii locale în general; lipsa de programe
educative moderne şi atractive.
Desigur, am atins doar câteva
aspecte ale acestui fenomen care se extinde ca tricofiţia, dar ce să ne mai
mirăm! La ce discuţii „savante” asistăm la televizor (mijlocul cel mai la
îndemână la copii, asemenea facebook-ului), între procurorul Negulescu de la
DNA şi şeful SRI Prahova, de exemplu… Sau când „lecturăm” pancartele afişate la
Bucureşti, Sibiu, Iaşi, Cluj-Napoca şi chiar şi în Baia Mare cu ocazia
mitingurilor pro sau contra a ceea ce a fost în 11 decembrie 2016.
Şcoala este judecată mereu,
elevii şi părinţii au multe drepturi şi prea puţine obligaţii, dar nu se spune
niciodată că dascălii lucrează cu „materialul clientului”, adică cu ceea ce ne
oferă societatea românească în momentul de faţă. Respectul elev-părinte-dascăl
ar trebui să fie un ingredient al vieţii de fiecare zi, dar de multe ori nici
cele mai elementare reguli de bun-simţ nu se respectă. Sunt părinţi care nu vin
la şedinţele cu părinţii cu anii, care nu răspund la telefon când sunt sunaţi
de diriginţi sau învăţători! Şi atunci, de bună seamă că îţi pui întrebarea cum
să stăpâneşti actele de violenţă din clasă, din unitatea şcolară, cum să-l
determini pe copil să înveţe, aceasta fiind, evident, spre binele lui. Ferice
de profesorii care sunt la un moment dat un model, un mentor pentru elevii lor,
fiindcă aceşti elevi vor dezvolta nu numai o atitudine de respect din politeţe,
ci chiar un sentiment real de respect! Deocamdată, cei din fruntea ţării nu o
fac, şi suferă şi învăţământul românesc actual!
Un fluture dă din aripi în
America, şi…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu