marți, 28 februarie 2017

Traian Băsescu cere demisia lui Kovesi

Reacție vehementă a fostului președinte, Traian Băsescu, după decizia de luni a Curții Constituționale care au stabilit că există un conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public şi Guvern pe tema anchetei privind OUG 13.
Băsescu susține că în acest context, Laura Codruța Kovesi ar trebui să plece de la conducerea Direcției Naționale Anticorupție pentru că, susține acesta, a comis un abuz grav.
”Tandmenul Coldea – Kovesi a vrut să pună sub control toate puterile statului prin forța cătușelor. Au lucrat discreționar cu acest procedeu de a umili și a distruge credibilitatea, fie că e vorba de Parlament, de Guvern sau de judecători. Nu este un conflict între executiv și justiție, pentru că justiție înseamnă judecătorii. Procurorii sunt tot magistrați, dar nu sunt parte a puterii judecătorești. E un abuz al unor bugetari, plătiți din bugetul de stat prin grija Guvernului, dar pe care ei vor să îl controleze.
Așa cum 2015 – 2016 a fost etapa umilirii Parlamentului, când doamna Kovesi cerea săptămanal arestarea unui parlamentar, așa cum zi de zi scotea în fața DNA câte un parlamentar încătușat, a considerat că 2017 este anul în care ar putea să pună cătușe Guvernului. De ce? Pentru că își exercita un atribut constituțional, acela de a emite OUG. Voi, DNA, ați făcut-o lată și v-ați pus cu CCR!
După trei ani în care, într-un an a umilit și a distrus credibilitatea Parlamentului, deliberat, în tandem cu Coldea, 2015 – 2016 a fost perioada de distrugere a credibilității Parlamentului, 2017, în planificarea lor, era distrugerea credibilității Guvernului.
Și s-au manifestat începând să ancheteze un act legitim. Nu spun bun, Guvernul Grindeanu trebuie să plece. Dar era dreptul Guvernului să emită OUG și nu era treaba procurorilor să se pronunțe pe OUG, ci a judecătorilor constituționali”, a declarat Traian Băsescu, într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii ”Dosar de politician”.
                                                                      NapocaNews

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu