UN PUNCT DE VEDERE

Cuiul primarului sau primarul cuiului?

(Cvasipamflet)

           

Cu adevărat țara arde și baba se piaptănă. Cel puțin la Sighetu Marmației, localitate despre care, grație recentei inițiative a primarului Horia Vasile Scubli, iată că avem dovada palpabilă cum că reprezintă punctul unde harta României se agață în cui. Da, căci prin obșteasca dumisale bunăvoință (firește, cu neprecupețitul sprijin venit din partea Consiliului municipal), acuma sighetenii s-au pricopsit cu ditamai cuiul înfipt simbolico-artistic în pavajul străzii Corneliu Coposu, astfel ca toată suflarea, îndeosebi vizitatorii Memorialului durerii, să ia aminte la această metaforă încarnată și, poate că pentru totdeauna, încorporată în peisajul urbei.

            Un peisaj care, cu substanțiala contribuție a exprimăriței Eugenia Godja (actualmente prim consilier pesedist), a devenit pilduitor de nesănătos pentru locuitori și extrem de riscant pentru absolut toți petonii: nesănătos întrucât, din puținele spații verzi ale orașului, două au fost rase pentru tot atâtea benzinării-bombe (una în zona ultracentrală, cealaltă proptită sfidător în coasta Liceului „Ferdinand I”) și riscant-ostil prin aceea că Primăria a eliberat autorizații de construcție în centrul urbei pentru nu mai puțin de trei supermagazine!

            Cu străzile sale înguste și aspectul de burg al centrului vechi, Sighetu Marmației a avut și până la acea dată mari probleme în fluidizarea circulației (dirijarea circulației pe străzile paralele, ba chiar închiderea centrului), respectiv în amenajarea parcărilor. Dar parcări de calitate (pe când parcările subterane și supraterane?), nu niște amărâte de improvizații terane, rezultatul bordurării de noi hălci smulse din puținul spațiu verde existent în momentul de față...

            Când eram angajat la Primărie, i-am propus lui Gabi Filipciuc, regretatul prieten și primar, întocmirea documentației în vederea construirii unui pasaj subteran (un capăt lângă fosta Școală nr. 4, celălalt aproape de Spitalul municipal). Evident, cu toate dotările pentru parcare, inclusiv cu căi laterale de acces. La vremea respectivă, ba și mai târziu când am detaliat-o într-un text, ideea a fost privită ca o utopie. Astăzi, când densitatea mașinilor a devenit o adevărată calamitate (se zice că Sighetul deține un nefericit record la acest capitol), ideea se constituie în urgența salvatoare pentru pietoni și identitatea orașului, care astfel s-ar decongestiona și moderniza prin apariția nivelului subteran. În plus, de la intrarea României în Uniunea Europeană, există bani pentru astfel de proiecte îndrăznețe. Evident, totul este ca documentația să fie judicios întocmită.

            N.B.: Dacă autorizațiile eliberate pentru construirea supermagazinelor în inima urbei impuneau patronilor condiția construirii de moderne parcări subterane, astăzi nu riscam să fim striviți de mașini pe trotuare. Iar când spun asta, nu vorbesc din auzite. Gata-gata să fiu făcut terci pe trotuar, m-am răstit la ipochimen, iar acesta mi-a răspuns cu seninătate că nu are unde să parcheze. Și încă am scăpat ieftin: neschilodit și necaftit. Am auzit că alții sunt mult mai ghinioniști: ori grav accidentați, ori bătuți măr pentru proteste...

            Sighetu Marmației,                                                     George PETROVAI

                 15 feb. 2017