Aniversarea orașului de lângă inimă

                              de Gheorghe Pârja

Sunt născut într-un sat din Maramureș. Cu vremea, mi-am dat seama că sufletul meu a fost norocos deoarece i s-au potrivit pământul și cerul, casa și biserica, mersul oamenilor pe uliță și la rânduiala câmpului. Dar lumea s-a schimbat. Am lăsat acasă cioarecii, opincile și clopul și am pornit și eu în lume. Însă n-am uitat satul niciodată. Dacă în biografia mea trebuia să existe și un oraș, primul a fost municipiul Sighetul Marmației. Care în aceste zile aniversează 700 de ani de atestare documentară. Și a rămas, tot timpul vieții, locul în care am revenit, cu pașii, ori cu gândul, deoarece aici mi-am conturat destinul profesional și literar. Anii de la Liceul Pedagogic, unde m-am pregătit să devin învățător, și am devenit cu acte în regulă, au fost pentru mine timpul ieșirii din crisalida satului și întâile tentative de evadare pe teritorii poetice. Multe dintre ele le-am luat din geografia Orașului de graniță.

Lustruirea și încurajarea, spre ținutul mirabil al cuvintelor lirice, au venit, în primul rând, din partea maestrului Gheorghe Chivu, pictorul și poetul, profesorul meu de frumos. Mi-a predat desenul și caligrafia. A fost studentul lui Camil Ressu și prieten de tinerețe literară cu poeții Emil Botta, Geo Dumitrescu, Constant Tonegaru, Simion Stolnicu. În orele de desen, când noi, elevii, făceam muncă independentă, adică desenam un măr după natură, Domnul Chivu ne scria pe tablă versuri din marii poeți. Și acum țin minte o strofă dintr-o poezie a lui Baudelaire. Când i-am prezentat prima mea încercare literară, în loc de comentarii mi-a dăruit cărțile lor, dar și poezii de Lucian Blaga, Tudor Arghezi și Ion Barbu.

Apoi, mi-a făcut intrarea la cenaclul orașului. Aici am aflat că Domnul Chivu era respectat de intelectualitatea orașului. Întâlnirile de cenaclu, de marți seara, de la Casa de Cultură, au fost ocazii fericite de a cunoaște noi universuri literare. Așa i-am întâlnit pe profesorii Eracle Titircă, Ion Vancea, care mi-au marcat și ei destinul literar. Apoi, oameni instruiți din domeniul culturii: Ion Ardeleanu-Pruncu, Ion Ardeleanu-Mecena, ori Alexandru Țiplea. Mecena l-am numit noi, cei tineri, pentru însușirile lui de a ne proteja literar. El m-a inițiat în structuralismul francez. Pe băncile liceului am fost sprijinit pentru editarea revistei școlare „În prag”. Sub îndrumarea profesoarei Ecaterina Neamțu, mama scriitorului Leonida Neamțu. Revista fiind remarcată pe plan național, am ajuns în tabăra literară de la Gâlma-Dâmbovița, unde m-am întâlnit cu prozatorul Alexandru Ivasiuc, născut în Sighetul Marmației, care mi-a întărit mândria de a fi sighetean.

De aceea romanul APA mi-a rămas reper de lectură, fiind inspirat dintr-o perioadă tulbure a Orașului. Cu girul sigheteanului Ivasiuc, am debutat în revista „Luceafărul”, în 3 august 1968. În orașul dintre ape am învățat ce înseamnă prietenia de lungă durată. Animați de spiritul culturii, cu Echim Vancea, Gheorghe Mihai Bârlea, Ion Ardeleanu-Pruncu, Alexandru Dohi, Marin Slujeru, Vasile Bârlea, Ileana Mihai, Simion Șuștic am traversat lumina și ceața Orașului, în numele frumuseții interioare. Ne-a unit poezia, cultura, omenescul din noi, dorul de departe și de aproape. Perioada în care am lucrat la Muzeul Maramureșului a fost extrem de fertilă pentru cunoașterea Ținutului. Oameni de rang sufletesc și pricepere, precum Francisc Nistor, Mihai Dăncuș, Iosif Bereș, Gheorghe Todincă, Ioana Dăncuș mi-au rămas modele.

Spun fără emfază că la Sighetul Marmației a fost, și este, o Școală de Poezie. Din acest nucleu s-a întemeiat celebrul Festival de Poezie de la Sighetul Marmației. Cred că și Serile de Poezie de la Desești. M-am uitat în urma noastră și nu am văzut tulpini lirice care să reziste timpului. Noi am dat orașului și o aură lirică, o dimensiune de durată. Poezia este solitudine. Și în solitudine te ia dorul de Celălalt, de ceilalți. Iar dorul este esența solidarității. Pot spune că Orașul acesta de margine de țară a devenit Centrul sentimentelor noastre transfigurate în Poezie. Rămân dator Orașului cu devenirea mea lirică, pe vremea în care clopotele bisericii cu câini asediau noaptea, iar prin singurătatea orașului trecea o muzică divină. Marți seara ieșeau de la cenaclu tinerii zei ai Poemului. Mărșăluind prin volbura Orașului liric auzeau cum liceenele cântau imnul învățătorilor. Așa am trăit o vreme în Palatul Scriitorilor, în rotonda în care foșnetul poemelor se aude și acum. Le simte adierea și prietenul meu mai tânăr, poetul și editorul Ion Mariș, care astăzi îmi luminează amintirile din Marmația.

Gândul luminos al confratelui Echim Vancea, de a pune într-o antologie vibrațiile lirice ale celor care am trecut prin vama Orașului, mi se pare că împlinește, fericit, tocmai aura unor tineri care au fost cuprinși, definitiv, de miracolul Cuvântului. De aceea, orașul Sighetul Marmației este locul întemeietor pentru mine, din care nu am plecat niciodată. Și pentru că are o frumoasă stradă Eminescu, pe care s-a plimbat o bună parte a poeziei românești contemporane. În frunte cu Nichita Stănescu, poetul care a dezmorțit lirismul din temelii. Orașul dintre ape a rămas pentru mine Orașul de lângă inimă. Cu bucurie și durată, dragi sigheteni!

P.S. Astăzi, joi 14 mai, ora 12, are loc Ședința Festivă a Consiliului Local Sighetul Marmației cu prilejul aniversării a 700 de ani de la atestarea documentară a localității. Să fie ani mulți luminoși!

INVITAȚIE LITERARĂ

 

Premieră. Prima centură de ocolire a unei localități din Maramureș va fi la Sighetu Marmației!

Varianta de ocolire a municipiului Sighetu Marmaţiei, oraş situat în imediata vecinătate a frontierei de stat româno-ucrainene, a fost avizată de Consiliul Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Naţional, a informat primarul Vasile Moldovan.

„În şedinţa Consiliului Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Naţional şi Locuinţe din 21 august 2024, au fost avizaţi indicatorii tehnico-economici pentru studiul de fezabilitate care vizează realizarea variantei de ocolire a municipiului Sighetu Marmaţiei. Valoarea totală a investiţiei este de 238.843.000 lei, traseul va avea o lungime de 4,15 km, iar durata de execuţie va fi de 24 de luni. Finanţarea, asigurată prin Programul Transport 2021-2027, are ca ordonator principal de credite Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii", a spus Vasile Moldovan.

Varianta de ocolire a municipiului Sighetu Marmaţiei va decongestiona o mare parte traficului rutier foarte aglomerat pentru oraşul de graniţă.

„Centura va rezolva una dintre problemele cu care ne confruntăm tot mai mult în ultimii ani, congestionarea traficului rutier. Aceasta va face legătura cu cele două drumuri naţionale ( DN 18 şi DN 19) care tranzitează oraşul şi cu noul pod peste râul Tisa (spre Ucraina n.red.), din zona Tepliţa.

Conform proiectului, drumul de ocolire va avea un pasaj suprateran, intersecţii de tip sens giratoriu, un drum care face legătura cu fosta platformă CPL, o parcare laterală, iar podul de beton armat peste râul Ronişoara va fi reabilitat.

Traseul variantei de ocolire suprapunându-se cu traseul drumului naţional DN 18, presupune totodată modernizarea acestuia", a punctat Vasile Moldovan.

C.L.

Succesurile polițiștilor noștri de frontieră

 

  De la 1 ianuarie 2007 suntem în Uniunea Europeană (ca țară de mâna a doua și fără drepturi depline, dovadă inaccesibilul Schengen pentru noi), așa că, după înzestrarea corespunzătoare cu oameni și tehnică (mașini, elicoptere, armament), România a primit de la centru sarcina de-a apăra granițele sale, implicit ale blocului comunitar, de nepoftiții învecinați (ucraineni, ruși, sârbi, basarabeni) și de mai departe, în mod deosebit de armele, drogurile și țigările contrabandiștilor.

            Firește, până la primirea ucrainenilor și basarabenilor în lăbărțata UE, România și Bulgaria se situează la extremitatea estică a conglomeratului multistatal, iar polițiștii de frontieră ai celor două state trebuie să apere colosul de niscaiva intruziuni, chit că deja el este plin ochi de musulmani, africani, arme, crime, droguri și sodomiți.

            Deocamdată ne mulțumim cu ceea ce primim (refugiați ucraineni, urecheli, promisiuni, bani pentru perpetua umilință, devalizare și necrâcnire politică), uitându-ne cu neputincioasă silă la polițiștii de frontieră, care – aidoma altor „scule” postdecembriste (politruci, ciocoi, sepepiști, jandarmi, polițiști locali, urmași ai milițienilor și securiștilor) – își plimbă hoiturile doldora de belșug, aroganță și prostie în mașini luxoase, cu aerul că, fără ei, ar fi vai de nația română, care oricum a ajuns la coada țărilor din UE prin ticăloasa cârdășie dintre tâlharii interni și externi.

            Oricum, nu-s prea mulți români care mai cred că alde ăștia (politruci, sinecuriști, bugetari nesimțiți) sunt dispuși să se jertfească pentru țara unde o duc mai bine ca-n sânul lui Avraam, de îndată ce ei realizează că există patriotism, cinste și omenie de-abia atunci când își pierd funcțiile (nu și uriașele averi necușere!), iar Emil Cioran ne asigură în cartea Schimbarea la față a României (Editura Humanitas, București, 1990) că, pe aceste meleaguri, fondul românismului a rămas la fel de precar ca-n urmă cu 90 de ani: „Ceea ce spunea un lăutar țigan unui cerc de români: «aveți noroc cu noi, că de nu, ați fi ultimii»”, fapt copios confirmat de actualul proces de manelizare; „Defectul României este că a fost prea multă vreme o potențialitate”, sistematic întârziind „să devină o actualitate istorică”; „Poate că toți românii nu suntem decât niște copii bătrâni”, născuți „din oboseala romanilor și din lacrimile dacilor”?; „Să fie o utopie dacă am crede că România ar putea să se ridice vreodată peste nivelul și fatalitatea culturilor mici”, care cu toatele „apucă pe căi bătătorite”, căci – netrecând prin perioadele ce generează „perfecțiunea istorică a marilor culturi” – „nu cunosc logica stringentă a evoluției”?; Balcanii – „centru de periferii spirituale”, unde „răbufnește ecoul marilor respirații spirituale”; „Țărănimea nu mai poate fi decât rezerva biologică a unei națiuni, o simplă sursă de alimentare”; „Istoria nu cunoaște un popor cu armată glorioasă și repetat verificată, care să nu fi creat și o cultură”; „Pentru omul politic, spiritul este un lux necesar, pentru artist o substanță”; „Un filozof nu poate fi decât...președinte”; „Ura este virtutea esențială a omului politic” („condimentată”, adaug eu, cu impostură, necinste, ipocrizie și minciună), atâta timp cât ținta/finalitatea este câștigarea cu orice preț a puterii, deseori cu mijloace flagrant neortodoxe.

            Totuși, fiind românii condamnați la năstrușnica libertate de tip balcanic și postbolșevic, fătată de „democrația originală” (într-un asemenea cadru politico-legislativ, orice nelegiuire este cu putință și aproape nimic nu-i posibil din ceea ce este uman, creștinesc și tradițional!), nu-i de mirare că taman ăștia ajung la butoanele puterii centrale sau locale, de câte ori vor mușchii lor (ai dinastiilor hipermafiote).

            În sfârșit, dar nu în ultimul rând, trepădușii ajunși miniștri sau secretari de stat, dar mai ales comandanții de zonă/de coastă din Poliția de frontieră (toți cu galoane de ofițeri superiori și lefuri astronomice), organizează din când în când conferințe de presă, ocazie cu care își prezintă bilanțul succesurilor. Aferim, este dreptul lor...

            Atâta doar că țigările de contrabandă capturate de polițiștii frontieriști (mii, uneori zeci de mii de pachete la o acțiune), nu reprezintă decât un mizilic în comparație cu milioanele de pachete din TIR-uri, care fie se îndreaptă spre marile orașe ale țării, fie (desigur, cu acordul vameșilor corupți și nu numai) trec granița spre statele din centru și vestul continentului, unde rețeaua mafiotă are o uriașă piață de desfacere și profit pe măsură, chiar atunci când apar riscuri și pierderi neplanificate.

            În aceste condiții (informațiile mi-au fost furnizate de un fost contrabandist, care „activa”  numai pe teritoriul României), nu poate fi exclusă ipoteza că „marile” capturi ale polițiștilor sunt în realitate niște momeli pentru naivi, ca nimeni să nu poată spune că aceștia nu-și fac datoria.

            Dar iată încă o nostimă dovadă de „profesionalism” din partea tuturor polițiștilor, nu numai a acelora de frontieră. Aleea care duce la Piața centrală de alimente din Sighetu Marmației este realmente flancată de două șiruri dense de tutungii, care-i aprovizionează cu țigări și pe polițiști. Ei bine, atunci când în culise se pune la cale o razie, contrabandiștii mai răsăriți sunt înștiințați din timp, iar ei aruncă în gura lupului doar câțiva amărâți cu câteva pachete de țigări.

            N.B.: Cândva l-am întrebat pe un polițist cu ceva stele de ce tolerează așa ceva. Mi-a răspuns ca la carte: „Primăria cunoaște foarte bine situația de la intrarea în piață și din interiorul pieții, dar o lasă mai moale fiindcă nu poate să le ofere locuri de muncă...” Iar eu, în timp ce mă întrebam  cam câți dintre ăștia ar fi dispuși să trudească potrivit (ne)pregătirii lor profesionale, mi-am adus aminte de următoarea anecdotă auzită cu ani și ani în urmă: „Un tuciuriu transpiră doar atunci când visează că lucrează”.

 

            Sighetu Marmației,                                                               George  PETROVAI

                 7 iulie 2024

           

Caravana meseriilor: Activități desfășurate pentru alegerea profesiilor

Inspectoratul Școlar Județean Maramureș a demarat luni, 11 martie, cu ocazia Zilei Naționale a Meseriilor, campania de comunicare publică pentru promovarea învățământului profesional și tehnic, precum și a meseriilor, în cadrul proiectului „Caravana meseriilor”.

Proiectul se află la a IV-a ediție, fiind implementat în acest an în perioada 4 martie – 17 mai, pe parcursul unor evenimente cu denumirea generică „Săptămâna meseriilor”, organizate de unitățile de învățământ care au filiera tehnologică în oferta educațională.

Prof. Bonaț Ioan, inspector școlar pentru învățământul profesional și tehnic la ISJ Maramureș, a fost astăzi alături de cadrele didactice și elevii Liceului Tehnologic Forestier Sighetu Marmației și ai Liceului Tehnologic „Marmația” Sighetu Marmației, care au primit elevi din clasa a VIII-a de la: Școala Gimnazială Nr. 2 Sighetu Marmației, Școala Gimnazială Crăciunești, Școala Gimnazială „Dr. Ioan Mihalyi de Apșa” Sighetu Marmației, Şcoala Gimnazială „Dr. Gheorghe Tite” Săpânţa, Şcoala Gimnazială Sarasău, Școala Gimnazială Remeți.

Activitățile desfășurate au fost diverse: ateliere de lucru, demonstrații practice, vizitarea atelierelor de practică, consiliere din partea elevilor din aceste licee pentru colegii lor, aflați la momentul alegerii profesiei.

Sursa: MaraMedia

Da, cultura are durată!

 

                                                                                       de Gheorghe Pârja

Cei care au cumpănit lumea cu talerele sociologiei culturale au afirmat, cu argumente, că ceea ce durează în destinul unui popor este cultura. Generațiile care au viețuit în două orânduiri pot depune mărturie despre acest fenomen al continuității. Eu am fost martorul unei experiențe de excepție la Sighetul Marmației. Unde în urmă cu o jumătate de veac, un mic grup de intelectuali, cu viziune și tenacitate, a aprins flacăra a ceea ce se numește astăzi Festivalul Internațional de Poezie de la Sighetul Marmației. Realitatea ne arată că, datorită schimbării vremurilor, în orașul dintre ape au dispărut întreprinderi economice, de care este atâta nevoie, și a rămas să poarte făclia duratei această manifestare lirică, știută în țară și alte țări.

Municipiul este o adresă căutată pe harta literară a țării și a Europei. Dicționarul scriitorilor care și-au legat sufletul de această parte a Maramureșului este destul de voluminos, purtând criteriul valoric. Argumentul acestei afirmații este Revista Festivalului Internațional de Poezie, octombrie 2023, MARMAȚIA LITERARĂ, marcând jubileul, adică 50 de ani de poezie. Ea a fost coordonată de universitarul, poetul, omul de aleasă cultură, Gheorghe Mihai Bârlea și poetul Nicolae Scheianu. Cum în acest an s-au împlinit 80 de ani de la nașterea criticului literar Laurențiu Ulici, prima parte este dedicată lui. Laurențiu a fost un stâlp al acestei manifestări, mulți ani la rând, lansând-o pe orbita națională. Sunt multe nume care au depus mărturie în revistă despre rolul lui determinant în maturizarea Festivalului pe care l-a definit ca fiind “o oază de poeticitate necoruptă”.

Ana Blandiana scrie: “Nu cunosc alt critic literar sau scriitor consacrat care să se fi dedicat cu mai mult altruism și dragoste tinerilor, încercând să scrie, sau care să fi sprijinit mai multe debuturi. Festivalul sighetean este o pildă în acest sens”. Varujan Vosganian: “Laurențiu Ulici era din stirpea ființelor jucătoare. El nu ar fi putut fi niciodată erou de tragedie antică. Se juca cu sine și cu destinul. L-am admirat că nu a uitat de unde a plecat. Adică din Maramureș. De aceea a investit atâta energie în Festivalul din Marmația”. Adrian Alui Gheorghe: “La Sighetul Marmației, Laurențiu Ulici spunea oricui, cu o accentuată mândrie, că e de acolo, de alături, de la Rona de Jos”. Valeriu Stancu îl consideră “un senior al literelor ro­mâ­nești”. Ioan Ardeleanu-Pruncu, cel care a aprins chibritul entuziasmului liric organizat: “Venirea lui Laurențiu Ulici la Festivalul de Poezie de la Sighetul Marmației a marcat, de fapt, momentul adevăratei nașteri a acestei manifestări”, iar Gheorghe Mihai Bârlea scrie: “Laurențiu Ulici motivează venirea la Sighet a unor mari poeți, scriitori pe lângă cei care visau gloria literară, deveniți peste timp ei înșiși de mare prestigiu.” Echim Vancea îl consideră “o stea care stă de vorbă cu noi”, pledând pentru realizarea bustului lui Laurențiu Ulici, în fața Bibliotecii care-i poartă numele.

Sunt și alte articole care recuperează efectul Ulici asupra Nordului liric. Cu aceeași nobilă însuflețire s-a manifestat și la Desești. Laurențiu a intuit că în Maramureș există o mișcare literară care avea nevoie de aripi. Și s-a făcut ziditor, dar și dătător de zbor. Portretele lirice din partea a doua a revistei sunt concludente pentru valoarea autorilor care au devenit cetă­țeni de onoare ai Poeziei la Sighetul Marmației și la Desești. Sunt cuprinși și scriitori din Europa, care au cinstit manifestarea cu poezia lor. Revista rămâne un document prețios despre anul 2023, când Festivalul a rotunjit 50 de ani de activitate continuă.

Cine va citi revista se va lămuri repede că în acest Nord s-au petrecut evenimente culturale de referință. Vorba poetului Gheorghe Mihai Bârlea, unul care s-a implicat profund în reușita acestei ediții: “Fie ca acest Festival să-și perpetueze identitatea și prestigiul”. Da, cultura are durată! Marmația este o dovadă.

La Muzeul Satului Maramureșean a avut loc un atelier de preparat săpunuri din ingrediente naturale

 

Sâmbătă, 30 septembrie, la Muzeul Satului Maramureșean „Mihai Dăncuș” a avut loc un atelier de preparat săpunuri realizate din ingrediente naturale.

Participanții au învățat despre istoria săpunului, cum să se respecte cantitățile și cum să fii sigur că ingredientele folosite în componența produsului au, într-adevăr, proprietățile potrivite. Este, până la urmă, o știință de care cei mici au fost fascinați.

Acest atelier a fost realizat în cadrului proiectului „De gust, de leac… de descântec” cofinanțat de AFCN, în parteneriat cu Muzeul Astra.

Sursa: MaraMedia

Sighetenii se mobilizează pentru a se alătura celui mai mare proiect de implicare socială “Let’s do it Romania”

 

Sâmbătă 16 septembrie 2023, Sighetu Marmației se mobilizează din nou pentru a se alătura celui mai mare proiect de implicare socială din țară, “Let’s do it Romania”.

 Sunt invitați toți sighetenii să se alăture acțiunii de ecologizare a parcurilor, a spațiilor verzi din cartiere și a arealelor naturale din municipiu și din împrejurimi.

Întâlnirea va fi la ora 9:00 pe strada pietonală Corneliu Coposu unde sunt așteptați voluntari de toate vârstele, persoane care doresc să schimbe în bine imaginea orașului. La start vor fi distribuiți sacii și mănușile.

 Fiecare gest de bine, fiecare acțiune proactivă schimbă comunitatea, societatea, țara în care trăim!

Parteneri în această acțiune de voluntariat pe lângă Primăria Sighet, sunt școlile și liceele din oraș, Ocolul Silvic Sighet, dar și Sistemul Hidrografic Tisa – Sighetu Marmației.

Sursa: MaraMedia

Se înființează trei centre de zi pentru persoanele cu nevoi speciale

 

Trei proiecte, în valoare de 4 milioane lei, din care 1,2 milioane lei sunt asigurați prin Programul de Interes Naţional (PIN), lansat de către Autoritatea Naţională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi (ANPDPD), iar restul de 2,8 milioane lei sunt alocați din bugetul Consiliului Județean Maramureș, sunt în implementare pentru realizarea a trei centre de zi pentru persoanele cu nevoi speciale.

Primul proiect prevede reabilitarea Centrului de zi din Sighetu Marmației, situat pe strada Dragoș Vodă, nr. 35. Acest obiectiv de investiții este realizat în proporție de 95% și va fi finalizat în cursul lunii aprilie 2023.

Un alt centru este realizat în comuna Mireșu Mare, prin reabilitarea și schimbarea destinației unei părți din Școala Generală Iadăra (foto) în centru de zi. Acest obiectiv este finalizat în totalitate, urmând ca recepția lucrărilor să fie efectuată în cel mai scurt timp.

În Baia Mare, strada Firiza, nr. 74, se înființează un centru Respiro prin reabilitarea, extinderea și dotarea unei clădiri aflate în această zonă. Acest proiect se află în faza de obținere autorizații și va fi finalizat în vara acestui an.

”Persoanele cu dizabilități au nevoie de tot sprijinul nostru, iar aceste proiecte au ca obiectiv principal asigurarea unei infrastructuri adaptate la cerințele și nevoilor acestor oameni, care să îi ajute să se integreze în comunitate”, a declarat Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș.

                                                                                CJMM

Aleși neghiobi și fără jenă

 

  Se știe foarte bine că politica (mă rog, făcătura poreclită „politică”) reprezintă pe meleagurile noastre, de peste trei decenii, rampa de lansare spre un trai mai ceva ca-n sânul lui Avraam: bani cu toptanul (uriașa leafă nemeritată de la stat, alte multe venituri necușere din diverse descurcăreli – trafic de influență, mită, consilii de administrație etc.), dese deplasări în străinătate, palate ca-n povești, mașini ca-n țara tuturor posibilităților pentru semidocții, nesimțiții și ipocriții de carieră.

            Totul este ca lichelele politrucianiste să respecte cutuma postdecembristă, adică să aibă capul gol și punga plină, căci hoțul neprins e om cinstit (!) și trebuie răsplătit cu funcții în partid și în statul ultranevolnic; pe urmă să dea dovadă de slugărnicie în fața șefilor (asta la ei se  cheamă disciplină) și de bățoșenie în raporturile cu masa alegătorilor. De-abia atunci alde ăștia sunt în stare să aprecieze cum se cuvine (singuri sau în găști) „înțelelepciunea” băsesciană: „Am ajuns președinte, deși nu m-am ținut niciodată de școală...”

            Și cum peștele politic de la cap se-mpute, dar nu-i cine să-l curețe, pentru că toți (la centru și în teritoriu) sunt o apă și-un pământ prin mimetismul demagogic și antinațional pe care-l practică de zor, iată explicația năucitoarei situații de-acum (cercul vicios al necinstei la vârf): deși plagiatul lui Lucian Bode, ministrul Internelor și secretarul general al resturilor liberale, a fost dovedit în urmă cu ceva timp de către Universatatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, el nici gând să-și dea demisia (cum spuneam și altădată, păcătosul dicționar al ăstora nu conține termeni ca „demisie”, „onoare”, „demnitate”, „cinste”, „cultură”, „calificare”), dar – zdravăn și sfidător susținut de ortaci cu funcții (cică ar fi un bun organizator al partidului în disoluție) – nu poate fi nici măcar constrâns de premier să demisioneze! Drept este că nici Nicolae Ciucă nu dorește cu tot dinadinsul să se descotorosească de un asemenea specialist într-ale cotitelor, pentru că atunci și-ar pune în evidență propria pungășie și – desigur – treaba asta i-ar fragiliza și mai mult poziția de candidat liberal la alegerile prezidențiale din 2024.

            De aceea, mizând în totalitate pe memoria scurtă a electoratului în situații de acest gen (unele mult mai scandaloase în plan politic și mai păgubitoare pentru țară), actuala pleavă liberală lasă totul în coadă de pește, cu încredințarea că adversarii, în primul rând pesediștii,  vor da atât tare cu bâta-n puturoasa baltă a politicii dâmbovițene, încât îi vor depăși.

            Căci, de peste trei decenii, alegătorii români (mai bine spus îndărătnicii care continuă să creadă că votul lor contează) nu numai că ar trebui să aleagă răul mai mic din atâtea rele naționale (indivizi, formațiuni politice), astfel contribuind cu o câtime la îndreptarea lucrurilor pe aceste meleaguri binecuvântate de Dumnezeu și spurcate de locuitori, dar continuă ba să spere în minuni („poate că ăștia de-acuma nu vor fi la fel de proști și ticăloși ca predecesorii lor”, ba – în virtutea imboldului primit de la democrația noastră originală – continuă să acorde prioritate vorbelor/promisiunilor meșteșugite și să confunde forma cu conținutul.

            Indiscutabil că președintele Klaus Iohannis ar putea să intervină și să curme această penibilă situație. Dar, pe de-o parte, toate remanierile guvernamentale cerute/impuse de președinte au ilustrat, mai devreme sau mai târziu, schimbarea calului răpciugos (căzut în dizgrația cotrocenistului) cu un măgar căpățânos (intrat în grațiile belferului). Un exemplu elocvent în acest sens îl constituie înlocuirea lui Sorin Cîmpeanu la Educație (și el acuzat de plagiat) cu Ligia Deca (fost consilier prezidențial, care a făcut praf mult mediatizatul proiect România educată).

            Pe de altă parte, nu cred că neinspiratul nostru președinte mai este dispus, după recentul eșec în politica externă (neadmiterea României în spațiul Schengen), să tulbure și mai abitir mâloasele ape din politica internă.

            Asta fiind nenorocita stare de lucruri la centru, se subînțelege că, în cel mai fericit caz, ele se prezintă cam la fel și în teritoriu (sforării, pălăvrăgeli, interese politice mai presus de cele obștești). În Sighetu Marmației, de pildă, oraș cu tot mai puțini locuitori și din ce în ce mai multe mașini (multe dintre ele parcate pe unde se nimerește – trotuar, treceri de pietoni, spații verzi în alarmantă comprimare, căci nici pomeneală de parcări subterane sau supraterane, respectiv de protejarea centrului vechi prin dirijarea rablelor pe arterele paralele), în Sighet, deci, activitatea primarului este de neconceput fără plombarea străzilor (inclusiv strada Tractorului, care a fost decopertată în urmă cu un an și acuma este un adevărat calvar), fără înlăturarea copacilor ornamentali bătrâni sau uscați și neplantarea altora în locul lor, fără înălțarea unor busturi și statui discutabile  (pesemne cu rol „cultural” absolut), fără noi și noi cetățeni de onoare ai urbei, chit că această „familie” conține o droaie de foști activiști bolșevici, ba chiar și un general de securitate, și – firește – fără interminabilele dispute cu consilierii municipali neprieteni și cu viceprimărița indezirabilă, în pofida atâtor acțiuni întreprinse de el în instanță (și-a dorit cu ardoare dizolvarea consiliului și mătrășirea viceprimăriței). Păi ce, de pomană este avocat în viața nepolitică?!...

            Toate astea (și multe altele, neștiute de noi, cetățenii de rând) oferă măcar în parte explicația faptului că Sighetu Marmației este un oraș muribund, nu doar în plan economic (evident, cu excepția contrabandiștilor, cerșetorilor și a mojicilor descurcăreți), ci în tot ceea ce ilustrează formidabilul dinamism al celor mai moderne localități din România: comuna Ciugud din județul Alba, Oradea, Cluj-Napoca etc.

 

            Sighetu Marmației,                                                      George  PETROVAI

                 17 ian. 2023

Festivalul datinilor și obiceiurilor populare de iarnă ”MARMAȚIA” începe pe 27 decembrie 2022

 Cel mai longeviv Festival al datinilor populare, Marmația, începe în data de 27 decembrie, în Sighetu Marmației, când va avea loc cea de-a 54-a ediție a Festivalului de datini și obiceiuri de iarnă Marmația. 

                                                                                                                 GDL

PREMIILE FESTIVALULUI INTERNAŢIONAL DE POEZIE de la Sighetu Marmației ( 13-15 octombrie 2022)

Secțiunea Antologie de autor – poeților Cassian Maria Spiridon și Vasile Morar

Secțiunea volum- poeților Angela Baciu și Ion Mariș

Premiul Special al Juriului „Ion Zubașcu “- poetului Alexa Gavril Bâle

Premiul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale "Liviu Borlan"-Maramureș, Baia Mare, poetului Gheorghe Moiș

Premiul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale "Liviu Borlan" a fost acordat post-mortem poetei Ioana Ileana Ștețco

Premiul Centrului Cultural Sighetu Marmației a fost acordat post-mortem poetului Stere Bucovală.

Secțiunea traduceri - poetului Paul Romaniuc

Secțiunea debut - elevei Nicoleta Giurgi

Premiul revistei Marmația Literară - poetei Mihaela Poduț Ienuțaș

Premiul revistei Archeus – poetului Radu Botiș

Premiul revistei Nord Literar – poetei Maria Pal

Premiul revistei Convorbiri Literare- poetului Daniel Luca

Premiul revistei Familia – poetului Daniel Bozga

Premiul revistei literare Vatra – poetului Flaviu Claudiu Mihali

revistei literare Steaua- poetei Angi Melania Cristea

Premiul revistei literare Conta- poetului Cezar Haiura

Premiul Revistei Cronograf- poetei Andreea Alexandra Făt

Premiul Editurii Limes Cluj Napoca- poetului Ionel Rusu

Premiul Editurii Junimea Iași - poetului Răzvan Ducan

Se poate spune cu adevărat că Maramureşul Voievodal este un „ pământ ce se sprijină pe poezie.”

GDL

A N U N Ț

În perioada 13-15 octombrie 2022 va avea loc FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE POEZIE de la Sighetu Marmației și Serile de poezie "NICHITA STĂNESCU' de la Desești. O jumătate de veac de poezie în Maramureșul voievodal unde se vor întâlni scriitori din întreaga țară și din străinătate.

Se vor acorda premii pentru debut, volum și antologie de autor.

Doritorii pot trimite cărțile, în trei exemplare , până la data de 5 octombrie a.c. data poștei, pe adresa CENTRUL CULTURAL, STR.LIBERTAȚII NR.24A, SIGHETU MARMAȚIEI ,COD POȘTAL 435500,MARAMUREȘ.

CENTRUL CULTURAL SIGHETU MARMAȚIEI

Orașul de lângă inimă

 

                                                                                                     de Gheorghe Pârja

Dacă în biografia mea trebuia să existe și un oraș, apoi primul este municipiul Sighetul Marmației. Și a rămas, tot timpul vieții, locul în care am revenit, cu pașii ori cu gândul, deoarece aici mi-am conturat destinul profesional și literar. Anii de la Liceul Pedagogic, unde m-am pregătit să devin învățător, și am devenit cu acte în regulă, au fost pentru mine timpul ieșirii din crisalida satului și întâile tentative de evadare pe teritorii poetice. Multe dintre ele le-am luat din geografia Orașului de graniță.

Lustruirea și încurajarea, spre ținutul mirabil al cuvintelor lirice, au venit, în primul rând, din partea maestrului Gheorghe Chivu, pictorul și poetul, profesorul meu de frumos. Mi-a predat desenul și caligrafia. A fost studentul lui Camil Ressu și prieten de tinerețe literară cu poeții Emil Botta, Geo Dumitrescu, Constant Tonegaru, Simion Stolnicu. Domnul Chivu, în orele de desen, când noi elevii făceam muncă independentă, adică desenam un măr după natură, dumnealui ne scria pe tablă versuri din marii poeți.

Și acum țin minte o strofă dintr-o poezie a lui Baudelaire. Când i-am prezentat prima mea încercare literară, în loc de comentarii mi-a dăruit cărțile lor, dar și poezii de Lucian Blaga, Tudor Arghezi și Ion Barbu. Apoi, mi-a făcut intrarea la cenaclul orașului. Aici am aflat că Domnul Chivu era respectat de intelectualitatea orașului. Întâlnirile de cenaclu, de marți seara, de la Casa de Cultură, au fost ocazii fericite de a cunoaște noi universuri literare. Așa i-am întâlnit pe profesorii Eracle Titircă, Ion Vancea, care mi-au marcat destinul literar. Apoi, oameni instruiți din domeniul culturii: Ion Ardeleanu-Pruncu, Ion Ardeleanu-Mecena, ori Alexandru Țiplea.

Mecena l-am numit noi, cei tineri, pentru însușirile lui de a ne proteja literar. El m-a inițiat în structuralismul francez. Pe băncile liceului am fost sprijinit pentru editarea revistei școlare „În prag”. Sub îndrumarea profesoarei Ecaterina Neamțu, mama scriitorului Leonida Neamțu. Revista fiind remarcată pe plan național, am ajuns în tabăra literară de la Gâlma-Dâmbovița, unde m-am întâlnit cu prozatorul Alexandru Ivasiuc, născut în Sighetul Marmației, care mi-a întărit mândria de a fi sighetean.

De aceea romanul APA mi-a rămas reper de lectură, fiind inspirat dintr-o perioadă tulbure a Orașului. Cu girul sigheteanului Ivasiuc, am debutat în revista „Luceafărul”, în 3 august 1968. În orașul dintre ape am învățat ce înseamnă prietenia de lungă durată. Animați de spiritul culturii, cu Echim Vancea, Gheorghe Mihai Bârlea, Ion Ardeleanu-Pruncu, Alexandru Dohi, Marin Slujeru, Vasile Bârlea, Ileana Mihai, Simion Șuștic am traversat lumina și ceața Orașului, în numele frumuseții interioare. Ne-a unit poezia, cultura, omenescul din noi, dorul de departe și de aproape.

Spun fără emfază că la Sighetul Marmației a fost, și este, o Școală de Poezie. Din acest nucleu s-a întemeiat celebrul Festival de Poezie de la Sighetul Marmației. Cred și Serile de Poezie de la Desești. M-am uitat în urma noastră și nu am văzut tulpini lirice care să reziste timpului. Noi am dat orașului și o aură lirică, o dimensiune de durată. Poezia este solitudine. Și în solitudine te ia dorul de Celălalt, de ceilalți. Iar dorul este esența solidarității. Pot spune că Orașul acesta de margine de țară a devenit Centrul sentimentelor noastre transfigurate în Poezie. Rămân dator Orașului cu devenirea mea lirică, pe vremea în care clopotele bisericii cu câini asediau noaptea, iar prin singurătatea orașului trecea o muzică divină. Marți seara ieșeau de la cenaclu tinerii zei ai Poemului. Mărșăluind prin volbura Orașului liric auzeau cum liceenele cântau imnul învățătorilor. Așa am trăit o vreme în Palatul Scriitorilor, în rotonda în care foșnetul poemelor se aude și acum.

Gândul luminos al confratelui Echim Vancea, de a pune într-o antologie vibrațiile lirice ale celor care am trecut prin vama Orașului, mi se pare că împlinește, fericit, tocmai aura unor tineri care au fost cuprinși, definitiv, de miracolul Cuvântului. De aceea orașul Sighetul Marmației este locul întemeietor pentru mine, din care nu am plecat niciodată. Și pentru că are o frumoasă stradă Eminescu, pe care s-a plimbat o bună parte a poeziei ro­mâ­nești contemporane. În frunte cu Nichita Stănescu, poetul care a dezmorțit lirismul din temelii.

Sfârșit de săptămână cu volei pe plajă

 

În 17-19 iunie, la Sighet se va desfășura RoCredit Beachvolleyball Open 2022 – o continuare a Marmația Beachvolleyball de anul trecut. Cu sprijinul Primăriei Sighetu Marmației și al Consiliului Local, această a doua ediție a turneului de volei pe nisip va aduna pe cele două terenuri de la Gradina Morii o serie de echipe puternice din România, echipe care își doresc sa bifeze și prezența la acest turneu, care iată că încet, încet își face loc în calendarul competițional al Federației Române de Volei.

Vor fi prezente la fileu un număr de 12 echipe de băieți și 9 echipe de fete de la diferite cluburi din țară, cum ar fi: CSU Oradea, CSU ASE București, Westar Arad, Fan Arad, U Cluj Napoca, Provolei Arad, CSUV Timișoara și CSS-CSM Sighet.

Între jucători se numără Cătălin Lelea, un veteran al voleiului și multiplu campion național la volei pe plajă, Lucian Badiceanu, Valentin Hupoiu, Robert Vîrlan, iar la fete Ioana Ordean, Adina Stanciu, Roxana Haidu (sigheteancă, dar jucătoare la CSU Oradea), Catalina Bosuioc, Andreea Maxim, Alexia Bradatan și sighetencele Alexandra „Ale” Keresztesi, Timeea Holczer, Sorana „Soso” Geng și sătmăreanca „adoptată” de sighetenii iubitori de volei Bianca „Bibi” Culda.

Meciurile vor debuta vineri la 10 și se vor încheia duminică după-amiază. Evenimentul este organizat de Clubul Sportiv Municipal Sighetu Marmației

Informații și foto: CSM Sighet

SIGHETU MARMAŢIEI - UN ORAŞ AL MARAMUREŞULUI DE SINE STĂTĂTOR?!

 

                                                                      Sighetu Marmației,

un oraș de graniță geografică și economică

 

            Am scris de mai multe ori despre munipiciul Sighetu Marmației, o localitate situată în nordul extrem al României (acolo unde, pretinde „monumentul” fostului primar Horia Scubli, se agață harta-n cui și turiștii semidocți stau la coadă ca să-și pozeze moacele cu telefoanele mobile) și care constituia orașul-reședință pentru locuitorii Maramureșului interbelic (din care a rămas în componența României actuale doar o treime, celelalte două treimi, la nord de Tisa, fiind înșfăcate, la fel ca alte teritorii românești – Basarabia, Bucovina, ținutul Herței, insula Șerpilor,   de mastodontul sovietic înrobitor, iar în scurt timp aproape integral rutenizate) și care, în perioada bolșevică avea o mai mare populație, o acceptabilă dezvoltare urbanistică (blocuri de locuințe, creșe, grădinițe, școli, licee etc.) și o mulțumitoare activitate economică (în principal bazată pe prelucrarea masei lemnoase și pe agricultură – centre de achiziție, fabrică de lapte, singurul centru din țară specializat în cercetarea și ameliorarea rasei brune).

            Ce a rămas din toate astea după trei decenii și mai bine de postdecembrism năucitor? O populație sărăcită, blazată și împuținată cu cel puțin 10.000 de suflete, o industrie completamente pusă pe butuci (în întregime cea alimentară și textilă, la fel „Maramureșana” și „Părplastul”, excepție făcând doar „Plimob”, „Sigstrat” și „Mecanica”), o agricultură zdravăn mătrășită (unde sunt serele orașului, fostul Ciredi ce hrănea atâția sigheteni, centrul de cercetări zootehnice și frumoasele livezi ale fostului Gostat?), o infrastructură lamentabilă (mizerabilul material rulant de pe mizerabila rută feroviară Salva-Vișeu-Sighet, străzi înguste și realmente sufocate de mulțimea rablelor – vezi porțiunea decopertată în luna februarie pe strada Tractorului și încă nereparată), totala lipsă a parcărilor subterane, supraterane și la demisolul blocurilor, penibila rezolvare a trebuinței de parcări, prin smulgerea de către edili și sculele acestora de noi metri „bordurați” din puținul spațiu verde al sighetenilor, o circulație cu adevărat demențial-haotică (eu însumi am fost, de câteva ori, la un pas de moarte sau gravă accidentare pe trecerea de pietoni și pe trotuar), asta deoarece poliția rutieră este rareori pe fază, iar cea comunitară/de proximitate (din categoria „cât pe-aci să facă oarece”) niciodată, în sfârșit un oraș de izbeliște (a se citi „fără stăpân”), unde nu actele normative sunt respectate și aplicate, ci vrerea nescrisă a „lumii bune”: borfași cu ifose de-afaceriști, țigani, milogi și boschetari „carieriști”...

            Desigur, pentru ca edilii (primarul de-o culoare politică, viceprimarul de alta și mai...incoloră) și forțele de ordine, generos retribuite, să se convingă de acest lucru, n-au decât să iasă ziua la plimbare (nu noaptea când, pe-ntuneric, tot omul pare un bezmetic) ca să vadă „civilizația” din curțile centrale și din mahalale, comerțul cu țigări de contrabandă (și nu numai) la intrarea în Piața de alimente, de unde se aprovizionează toți polițiștii cu năravuri milițienești, precum și cel din piață, unde atotputernici sunt coțcarii, nicidecum producătorii veritabili.

            N.B.: Constatând cu ceva timp în urmă aceste sfidătoare anomalii, l-am întrebat pe un ofițer de ce se permite perpetuarea lor. Iar el mi-a răspuns cu antologică (ne)vinovăție: „Știe și primarul ce se întîmplă la intrare și în incinta pieții. Dar, neavând locuri de muncă pentru alde ăștia, interzicerea surselor lor de venit ar echivala cu amorsarea unei bombe sociale”. „Mai degrabă una politică”, i-am răspuns eu, amintindu-mi la țanc de următoarea anecdotă: „De ce transpiră țiganul în timpul somnului? Păi, visează că lucrează”...

            Iată de ce, încă din perioada când eram consilierul personal al primarului Filipciuc, am propus ca centrul vechi să fie închis pe timpul zilei pentru toate autovehiculele (exact asta se face pe perioada de desfășurare a tuturor festivalurilor) și, în vederea decongestionării lui, să se facă demersurile (astăzi se dau bani de la Uniunea Europeană pentru asemenea proiecte) de construire a unui tunel subteran, care ar rezolva în bună măsură și problema parcărilor.

            Mă întreb și întreb, de ce, de pildă, în comuna Ciugud se poate orice pe bani europeni (străzi asfaltate, alimentare cu apă, canalizare, energie verde), iar în Sighetu Marmației, o comună nițel mai mare, nu s-a putut și, în continuare, nu se poate nimic după aceeași rețetă (șosea de centură, stație pentru procesarea deșeurilor, îndiguiri, parcări etc.)? Răspund tot eu: Fiindcă pretutindeni, nu numai în această urbe uitată de politrucii mari și mici, cetățenilor de treabă li se bagă pe gât impostorii doriți de sforari și apoi, fără discernământ, votați de loazele demonocratice.

            În final, o întrebare de bun simț cetățenesc pentru primarul Vasile Moldovan (cică ahtiat după busturi, statui și monumente, ce la el se cheamă dragoste de cultură), timp în care vechile edificii culturale ale orașului (sala „Viorel Costin”, de pildă)  stau pe punctul să se prăbușească: De ce în Parcul central cu castani, unde cu ani în urmă s-au tăiat câțiva arbori bătrâni, în centrul  urbei și pe alte artere intens circulate (strada Bogdan Vodă și altele) nu se plantează puieți în golurile rămase după tăierea/îndepărtarea uscăturilor? Da, pesemne că și această ordinară inițiativă necesită acordul Consiliului ostil, pe care zadarnic vă luptați să-l puneți cu botul pe labe...

 

            Sighetu Marmației,                                                          George  PETROVAI

                12 iunie 2022

             

 

Risc de focare de gripă aviară la păsări în Maramureș, DSVSA Maramureș ia primele măsuri!

 

Având în vedere evoluția gripei aviare la granița cu România în Ungaria, un număr extrem de mare de focare, DSVSA Maramureș ca și județ de frontieră își ia primele măsuri care constau în efectuarea de controale în trafic, în special în zonele de aglomerări de animale în târguri de animale care nu sunt aprobate de DSVSA Maramureș unde acționează de trei săptămâni încoace, în special în zona Sighetu Marmației.

”Populația trebuie să înțeleagă că atâta timp, cât la granițele României evoluează boli cu mare disponibilitate, atât cât privește pasărea, gripa aviară, cât și porcul, pesta porcină, aceste aglomerări de animale ne fac foarte mult rău din cauza disponibilității virușilor, dacă nu vom reuși să ne facem înțeleși că în această perioadă este interzisă vânzarea de păsări decât din cele autorizate, de ferme autorizate, stații de incubație autorizate, respectiv porcul din ferme autorizate, certificate de către medicii veterinari, riscăm foarte mult, ca virusul să nu poată fi stârpit, din acest punct de vedere boala va continua să evolueze încă foarte mult timp de acum înainte,” – a declarat Vasile Pop, director DSVSA Maramureș.

Sursa: MaraMedia

Memoria și solidaritatea cu suferința

 

Am spus-o de multe ori că dacă în biografia mea era nevoie de un oraș, apoi acela în primul rând este Sighetul Marmației. Aici m-am format ca tânăr intelectual, fiind elev la Liceul Pedagogic, urmaș al celebrei Preparandii care a luminat satele Maramureșului cu învățători. Aici am deprins miracolul Limbii Române, mi-am făcut prietenii trainice până în ziua de astăzi. Și cei plecați din această lume mi-au rămas stâlpi de rezistență sufletească. Marmația a rămas primul loc din viața mea unde am deschis ochii și sufletul spre cultură, prietenie și iubirea de oameni. Cu toată reverența mea, pentru acest loc istoric care mi-a intrat în destin, tot aici am dobândit o rană. Pe care o port și astăzi ca o povară nevinovată.

Treceam o vreme, elev fiind, pe lângă o clădire sobră, cu ușile și geamurile închise. Păzită de milițieni în turnuri de pază. Era sediul închisorii, unde au fost umiliți, au murit o parte din personalitățile poporului român, făuritori ai Marii Uniri. Acolo erau închiși și liceeni opozanți ai regimului comunist. Cu vremea, rana mea s-a mai îngustat, deoarece am aflat adevărul despre suferința liderilor care aveau alte convingeri politice. Și acum mă cutremură moartea lui Iuliu Maniu, între zidurile acestea sinistre. A venit și o vreme a destinderii și a ocrotirii memoriei. În locul închisorii de tristă amintire a luat ființă un Memorial de aducere aminte. Prin 1993, Fundația Academia Civică a preluat ruina fostei închisori în vederea transformării ei în Muzeu.

Proiectul-cadru a fost propus Consiliului Europei de către Ana Blandiana, președinta Academiei Civice, Ioana Boca, directorul executiv al Fundației, Gheorghe Mihai Bârlea, membru fondator al Fundației și membru în Consiliul Director, și alți entuziaști. Împreună au demarat marele Proiect gestionat de Romulus Rusan. Acum este un spațiu al memoriei, un argument al suferinței nevinovate. Da, este Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet. Este o instituție unică de acest fel în această parte de Europă. În aceste zile tragice, când Rusia invadează Ucraina, când mor copii și civili care-și apără țara, când sunt distruse orașe și sate din statul vecin, Memorialul din Sighet, care pricepe ce înseamnă suferința, a inițiat acțiuni de solidaritate cu refugiații ucraineni.

Am intrat în posesia acestui text, care este lămuritor. “Dincolo de solidaritatea umană firească și de emoția întregului municipiu Sighetul Marmației, Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței se simte alături de victimele războiului din Ucraina și de refugiații care ajung la noi prin sensul profund al suferinței lor, ca victime ale istoriei postcomuniste. Suntem alături de femeile și copiii alungați din țara lor, nu numai ca niște vecini și ca niște prieteni, ci și ca urmași ai părinților noștri refugiați din calea aceleiași cotropiri. Sute și sute de refugiați din Ucraina au ajuns în Sighetul Marmației în ultimele zile. Societatea civilă și autoritățile s-au mobilizat pentru a-i ajuta pe refugiați. Fundația Academia Civică, Memorialul Sighet au făcut donații în bani pentru Congregația Surorilor Maicii Domnului, Mănăstirea Maica Îndurerată, Asociația “Dăruim și ne dăruim,” Biserica Ortodoxă Ucraineană Sighet, Asociația Onisim Betel – organizații implicate direct în ajutorarea refugiaților din Ucraina.”

Această instituție a memoriei, unde au avut loc episoade tragice, cu semnul suferinței, își onorează statutul pentru care a fost creată. În aceste zile, orașul de frontieră este martorul unor oameni triști, alungați de la vetrele lor de război. Este cea mai stranie perioadă a acestor locuri de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Este emoționant și de apreciat gestul autorităților și al cetățenilor pentru a demonstra cu fapte că Omenia nu a dispărut nici de pe aceste locuri. Da, prietenul și vecinul la nevoie se cunoaște! Acum aducerea aminte este solidară cu suferința.

Autor: Gheorghe Pârja

Sursa: Graiul Maramureşului

Florentin de Marmația

 

                                                                                   de Gheorghe Pârja

În aceste zile, m-am preumblat prin Sighetul Marmației. Am fost prin locurile care mi-au înaripat anii de liceu, prin arhiva de lemn și culori a Muzeului maramureșean. Pe străzi cu istorie zbuciumată, dar și prin locuri cu amintiri luminoase. Căutam oamenii care mi-au înflorit sufletul. Cărora le-am ascultat tăcerea vorbită. Mulți s-au retras dincolo de cercul de cretă al timpului, unii s-au refugiat sub poale de codru ori pe margini de ape. Nici pe colegul și prietenul meu, Florentin Năsui, nu l-am găsit, nici măcar la Curtea Veche. Știam că astăzi, 30 iulie, este venirea lui pe lume. M-am consolat cu vremea densă și inspirată când îl numeam cronicarul Marmației ori jurnalistul de la frontieră.

Aceste definiții rămân definitiv legate de numele lui Florentin Năsui. Devenit pentru mine Florentin de Marmația, inclusiv cu particula de noblețe a profesiei. Despre el am mai scris atunci când cadranul vremii arăta ora exactă a unei vârste. Cum nu mi-am schimbat părerile, ci din contră mi-am sporit admirația pentru scrisul lui, voi relua câteva embleme din panoplia lui jurnalistică. Da, nu exclam nici nu mă întreb, cum acest profesionist al breslei noastre poate extrage, din graba liniștii interioare, partea ei lucitoare. Din tirania locurilor comune, partea democratică a luminii. Neapărat glazurată cu umor, cu o febră de origine necunoscută. Să nu uit pașii scrisului lui Leonida Neamțu, pe la Grădina Morii, cu al lui topor de argint.
Până să ajungă în ocna publicisticii, Florentin a trecut multe vămi, prin grădinile ordinii și dezordinii acestei lumi. Descendent al unei familii care a rămas de piatră în Maramureș, el a refuzat în profesie să fie proprietar de himere. Cultivat la firma informației adevărate, el poate dialoga fără complexe cu academicieni, dar și cu noi, umilii muritori. Îl farmecă, până la tulburare, patima de a pune întrebări lumii, dar este atent ca liniștea să nu se prefacă în zăpadă. El, Florentin Năsui, și-a întemeiat un domeniu al lui, stăpân pe vânturile care bat pe malul râului hotar. Pe cărările acestui teritoriu, pașii jurnalistului au lăsat urme adânci. Știe să caute sublimul, inteligența, echilibrul, șovăiala lumii, în împrejurimile lui. Le cumpănește cu cugetul împăcat că este în căutarea binelui.
Ne lasă pe noi, cititorii, să decidem. Că așa-i în presă! Este singurul confrate de presă scrisă care cunoaște bine starea de spirit a românilor din dreapta Tisei. El a prefăcut apa care desparte, într-un râu de cerneală, iar Cuvîntul limbii române într-un tratat de colaborare și recuperare a spiritului istoric. Mărturie stă umbra veche a Mănăstirii din Peri, din care a rămas amintirea cărților despre legea întemeietoare, dată cu veacuri în urmă. Fără Florentin, râul Tisa, mai ales în dreptul Marmației, ar fi aparținut doar geografiei. Confratele nostru i-a redat sensul istoric, ne-a dăruit, vreo trei decenii, o lume cu spirit românesc, despre care știam puține lucruri. Ne-a dezvăluit toponimii și nume de familii care se întâlnesc pe cele două maluri ale Tisei.
Scriam odinioară că Florentin știe să tocmească, din temelia lacrimei, timpul care a participat la duminica istoriei. Cu calmul lui diplomatic, oricând l-aș fi numit corespondent special în Arcadia, unde destinul nu are nicio putere. Și totuși, în scris, el rămâne prizonierul răzvrătit, mai ales când nici furtuna nu are maniere. Dacă vameșii vremii nu vor surâde la cuvintele lui, eu îi asigur un loc de cinste în livada mea cu prieteni. Și de colegi care au marcat publicistica maramureșeană, el având reședința în Marmația. Căreia i s-a devotat cu respectul șirului de neamuri, din care face parte. Da, el rămîne Florentin de Marmația. Mă bucur că, și tu, și eu suntem de la răscrucea râurilor care ne-au pus să alegem drumul potrivit, ne primenim de răsărirea ierbii, dar și de aparenta mișcare a soarelui. Ești, și vei rămâne, cronicarul Marmației, jurnalistul de la frontieră. Cu harul iradiant al profesionistului. Mărturie stau articolele din cotidianul „Graiul Maramureșului”, dar și cărțile publicate. Adică un jurnalist de la margine de țară, din Țara sa Marmația, având ideile acaparatoare în centru.
Cred în scrisul lui. Are ceva din culoarea speranței. Cum spuneam și în urmă cu un deceniu și un an, el ne propune să credem în adevăr, dar și în cântecul sirenelor. Să ne trăiești, Florentin de Marmația!