3 august 2017
Circulația
autovehiculelor mari restricționată de codul portocaliu de caniculă pe
drumurile naționale din Maramureș
Prefectul județului Maramureș,
Vasile Moldovan, a declarat că urmare a inmstituirii codului portocaliu de
caniculă și avertizării meteorologice emise de Administrtația Națională de
Meteorologie cu privire la faptul că temperaturile vor atinge, în Maramureș, inclusiv
în zilele de 4 și 5 august a.c., valori cuprinse între 36 și 39 grade Celsius,
s-a dispus restricționarea traficului rutier pentru vehiculele cu o masa autorizată
mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drumuri naționale din județul nostru.
Restricționarea circulației
autovehiculelor a fost decisă, la nivel național, de către Compania Națională a
Administrării Infrastructurii Rutiere, în intervalul orar 12.00-20.00, pentru
protecția sectoarelor de drum naționale și autostrăzi asfaltate, care din cauza
temperaturilor ridicate pot produce deformări majore, ireversibile cu pierderea
stabilității rutiere. De la restricție sunt exceptate vehiculele care
efectuează transport de persoane, animale vii, respectiv produse perisabile de
origine animală și vegetală, vehiculele care participă la intervenții în cazul
producerii unor situații de urgență sau în caz de forță majoră, transporturi
funerare, transporturi de echipamente de prim ajutor, transporturi poștale,
transporturi pentru distribuire de carburanți, transporturi de mărfuri sub temperatură
controlată, transporturi pentru tractări vehicule avariate, transporturi de apă
și hrană în zonele calamitate, transporturi cu vehicule special destinate prin
construcție pentru salubrizare, transporturi apă îmbuteliată, transporturi
produse provenite din exploatări agricole și transporturi militare în exerciți
multinaționale.
În aceste condiții, adresăm
rugămintea societăților comerciale, conducătorilor auto de autovehicule cu o
masă autorizată mai mare de 7,5 tone din județ, dar și șoferilor care tranzitează
județul nostru să respecte recomandările agenților de poliție rutieră aflați în
trafic.
Măsuri specifice combaterii efectelor caniculei
Având
în vedere Dispoziția nr. 591/03.08.2017 al Secretarului de stat, Șef al
Departamentului pentru Situați de Urgență, Dr. Raed Arafat, prefectul Vasile
Moldovan, în calitate de președinte al C.J.S.U. Maramureș, a dispus punerea în
aplicare a planului de măsuri și acțiuni specifice combateri efectelor cauzate
de temperaturile ridicate. Măsurile includ recomandări pentru protecția populației
în perioada de caniculă, dar și de prevenire a producerii incendiilor.
Reamintim măsurile
stabilite pentru populație prin această dispoziție :
• Deplasările sunt
recomandate în primele ore ale dimineții sau seara, pe cât posibil prin zone
umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spații dotate cu aer condiționat
(magazine, spații publice);
• Evitați aglomerațiile,
expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11,00 – 18,00;
• Purtați haine lejere,
subțiri, deschise la culoare, pălării și ochelari de soare;
• Beți 1,5 – 2 litri de
lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe și ceaiuri călduțe
(soc, mușețel, urzici);
• Mâncați fructe și legume
(pepene, prune, roșii) sau iaurt (echivalentul unui pahar cu apă); mâncați
echilibrat și variat, insistând pe produsele cu valoare calorică mică;
• Evitați băuturile ce conțin cofeină
(cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucurile carbogazoase) în cantitate mare;
• Evitați alimentele cu un
conținut sporit de grăsimi, în special de origine animală;
• Nu consumați alcool – vă
deshidratează și vă transformă într-o potențială victimă a caniculei;
• Mențineți legătura cu
persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilități), interesându-vă
de starea de sănătate a acestora și oferiți-le asistență ori de câte ori au
nevoie;
• Nu lăsați copiii/animalele
de companie singuri/singure în autoturisme;
• Cereți sfatul medicului de
familie la cel mai mic semn de suferință, manifestat de dumneavoastră sau
copilul dumneavoastră;
• Persoanele care suferă de
diferite afecțiuni își vor continua tratamentul, conform indicațiilor
medicului. Este foarte util ca în perioada caniculară să se consulte medicul
curant, în vederea adaptării schemei terapeutice la condițiile existente;
• Pentru ameliorarea
condițiilor la locul de muncă se vor reduce intensitatea și ritmul
activităților fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static și se vor
alterna perioadele de lucru cu perioadele de repaus, în locuri umbrite ori
ventilate corespunzător.
Cu privire la prevenirea producerii
incendiilor de vegetație uscată, respectiv vegetație forestieră și miriști
măsurile includ:
• Identificarea şi nominalizarea
sectoarelor de activitate în care creşte riscul de incendiu, în condiţiile
caracteristice temperaturilor atmosferice ridicate şi a lipsei de precipitaţii;
• Asigurarea şi verificarea
zilnică a instalaţiilor de stingere şi a rezervelor de substanţe stingătoare;
• Verificarea utilajelor agricole folosite la
recoltarea cerealelor păioase astfel încât să nu constituie surse de aprindere,
şi dotarea acestora cu mijloace de primă intervenţie;
• Restricţionarea efectuării, în anumite
intervale din timpul zilei, a unor lucrări care creează condiţii favorizante
pentru producerea de incendii prin degajări de substanţe volatile sau
supraîncălziri excesive;
• Intensificarea acțiunilor cu
scop preventiv în zonele cu culturi agricole și în locuri cu vegetație
forestieră, mai ales cele frecventate pentru agrement;
• Este interzisă utilizarea
focului deschis în locuri cu pericol de incendiu, în zonele afectate de
uscăciune avansată, precum și pe timp de vânt, locurile cu pericol de incendiu,
în care se aplică această interdicție se stabilesc și se marchează de
persoanele în drept;
• Prepararea hranei prin
utilizarea focului deschis în incintele unităților, în zonele de agrement și în
gospodăriile populației, se face numai în locuri special amenajate, în condiții
și la distanțe care să nu permită propagarea focului la construcții, depozite,
culturi agricole, păduri, plantați sau la alte vecinătăți.
• Utilizarea focului deschis nu
se admite la distanțe mai mici de 40 metri față de locurile cu pericol de
explozie: gaze și lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi, etc,
respectiv 10 metri, față de materiale sau substanțe combustibile: lemn, hărtie,
textile, carton asfaltat, bitum, ulei, etc, fără a fi supravegheat și asigurat
prin măsuri corespunzătoare;
• Prevenirea jocului copiilor cu
focul în condiții și în locuri în care se pot produce incendii, aceasta
constituind o obligație a persoanelor care răspund, potrivit legii, de
creșterea educarea și îngrijirea copiilor.
Pentru a preveni producerea
incendiilor de vegetație uscată și de miriști, în condițile obținerii
aprobărilor, conform legislației în vigoare, arderea miriștilor se va efectua
în condiții meteorologice fără vânt.
Instituția Prefectului - Județul Maramureș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu