Merită băncile osanale că împrumută statul?

Am văzut ideea lăudării băncilor pentru că au împrumutat statul repetată pe mai multe canale şi voci, în contextul scandalului băncilor româneşti care se întrec în pierderi, aşa că merită să ne aplecăm puţin asupra sa.

“Dacă băncile n-ar fi practicat optimizările fiscale, atunci ar fi cerut dobânzi mai mari ca să împrumute statul” sau “cum ar fi ca băncile să-i reproşeze statului că are pierderi (deficit, n.n) atunci când vin la licitaţiile cu certificate de trezorerie şi eventual să nu îl mai împrumute?” sunt două din ultimele argumente fariseice în favoarea băncilor, supuse în aceste zile unui cor de critici (unele venind, în premieră, de la vârful autorităţilor executive).

Chiar aşa, dacă băncile n-ar mai împrumuta statul? Înainte de a ne înspăimânta de această perspectivă, să lărgim puţin cadrul. Dar dacă băncile n-ar mai împrumuta deloc statul în lumea civilizată? Statul român este printre cele mai puţin îndatorate, în ciuda împrumutului de la FMI (rambursat de BNR dar… rostogolit de Finanţe) luat pe vârful crizei, ca să salveze tot pielea băncilor (uşurând eliberarea rezervelor minime obligatorii, bani blocaţi la BNR sub pretextul că vor atenua efectul de bulă în zonele fierbinţi din economie, în special în zona imobiliarelor şi bursei). De ce preferă atunci băncile să împrumute şi cele mai îndatorate state, cu datorii publice cumulate aproape cât PIB-ul?

Pe de-o parte, pentru că statele sunt cei mai buni debitori având pârghia impozitelor şi taxelor pentru a asigura plata datoriilor în bune condiţii. Pe de alta, pentru că, de multe ori, banii vin tot de la stat, în mod ocolit, prin Băncile Centrale care împrumută băncile comerciale doar pentru ca acestea să dea banii mai departe statului, păstrând şi pentru ele o mică marjă. E o scamatorie care ne-a fost vândută cu scuza că, în felul acesta, se menţine credibilitatea monedei – cine ar mai avea încredere într-o monedă manipulată de Guvern în scopuri politice? Mă rog, scuza asta ţine câtă vreme am avea o tabără compusă din state care îşi fabrică singure banii şi alta cu state în care băncile private pretind că finanţează statul folosind însă ca principală sursă împrumuturile de la Banca Centrală.

Dar, câtă vreme cam toată lumea foloseşte sistemul actual e mai greu să vezi beneficiile în antiteză cu… nimeni (ştiu, Republica de la Weimar, Ungaria, Iugoslavia şi celelalte hiperinflaţii, dar poate că nu e obligatoriu ca istoria să se repete identic, mai ales că aceste cazuri celebre aveau un anumit context economic, politic, social). Revenind, băncile împrumută statul pentru că au asigurată o marjă decentă de profit în condiţiile unui risc minim. Ceea ce pentru cineva care rulează mai mult banii altora având capital propriu doar o fracţiune din aceştia e o afacere foarte bună.

Dar dacă băncile s-ar concentra doar pe împrumutarea persoanelor fizice şi companiilor? Păi, am văzut la ce duce asta din vreme în vreme, doar am avut bănci salvate din banii publici mai peste tot în lume după ultima bulă de proporţii (inclusiv în România, să nu ne furăm căciula, vezi împrumut FMI, eliberare RMO, rostogolire datorie de către Finanţe refăcându-se astfel rezervele BNR). Achiziţiile de titluri de stat reprezintă o ancoră de siguranţă într-un portofoliu de credite în care pot apărea masiv împrumuturile neperformante în zona de retail şi corporate la prima recesiune mai serioasă.

De ce nu supralicitează băncile la licitaţiile pentru titlurile de stat pretinzând dobânzi din ce în ce mai mari? Nu pot face asta în mod consecvent pentru că le-ar fugi banii deponenţilor (de grija cărora îşi frâng mânuţele consilierii BNR), banii fondurilor de pensii, a altor tipuri de “investitori”. De ce să mai faci depozite la termen la bancă dacă poţi împrumuta direct statul la dobânzi mai mari decât la bancă? Or băncile au nevoie de aceşti bani pentru momentele de criză când pierderile încep să le erodeze din capital, iar acţionarii nu se simt deloc confortabil (vă mai aduceţi aminte de dobânzile la termen de peste 15% din 2009 în România?). Asta nu înseamnă că nu pot încerca să forţeze nota şi să pretindă mai mult decât ar fi decent să primească având în vedere sursa fondurilor pentru astfel de credite acordate statului. Iar asta se poate întâmpla mai ales la noi pentru că avem un minunat sistem bancar dominat de băncile străine, băncile româneşti având doar o prezenţă decorativă (spre deosebire de Polonia sau Ungaria de pildă).

Trăgând linie, n-avem motive să cântăm imnuri de slavă băncilor că împrumută statul, cât timp astea sunt regulile jocului în actualul sistem monetar, unul care permite băncilor, printre altele, să folosească efectul de levier al rezervelor fracţionare împrumutând bani pe care nu-i au decât în mică măsură (proporţional cu cota RMO-urilor). Pentru un asemenea beneficiu, chiar merită să împrumuţi statul, chiar şi la o marjă mai redusă de profit (nu foarte redusă în România).

Autor: Cristian Dogaru

Sursa: Bursa.ro