duminică, 6 august 2017

Moment poetic cu Ioan Romeo ROŞIIANU


                                        Scrisoare despre dimineaţa cu viaţă şi moarte în ea


IUBITO, când m-am trezit în această dimineaţă cineva murea undeva-n lume altcineva se năştea
alţii făceau dragoste se ţineau de mână prin parc mâncau seminţe la meci sau se sărutau în sala de cinematograf
stampe vechi amintiri prăfuite mă trăgeau de mâneca sufletului
tresăream la nimic numai vântul se ghemuia după ceasul pustiu
printre frunzele încremenite pe ram numai mierla copilăriei se mai strecura
în aerul apăsat auzeam paşii morţii apropiindu-se pe vârfuri
mergea pe poante ca să mă surprindă cu ochii deschişi să rămân aşa fixând cerul la care n-am ajuns niciodată cu mâna.
(Mai ştii când ţi-am spus că ţin în mine câte-un vers pentru fiecare respiraţie a ta?)
Aşa a fost, Iubito şi am pictat cuvinte toată ziua în crucea amiezii
dar pe pânza privirii mele numai chipul tău rămânea
aşa a fost şi dincolo de mine murea speranţa de-a fi
dincolo de mâine e chiar numai speranţa, Iubita mea
de când am înţeles asta tăcerea mea a împlinit ani buni de singuratate
de la porumbeii ştiuţi am împrumutat visul că pot zbura
le dădeam mâncare pe balcon şi visul creştea îmi dădeau onorul cu aripa dreaptă
şi-n liniştea grea a crescut ca un blestem regretul şi jalea.
(Mai ştii că îmbrăţişându-te ultima dată am plecat cu mulajul trupului tău în mâini?)
Aşa a fost, Iubito şi din marginea zării Fata Morgana a vieţii mele moartea dansa lasciv
era frumoasă, Iubito avea trupul tău mlădios şi sânii la fel de obraznici
visam s-o sărut pe coapsa stângă şi să sărut umbra sânului stâng
visam să-mi scriu povestea trecerii mele prin lume pe pântecul ei şi acesta să rodească de dor
visam, Iubito dar moartea abia m-a mai lăsat să termin poemul acesta de scris.
(Mai ştii că atunci când ne-am sărutat ultima dată mi-ai otrăvit sufletul?)
Aşa a fost, Iubito când am vrut să mă spânzur de trecut
din prezent nici măcar amintiri nu am putut aduna şi naşte
am vrut să mă sinucid în viitor dar se terminase săpunul şi funia era prea scurtă
gloanţe nu mai erau pistolul era la amanet şi nimeni nu voia să stea cu moartea la masă
nu aveam cumpăratori pentru oferta de moarte făcută
dar nici tu nu mai erai răsăritul în care renăştea mereu speranţa.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu