Un exil îndelungat

S-a împlinit un veac de la naşterea lui Ion Raţiu, moment marcat de cîţiva intelectuali băimăreni printr-o adevărată evocare. Între timp, m-am apropiat de o recentă apariţie editorială, „Jurnalul lui Ion Raţiu”, subintitulat „Începuturile unui exil îndelungat”. Este o imagine amplă, obiectivă, spune fiul lui Raţiu, a lumii în care a trăit, o relaţie critică despre personajele din jurul său, a evenimentelor trăite în perioada 1940-1954. Este o carte scrisă dintr-o perspectivă personală, raţională şi internaţională. Nu uit cu cîtă superficialitate au tratat, o mare majoritate dintre noi, puternica personalitate a omului politic român. Eu mi-l aduc aminte din casa croitorului din Deseşti cînd a îmbrăcat lecrecul de Valea Marei. Sînt multe împrejurări evocate în carte din care se reliefează anvergura încă de pe cînd era student la Londra. Sărbătorirea unui sfert de secol de la Marea Unire (1943) în exil. Cînd ţara era în război, ciuntată, amputată de Diktatul de la Viena. Apoi desfăşurările defavorabile de pe front. Atunci scrie: „În copilăria mea, 1 Decembrie a fost întotdeauna cu roşu în calendar. Împreună ne-am bucurat şi-am sărbătorit unirea Transilvaniei cu patria mumă”. Tragedia României din acea vreme s-a datorat „vederii scurte a unor nechemaţi”. Politicianul ne comunică o stare de fapt după Trianon. Ungaria a pornit o campanie revizionistă. Ion Raţiu aminteşte o realitate în care înainte de acea campanie, românii şi ungurii – în special noua generaţie – se înţelegeau foarte bine. Dă exemplu chiar oraşul lui natal, Turda, unde „unguri români şi nemţi jucau tenis împreună. La şcoală şi la dansuri era armonie”. Cînd campania s-a declanşat, a primit şi replica românilor, au schimbat totul. S-a extins campania şi în afara graniţelor României, astfel învrăjbind tinerele generaţii. Fără ca la mijloc să se afle cine ştie ce nedreptate făcută ungurilor „sub dominaţia românilor”, constată Ion Raţiu.

Martor al timpului, Ion Raţiu radiografiază situaţia din Transilvania: „în general, ungurii Ardealului erau destul de satisfăcuţi cu regimul de după 1918, dacă propaganda din Ungaria n-ar fi încercat prin toate mijloacele să împiedice această colaborare paşnică între românii şi ungurii din Transilvania ce era în plină desfăşurare.” Ion Raţiu crede că este necesară stoparea propagandei revizioniste şi a replicilor ei, dacă se doreşte să se vorbească despre „rolul României şi Ungariei în clădirea unui sistem internaţional al Europei Centrale, care vor fi chezăşia păcii viitorului”. Aceste opinii care conţin armonie sînt perfect valabile şi astăzi, cînd avem parte de metoda băţului prin gard. Cel care ne-a lăsat ca zestre crezul „voi lupta pînă la ultima mea picătură de sînge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine” a fost sensibil la vizitele estivale ale demnitarilor maghiari la Băile Tuşnad. A reacţionat într-un fel aparte, în urmă cu două decenii, la vizita lui Viktor Orban la Universitatea de Vară. Opiniile sale sînt extrem de actuale. Raţiu consideră că cei aflaţi la putere nu ar fi trebuit să se rezume la a da declaraţii de respingere a afirmaţiilor în favoarea autonomiei maghiarilor, ci este indicat să-i ofere lui Viktor Orban o întîmpinare la venirea în ţară, să-i ofere argumente faţă de comunitatea maghiară, în mod civilizat şi pertinent. Izolarea politicienilor din Ungaria nu duce decît la escaladarea artificială a unui conflict, cel puţin la nivel verbal. Sună frumos, în spiritul ardelenesc. Numai că după două decenii politicienii români au renunţat şi la declaraţii, iar cei maghiari refuză ideea de reconciliere româno-maghiară. S-a constatat în vara aceasta. Cineva trebuie să deschidă dialogul. Să nu ne amăgim cu Uniunea Europeană şi în final să ne hîrîim ca ştiţi cine… Îmblînziţi politica pentru binele comun! Ştiu că la Budapesta guvernul lui Viktor Orban aprinde vremuri neprietenoase la adresa României. Finanţează fundaţia Trianon 100. Din păcate, ai noştri politicieni se încurcă în stamba lor, tac şi îşi procură saltele dormeo. Tocmai cînd ar trebui să fie treji, curajoşi, inspiraţi şi diplomaţi în preajma Centenarului. Daţi o lectură cărţii lui Ion Raţiu, poate vă vine inspiraţia. Nu şedeţi, domnilor! Raţiu a fost în exil, dar nu a plecat niciodată de acasă într-un exil îndelungat în propria ţară: România.

Autor: Gheorghe Pârja

Sursa: Graiul Maramureşului