Pare un nonsens să critici ceva, iar pe urmă să-ţi pui
semnătura că eşti de acord. Cam în această situaţie s-au aflat preşedintele şi
Legea Bugetului.
După ce l-a criticat de câte ori a avut ocazia, Klaus
Iohannis s-a referit la proiectul de buget în termenii cei mai duri. Ajuns pe
masa lui, după ce a trecut fără probleme şi foarte rapid prin sita majorităţii
parlamentare, bugetul, în forma avansată, a fost aprobat de preşedinte. Odată
promulgată, legea intră în vigoare.
Ce nu-i plăcea, de fapt, preşedintelui? Şi-a prezentat
opiniile, mai precis i-au fost prezentate opiniile, de către unul dintre
consilieri. La persoana a treia: „domnul preşedinte nu este de acord…, domnului
preşedinte nu-i place… domnul preşedinte atrage atenţia…” Sunt expresii în
spatele cărora nu se află nicio idee personală, profundă, în jurul căreia să se
poată coagula o altă gândire economico-socială.
Aceasta este drama opoziţiei, în rândul căreia trebuie să-l
integrăm şi pe domnul preşedinte. Opoziţia nu naşte idei. Nu este capabilă să
avanseze un program alternativ. Am auzit de la un lider politic serios o
motivaţie aiuritoare: PNL nu prezintă un program alternativ, nu propune altfel
de soluţii pentru că se teme că o să-i fure PSD ideile.
Aşadar, opoziţia are idei, dar le ţine ascunse ca să nu i le
fure PSD. Fără comentarii. Judecând în acelaşi mod înseamnă că şi preşedintele
are idee despre cum ar trebui făcute lucrurile, dar nu le spune ca să nu le
transpună în practică adversarii, adică cei de la PSD. Mergând pe acelaşi fir
de gândire întoarsă pe dos, înseamnă că şi celelalte partide, respectiv PMP şi
USR, au programe alternative, dar nu le fac publice pentru că există riscul să
le fie furate de acelaşi lup rău care este PSD.
În această situaţie un singur lucru nu poate fi furat:
statul de drept şi lupta anti-corupţie. De aceste idei PSD fuge ca dracul de
tămâie. Şi atunci opoziţia atacă şi atacă din toate poziţiile reduta coruptă a
PSD cu speranţa că până la urmă va cădea. Şi atunci brusc vor ieşi la iveală şi
ideile pe care le-au ţinut ascunse.
Dacă PNL ar încerca să propună spre dezbatere publică
problema clasei de mijloc pe cale de dispariţie înainte de a se fi consolidat,
PSD se va grăbi să o pună în practică? Dacă PNL va propune o variantă a legii
salarizării şi a pensiilor o va aplica imediat guvernul PSD? Dacă PNL şi-ar fi
exprimat opinia că nu este momentul să se aloce 2% din PIB pentru apărare şi ar
fi de ajuns şi un 1% sau 1,5%, aşa cum procedează alte ţări din UE, ce s-ar fi
întâmplat? S-ar fi supărat preşedintele Klaus Iohannis, care pe de o parte
critică guvernul PSD-ALDE că riscă să depăşească ţinta de deficit de 3%, pe de
altă parte a militat pentru alocarea a 2% din PIB pentru a le face pe plac
americanilor care ne dau arme.
Sunt foarte multe lucruri pe dos. Datorită lipsei de
consistenţă a opoziţiei PSD şi ALDE îşi permit să facă orice consideră că le
consolidează bazinul electoral. Trebuie spus că deja cele două partide se
hrănesc din acelaşi bazin electoral. ALDE a alunecat total spre stânga.
Singurul fir de iarbă de care se agaţă pentru a se ridica pe malul drept al
politicii este cel referitor la drepturile şi libertăţile omului. Călin Popescu
Tăriceanu s-a erijat în teoreticianul şi apărătorul drepturilor omului. Aici
opoziţia l-a prins, acuzându-l că, de fapt, îşi apără propria piele. Dar, în
subsidiar, îi apără pe toţi corupţii, inclusiv pe cei din sânul dreptei
dezbinate. Ce s-ar întâmpla dacă PNL s-ar trezi că este de datoria unui partid
de dreapta să apere drepturile şi libertăţile omului?!
Autor: Dumitru Păcuraru
Sursa: Informaţia
zilei de Maramureş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu