sâmbătă, 5 mai 2018

La dispariţia Doinei Cornea

Intrată într-un con de umbră, se poate spune cu desăvârşire uitată în ultima vreme, Doina Cornea a fost o voce puternică  la Radio Europa Liberă din ultimii ani ai comunismului. Datorită poziţiei sale, notorietăţii, încrederii de care se bucura în rândul publicului, după evenimentele din decembrie 1989 a fost invitată să facă parte din consiliul de conducere al Frontului Salvării Naţionale.
Şi-a dat demisia destul de repede, înţelegând printre primele persoane ce hram poartă Ion Iliescu şi spre ce se îndreaptă FSN.
Se poate spune că rolul acelei fiinţe fragile, dar cu o voce bine articulată, cu idei nu doar corecte politic, ci şi îndrăzneţe în contextul istoric dat, foarte complicat, a încetat odată cu retragerea sa din noua formulă de putere postcomunistă. Presa liberă, apărută după revoluţie, a scos la iveală alţi lideri, rând pe rând foştii disidenţi fiind daţi uitării.
Din când în când mai era căutată şi întotdeauna poziţia ei a fost la fel de intransigent anticomunistă. Alţi foşti disidenţi s-au înmuiat, au devenit mai înţelegători cu noua putere neo sau cripto-comunistă. Nu puţini au fost cei care au ajuns la un compromis cu noua putere. Până şi un Radu Câmpeanu, liderul PNL, a acceptat o colaborare cu Ion Iliescu şi FSN.
Asemeni lui Corneliu Coposu, liderul PNŢCD, Doina Cornea a făcut parte dintre cei care nu au acceptat niciun compromis. Numărul lor s-a restrâns întruna, astfel că a dispărut şi formaţiunea politică radical anticomunistă. Evident, ne referim la PNŢCD. Drept urmare, la 29 de ani de la căderea comunismului nu se poate vorbi decât despre personalităţi anticomuniste, nu despre o formaţiune politică sau chiar civică opozabilă comunismului de tip românesc, dur, în total dispreţ faţă de drepturile omului, faţă de libertatea de expresie, faţă de libertatea presei.
Partidele, după dispariţia PNŢCD, s-au înmuiat. PNL a ajuns să se alieze cu PSD, iar partide declarativ anti-FSN  s-au desfiinţat, liderii lor lăsându-se cooptaţi în alte partide, mai predispuse compromisurilor ideologice.
Doina Cornea, respectată de societatea civilă cu orientare de dreapta, curtată de anumite partide, a rămas pe aceeaşi baricadă pe care se găsea în momentul decembrie 1989. Nu a fost o creatoare de doctrină, însă a fost un exemplu de comportament civic şi politic. În urma ei nu rămâne o operă teoretică, însă rămâne un personaj care a făcut istorie. O istorie din ce în ce mai puţin scrisă.
Nu ştim în ce măsură noile generaţii cunosc activitatea fostei disidente. Nu ştim dacă în epoca facebook-ului se perpetuează amintirea unei personalităţi de talia fostei profesoare de franceză care s-a luat de piept cu unul dintre cele mai represive sisteme politice din istorie.
În sfârşit, nu ştim cum sunt receptaţi de tinerele generaţii cei ce odată s-au sacrificat pentru semenii lor, pentru valori atât de des clamate precum drepturile omului, libertatea de expresie, independenţa justiţiei etc.

Cu siguranţă lumea s-a schimbat, dar problemele fundamentale rămân aceleaşi. Dacă nu acum, cândva în viitor Doina Cornea va fi redescoperită ca model de luptă împotriva abuzurilor, împotriva unui sistem opresiv. Odată cu Doina Cornea doar aparent dispare un mod de  a acţiona civic, până la urmă un mod de a face politică în slujba libertăţii.

Autor: Dumitru Păcuraru
Sursa: Informaţia zilei de Maramureş

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu