luni, 30 iulie 2018

Războiul pierdut cu gîndacii din Colorado

Sîntem prinşi în hora europeană, jucăm împreună cu partenerii vestici în toate domeniile, dar oare strategia lor este bună? Persistă erori în politicile comunitare, una fiind încăpăţînarea de a subestima natura, de a crede că o putem stăpîni prin tehnologiile aşa-zis moderne.
Iată cazul dăunătorului numit „gîndacul din Colorado”, adus în Europa din America. La noi, a fost observat în urmă cu 60 de ani. Autorităţile au luat măsura culegerii cu mîna, apoi chimiştii au găsit soluţia stropirii cu DDT, însă insecta n-a fost distrusă, apare în fiecare an în culturile de cartof. În 2002, DDT-ul a fost scos total din uz, UE recunoscînd, prea tîrziu, că produce cancer.
Nici alte insecticide nu răpun gîndacul din Colorado, este prezent peste tot, chiar dacă ai în grădină o singură tufă de cartof. Războiul omului cu o insectă atît de „proastă” este emblematic pentru societatea modernă. Au fost inventate noi insecticide, mai puţin toxice, însă tot poluante rămîn. Ca urmare, acum UE ne recomandă să mîncăm cartofi cu reziduuri de pesticide acumulante în organism şi în mediu, cel puţin pînă cînd vom găsi soluţii ecologice pentru a combate gîndacii din Colorado.
Ceva asemănător se întîmplă şi cu pesta porcină, care a cuprins sud-estul şi nord-vestul României. Instituţiile veterinare de stat reacţionează nepotrivit, ucid porcii din focarele de boală, chiar dacă nu prezintă nici un semn de pestă. Specialiştii risipesc în acest fel şansa de a avea porci „rezistenţi” la acest virus, împotriva căruia deocamdată nu există nici un leac şi nici un vaccin. Să nu subestimăm fiinţele microscopice, nu le putem face nici un rău.
Vina este aruncată pe mistreţii purtători de virus şi se cere împuşcarea tuturor porcilor sălbatici din ţară. Este eronată părerea că vom putea ucide viruşii de pestă, precum am crezut că vom distruge gîndacii din Colorado. Aceste entităţi vii au alte căi de apărare, nu se aplică raţiunea simplistă a distrugerii. Autorităţile spun că mediul silvatic ar fi rezervorul de boală, însă nu prezintă nici o dovadă. Dacă mistreţii ar fi afectaţi de pestă, ar pieri şi ei, vînătorii ar găsi în păduri sute de mistreţi morţi – nu e nici unul!, ceea ce ne demonstrează că greşesc.
O altă eroare este uciderea tuturor porcilor dintr-un sat, dacă într-o gospodărie a fost depistat unul cu pestă (specialiştii europeni ne dau acest sfat, pentru a stopa epidemia). Statul cheltuie inutil fonduri publice pentru despăgubiri. Veterinarii nu reuşesc să înţeleagă de unde apare acest virus şi cum se transmite boala – şi atunci recurg la explicaţii fără temei. (La fel s-a întîmplat, în anii trecuţi, cu gripa aviară: au fost ucise păsări sănătoase, de frică să nu se îmbolnăvească!)
Oamenii de ştiinţă se iluzionează că pot forţa natura. Adevărul este altul şi ar trebui să-l facem politică de stat. Agricultura intensivă, bazată pe inputuri chimice, produce scăderea adaptabilităţii la mediu a plantelor de cultură şi a animalelor de fermă. Gospodarii cumpără purcei din linii de hibridare (aduşi din Olanda, Germania, Austria sau Ungaria şi vînduţi în tîrgurile de ţară!), adică se îngraşă rapid pe bază de stimulente sintetice, ajung la masa de 100 kg în cîteva luni. Imunitatea acestor purcei neadaptaţi la sistemul tradiţional de creştere este scăzută şi se îmbolnăvesc la contactul cu primul virus pentru care n-au fost vaccinaţi. Zootehnia superintensivă duce la apariţia agenţilor patogeni virulenţi, ce produc epidemii greu de controlat.
Globalizarea bolilor şi dăunătorilor afectează grav plantele şi animalele – cu toate soluţiile medicamentoase prescrise de agronomi şi veterinari. Mai de folos, inclusiv economic, ar fi menţinerea rezistenţei naturale în faţa agenţilor patogeni. Agricultura convenţională n-are viitor durabil, dar totuşi primeşte subvenţii de stat prin Politica Agricolă Comună, chiar şi după 2020, ceea ce este o eroare strategică a Uniunii Europene, de care ne va părea rău, ca de DDT!

Autor: Nicolae Goja
Sursa: Graiul Maramureşului

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu