Plouă cu invitații
la discutarea „situației explozive” din
România. Departamentul de stat. Institutul Cultural al Diplomației din Berlin. Unii din Londra care se
preocupă de viitoarea președinție a UE din care ei tocmai ies – nu că i-ar
preocupa realmente, dar aoleo!, ajunge la români, ai căror diplomați sunt inepți,
ai căror liderii sunt hoți (au furat
lacuri, hoteluri, case, alegeri, etc), mai au și
țigani (care nu stau acasă la ei) și așa
mai departe.
Harta acestor discuții
e vagă și nu arată decît unde au
agitatorii români cunoștințe pe care le conving să organizeze ceva.
Organizatorii fac ce pot să fie obiectivi. În primul rînd mă
invită pe mine, sau pe alții ca mine.
Vezi, însă, că eu nu mă duc. Dacă îmi asum acasă bombardarea
cu rahat, principala producție zilele
astea a unei opoziții care se remarcă
mai ales prin producția de trolli
(activiști care scriu pe Internet M…,
Scroafa, Dar-ar pesta porcină în voi și
alte asemenea „banalități”) e pentru că
acasă lumea are nevoie și de o voce
altfel. M-aș bucura să fie mai multe,
dar nu toți oamenii cu gîndire normală
au forța, curajul și accesul la mass media, așa încît – ce să-i faci – acasă trebuie să
fac ce am mai făcut, să arăt ce e normal, un act de mare disidență la români, ieri ca și azi.
Dar la mahalaua asta externă eu nu particip. Pentru că e
dăunătoare indiferent ce spunem sau cine merge acolo, nu e decît o formă de a
sabota barca noastră comună (mai ales a voastră, că eu nu am nevoie de o poziție oficială ca să colind lumea pe invitațiile altora, să consult pentru guverne de pe
toate continentele, să fac săli pline la lansările cărților mele la Harvard, ca și
la Kiev sau în Mexico City). Am însă nevoie de o țară
a mea despre care să pot marginal măcar vorbi de bine, să spun (ceea ce corespunde
adevărului): Da, diplomația noastră are
mulți piloși, dar e per ansamblu profesionistă, se va descurca cu președinția
UE. Da, liderii noștri sunt cam
profitori din natură, cam traseiști și cam mărginiți,
dar dacă nu îi intrebi cîte case și
iazuri au sunt urbani, pro-europeni, ospitalieri chiar și se vor descurca cu președinția UE.
Dar sunteți corupți. Da, așa
e! Mie-mi spuneți? Dar suntem mai puțin ipocriți
decît occidentalii, și suntem mai puțini corupți
decît am fost – iată că Bulgaria și
Croația au trecut în urma noastră pe
fapte (ce să mai spun de Eurobarometru, unde mita a căzut mult sub 10 la sută).
Croația a intrat în UE cu probleme
similare nouă, dar fără MCV (numai Monica M. s-a agitat să-i încalțe). De ce? Pentru că și-au cunoscut interesul și
au opus un front unit cînd a venit vorba de asta, și cum nemții au o
slăbiciune pentru ei (chestie de alianță
în al doilea război mondial) au reușit.
Bulgaria nu a băgat nici un oficial în pușcărie,
nu ca noi – optsprezece miniștri, și președinția lor UE a fost un succes. Borisov, un
fost bodyguard, a vorbit bulgărește cu
translator și nu a zis nimeni în Europa
că e dobitoc, nu știe nici o limbă, și bulgara lui e precară, etc. Puteți citi pagina lor de încheiere, completă cu
documentar și listă de realizări, aici.
Ce mă enervează în invitațiile
pe care le primesc zilele astea e referința
la președinția voastră europeană (nu e a mea, am declinat orice rol în ea,
ce să fac, predau primăvara viitoare, și
am oricum treburile mele), punerea ei în discuție.
Vor fi capabili românii? Ei? Ca și la
kompromatul plătit tot de ani noștri la
Corina Crețu în 2016, cînd unii erau așa de psihopați
încît credeau că poate fi debarcat un comisar în funcție ca să fie pus Dacian după ce pleacă de la guvernare.
Corina e vreun geniu? Lasă, nu-mi răspundeți. Dar pînă la urmă s-a descurcat. Aud că
s-a descurcat chiar onorabil. Nu ne-am făcut degeaba de rîs?
Și voi o să vă
descurcați. Dacă cooperați, dacă vă aduceți aminte că sunteți în
Europa pentru că un corupt, dar unul deștept,
Hrebenciuc, a instrumentalizat o unire a tuturor partidelor în jurul integrării
(Snagov 1996 și mai departe), alți pesediști
au preluat negocierile de la CDR și au
spus la Bruxelles că ne ținem toate
angajamentele, nu s-a schimbat nimic în anul 2000 , și tot așa. În loc să
încercați să trîntiți guvernul lună după lună pînă în ianuarie
sau să cereți chiar voi la cancelariile
europene să va ia președinția, cooperați
la ea! E mai productiv decît bătaia cu jandarmii sau organizat ziua și diversiunea, sau acuzat că forțe străine finanțează manifestații. Ce,
sunteți copii? Ce forțe străine, și
ce mai e străin în Europa unită? Dacă tatăl lui Tianu Burduja, celebru bancher
din cercul unei bănci securiste la al cărei decont am plătit cu toții și
rezident pe Coasta de Azur, îi dă bani lui fiu-su, și el ajută pe unul cu o rulotă din Piața Victoriei, asta e finanțare
din exterior? Dacă Polițeanu ia bani de
pe la vreo fundație europeană liberală
din București, asta e finanțare din exterior? Nu aveți ce face? Spun încă o dată, pentru cine nu
e surd: marile ONG-uri românești,
acelea vechi la a căror naștere fundația Soros a contribuit (mai mult acum 15-20
de ani, dar nu numai), adică SAR, APADOR, CRJ nu sunt cele care organizează
manifestațiile astea. Nu există
granturi Soros pentru vreo manifestație
de la București și nici unul din grupurile lui Polițeanu nu are bani de la Soros, deși
au încercat să capete (fără succes, deocamdată). Zău, trebuie să vă dea omul
explicații, și la unii și la alții, la nivel de grădiniță.
Nu Soros vă sapă și
nu e dușmanul vostru, și nici Putin nu se ocupă momentan, că nu are
de ce, prea îi faceți voi treaba. O țară europeană care se bate singură în piept și strigă „Suntem mai răi ca bulgarii, luați-ne președinția UE!” nu are nevoie de dușmani din exterior.
Își este sieși cel mai rău dușman.
Philadelphia, 12 septembrie 2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu