Politicienii profesionişti au învăţat că lucrul cel mai
important într-o competiţie este crearea unei emoţii. Fără emoţie nu aduci
oamenii la vot. Emoţia este secretul succesului.
În decembrie 1989 s-a creat o emoţie care l-a emanat pe cel
mai puternic om politic al ultimului deceniu al secolului 20. Ion Iliescu a
dominat scena politică din România ca erou al Revoluţiei anticomuniste. El,
fostul comunist, adevărat animal politic, a devenit din vânător vânat.
Tot printr-o emoţie colectivă a câştigat Traian Băsescu
alegerile prezidenţiale din 2004. Creator de emoţii, a mai câştigat un rând de
alegeri, plus două referendumuri de suspendare. Instrumentele lui ajutătoare
s-au numit „lupta anticorupţie” şi „statul de drept”. Mânuind aceste concepte
Traian Băsescu a creat ceea ce a numit el însuşi „dumnezei”. Asta după ce a
pierdut puterea.
Fostul preşedinte Băsescu a vorbit printre primii despre
„statul mafiot”, despre „dumnezeii Coldea şi Kovesi”.
Până la urmă într-o sălbăticie scăpată de sub control
vânătorul devine vânat. Într-o societate cu tente totalitare judecătorul devine
cel judecat. L-am văzut pe Ceauşescu încătuşat. Îl vedem pe Ion Iliescu în
postura de acuzat de faptele care păreau victorii asupra unui sistem opresiv.
L-am văzut pe fostul premier Năstase după gratii. Am văzut numeroşi miniştri în
postura de puşcăriaşi. L-am văzut pe un fost procuror general al României
destituit, am văzut VIP-uri asaltate de ziarişti la intrarea şi ieşirea de la
DNA, în postura de suspecţi, acuzaţi, infractori care promiteau că îşi vor
dovedi nevinovăţia.
În sfârşit, vedem
simbolul luptei anticorupţie în postura foştilor penali. Revocată din funcţie,
Laura Codruţa Kovesi este citată în faţa procurorilor pentru a fi audiată
într-un dosar de corupţie. Acuzaţiile sunt cele clasice: luare de mită, abuz în
serviciu, mărturie mincinoasă. Sunt exact armele pe care DNA le folosea
împotriva clienţilor.
Fosta şefă DNA se apără exact la fel cum se apărau penalii
chemaţi la DNA. Că nu este o simplă coincidenţă chemarea în faţa procurorului
ca să-i blocheze obţinerea unei funcţii la nivel european.
Doamna Kovesi a devenit o victimă a sistemului în fruntea
căruia s-a aflat.
Aşa funcţionează un sistem închis, după principiul vaselor
comunicante: ieri sus, azi jos.
Ca întotdeauna, în faţa fiecărui caz, partidele politice se
pun în poziţie de luptă, pro sau împotriva acuzatului. PNL şi USR ţin partea
fostei şefe DNA, în timp ce PSD şi ALDE se bucură că se închide cercul cu
tragerea la răspundere a celei ce trăgea la răspundere.
Cine va câştiga în urma acestei situaţii? Dacă am folosi
cuvinte mari am spune ADEV{RUL. Dacă o ascultăm pe suspectă zicem că pierde
România prin faptul că datorită abuzurilor procurorilor este împiedicată să
ajungă şefa procurorilor europeni, o nouă instituţie gen DNA la nivel de UE.
Nu se putea să nu intervină şi preşedintele. Klaus Iohannis,
deşi putea să se abţină, a dat un comunicat prin care cere să se rezolve „cu celeritate”
cazul Kovesi.
De unde atâta grabă când se ştie că preşedintele se
deplasează cu încetinitorul?!
Autor: Dumitru
Păcuraru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu