1.Finanțarea învățământului de stat
2.Cheltuielile cu personalul reprezintă peste 70% din
cheltuielile totale anuale cu educația
3.Alocarea resurselor destinate personalului didactic în școlile publice și în cele particulare subvenționate
4.Volumul de lucru săptămânal al cadrelor didactice
5.Durata anului școlar
și numărul orelor de curs pentru elevi
6.Promovarea în învățământul
secundar – certificate de absolvire a școlii
primare
7.Certificate acordate la sfârșitul
învățământului obligatoriu
8.Acordarea certificatelor la sfârșitul învățământului
secundar superior
9.Utilizarea testelor naționale
pentru evaluarea elevilor și
monitorizarea școlilor și sistemelor de învățământ
10.Bibliografie
Articolul 142
Fondurile
bugetului de stat sunt utilizate și
pentru cofinanțare:
1.
curriculum-ul pentru elevii talentați;
2. educația elevilor în limba și scrierea minorităților
naționale;
3. dotarea școlilor cu echipamente pentru cabinete
didactice și IT, inclusiv
programe și conținut
specializat pentru calculatoare;
4. dotarea
bibliotecilor școlare cu o lectură
obligatorie;
5.
programe de interes general pentru educație
(sistem informatic, reviste pedagogice, cărți
de specialitate, programe ale unor instituții
și asociații
profesionale, aniversări și evenimente,
programe de activități extrașcolare), precum și alte programe în conformitate cu deciziile Parlamentului și Guvernului Republicii Croația.
Școlile non-publice sunt instituții înființate
și administrate de entități juridice sau persoane fizice pe baza
înscrierii în registrul școlilor și instituțiilor
de învățământ non-publice ținut de administrația publică locală respectivă. O școală
non-publică poate beneficia de statutul de școală
publică (printr-o autorizație de
acordare a diplomelor naționale) dacă
îndeplinește cerințele minime ale curriculum-ului, aplică
regulile de evaluare și promovare a
elevilor/studenților și angajează profesori care dețin calificările necesare, stabilite de către
ministrul responsabil cu educația școlară.
Atât școlile publice cât și cele non-publice sunt supravegheate de stat în ceea ce privește calitatea activităților și conformitatea
acestora cu legislația națională, deși
supravegherea este mai amplă în cazul școlilor
publice decât a școlilor non-publice.
Principalele diferențe dintre școlile publice și cele non-publice constau în faptul că cele dintâi oferă educație gratuită și
asigură acces liber, preocupările legate de accesul liber referindu-se, în
special, la școlile primare și secundare inferioare. Școlile primare și secundare inferioare (care asigură învățământul obligatoriu) pot fi administrate
numai ca școli publice sau școli non-publice cu statut de școală publică.
Diferența dintre
numărul de zile de instruire se datorează variațiilor
dintre țări în ceea ce privește numărul și
durata vacanțelor școlare. De exemplu, durata vacanțelor de vară în țările europene variază de la 6 săptămâni, în unele landuri
germane, Țările de Jos și Regatul Unit, până la 13 săptămâni în
Italia și Letonia. Vacanțele de vară sunt, de obicei, mai scurte în
acele țări în care elevii au vacanțe mai frecvente și mai lungi în cursul anului școlar.
Fiecare stat are cerințe
legale sau normative privind numărul zilelor de școală
și al orelor de instruire. Zilele și orele de curs sunt stabilite, în
majoritatea țărilor, la nivel central,
în timp ce școlile decid asupra
organizării acestora. Chiar și în țările în care deciziile privind timpul de
instruire sunt luate la nivel local sau școlar
există, în general, un cadru stabilit la nivel central. Doar în Anglia (Marea
Britanie) școlile decid timpul de
instruire complet autonom.
Cu cât nivelul de educație
este mai ridicat, cu atât numărul de ore de instruire pe zi este mai mare.
Durata
zilei școlare poate avea un impact
asupra învățării elevilor, în special a
celor care întâmpină dificultăți. O zi
de școală prea lungă poate lăsa
elevilor care se confruntă în dificultăți
prea puțin timp pentru a aprofunda
materia predată, în timp ce același
volum de muncă distribuit în mai multe zile oferă o mai mare flexibilitate,
permițând organizarea unor sesiuni
individuale de sprijin. În majoritatea țărilor,
numărul de ore de instruire obligatorii pe zi crește
semnificativ odată cu nivelul de educație.
DIRECŢIA GENERALĂ
LEGISLATIVĂ
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu