vineri, 12 aprilie 2019

Justiţia şi Cultura

        de Dumitru Păcuraru
Dacă politica este arta scoaterii din context, este cât se poate de greu de definit tot ce este legat de ea, derivă din ea. Să vedem ce nu este legat de ea. Economia? Economia este racordată la politică printr-un cordon ombilical mai trainic decât veşnicia care s-a născut la sat. Dar nu la satele acestea depopulate din zilele noastre.
Şcoala, adică Educaţia, sănătatea, adică ministerul Sănătăţii, autostrăzile, adică ministerul Transporturilor, şi aşa mai departe, sunt toate prelungiri ale politicii în corpul social al unei ţări.
După această logică s-ar înţelege că tot ce mişcă este legat de politică, este o consecinţă a politicilor fiecărui guvern ca expresie a unei majorităţi parlamentare rezultate din alegeri politice.
Două entităţi, două „domenii”, nu vor să recunoască supremaţia politicului asupra lor: justiţia şi cultura. Justiţia se vrea independentă, dar cere bani, şi nu puţini, de la un guvern politic. Prin bunăvoinţa unui guvern acuzat că vrea să-şi subordoneze justiţia, de pildă procurorul general care se luptă pentru independenţa justiţiei va ieşi la pensie cu vreo 5.000 de euro.
Cultura nu se vrea independentă, ca instituţie. Oamenii de cultură se vor independenţi, mai presus ca procurorii, numai că veniturile lor sunt comparabile cu cele ale oamenilor din justiţie, zişi şi „oamenii legii”.
Mergând pe o logică de felul acesta, indiferent ce vrei să demonstrezi, ajungi într-o înfundătură. Cum să compari Justiţia cu Cultura? Cum zic politicienii, nu poţi aduna mere cu pere, deşi dacă vrei să faci rachiu cele două fructe sunt compatibile în acelaşi borhot.
Aşadar, am rămas la cele două „domenii” care nu se lasă subordonate politic. Dar în vreme ce auzim zeci şi zeci de scriitori, artişti, istorici, susţinând în scris, la cafenele, pe stradă, independenţa Justiţiei, nu ne este dat să auzim un singur procuror, un singur judecător susţinând cauza culturii. Artistul plastic nu are un statut, produsul artistic nu este clar definit, iar scriitorul în cel mai bun caz este un fel de anexă la un aparat birocratic, care se umflă, se tot umflă fără să cuprindă şi amărâta tagmă a artiştilor şi scriitorilor.
Ce ar fi dacă magistraţii, care protestează cu pancarte în mâini cerându-şi drepturile, pe o scândurică ar scrie şi SUSŢINEM CULTURA?
Dar, aşa cum spuneam la început, politica este arta scoaterii din context. Poate că şi arta şi literarura este arta scoaterii din context, adică din realitatea mare o bucată de realitate mică. Politicienii scot din context câteva cuvinte ale adversarilor pe baza cărora le demonstrează reaua credinţă, prostia, inepţiile.
Scoţând din context două domenii distincte, în acest caz Justiţia şi Cultura, ajungem la acelaşi rezultat: deşi se vor independente cu aceeaşi ardoare, sunt incompatibile. Mai precis nu stau una în faţa celeilalte pe picior de egalitate. Îl vedem la o sută de ani pe Mihai :ora protestând în stradă pentru independenţa Justiţiei, dar n-am auzit niciodată o asociaţie a magistraţilor pensionari militând pentru drepturile omului de cultură. Nu vorbim aici despre diferenţele de pensii.
Ideea ar fi că societatea are componente care ar trebui puse în raport unele cu celelalte, să nu vorbim zi de zi, ceas de ceas, doar de problemele unora, ignorându-i pe ceilalţi.
De pildă vorbim prea mult despre Liviu Dragnea, Klaus Iohannis, Augustin Lazăr, Laura Codruţa Kovesi, Tudorel Toader. Ba şi despre procurorul Portocală. Cine ne-a adus în situaţia aceasta? Politica.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu