joi, 25 aprilie 2019

Antrenorul Mircea Lucescu la 73 de ani, la o nouă provocare!

Mircea Lucescu va deveni noul antrenor al lui Beşiktaş, susţine cotidianul turc „Takvim”. Președintele clubului, Fikret Orman, va face anunţul după Adunarea Generală din 12 mai. Turcii merg mai departe și dezvăluie faptul că oficialii s-ar fi înțeles cu „Il Luce” în toate privințele și că fac deja planuri pentru viitor.
Alături de Mircea Lucescu, în staful echipei Beşiktaş se va afla Tayfur Havutcu, care i-a fost secund tehnicianului român la naţionala Turciei.
Săptămâna trecută, "Il Luce" a acordat un interviu în presa sportivă din Grecia. Întrebat despre viitorul său, tehnicianul a explicat răspicat că nu se gândeşte la retragere. Din vară, se va implica într-un nou proiect.
"Mi-ar plăcea să revin pe banca unei echipe importante la vară. Cât timp sunt în putere, vreau să antrenez. Dacă va fi o echipă din Turcia sau din Europa de Vest, asta nu ştiu. Cert este ca am aceeaşi poftă de fotbal ca acum 20 de ani. Turcia mi-a rămas în suflet", a explicat reputatul antrenor român.
Antrenorul de 73 de ani a mai fost la cârma echipei din Istabul în perioada 2002-2004, câştigând titlul chiar în primul sezon.

                                                                          C.S.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu