DJST Maramureş îşi desfăşoară activitatea conform
Legii nr. 69/2000, HG 884/2001, HG 141/2010, HG 776/2010, precum şi după alte reglementări
în vigoare.
ÎN DOMENIUL SPORTULUI
I. Raport privind activitatea DJST Maramureş în anul 2018
A.
Analiza realizării obiectivelor şi indicatorilor din programul „Promovarea sportului
de performanţă“
Activităţile ce au fost organizate şi desfăşurate
în judeţ au avut ca bază strategia de dezvoltare a activităţii sportive în perioada
2017 - 2018, programul de guvernare, strategia generală de dezvoltarea a activităţii
sportive, strategia privind evoluţia sistemului sportiv românesc şi programul de
dezvoltare socio-economic în judeţul Maramureş.
Principalele obiective care au stat la baza activităţii
au fost :
·
Organizarea
şi dezvoltarea structurilor sportive;
·
Promovarea
sportului de performanţă şi realizarea indicatorilor în competiţiile naţionale şi
internaţionale;
·
Promovarea
toleranţei, fair-play-ului şi combaterea violenţei în sport;
·
Prevenirea
şi combaterea dopajului în sport.
Obiective şi indicatori din Programul „Promovarea
Sportului de Performanţă“
·
Număr
total de competiţii planificate - sportul de performanţă : 82
·
Realizate:
84
·
Număr
total de competiţii planificate - sportul pentru toţi : 79
·
Realizate:
82
·
Număr
total de competiţii realizate atât la sportul de performanţă cât şi la sportul pentru
toţi: 166
·
Cheltuieli
din subvenţie pentru activitatea sportivă: 60.615,00 lei
·
Cost
mediu pe competiţie: 470,00 lei
Susţinerea activităţii de performanţă:
·
Cantonamente
– 0
·
Semicantonamente
– 0
·
Echipament
sportiv – 0
·
Medicamente
de efort şi cheltuieli cu alimentaţia de efort – 26.797,00 lei
·
Număr
de sportivi care au beneficiat de alimentaţie de efort – 308
·
Rezultate
în campionatele naţionale (vezi Anexa 1, 1a)
·
Sportivii
prezenţi în TOP Sport Maramureş 2018 în urma rezultatelor obţinute în competiţiile
oficiale internaţionale Campionat Mondial, Campionat European, Cupa Mondială, Cupa
Europeană, Campionat Balcanic, etc. (vezi Anexa 1,2)
·
Alte
rezultate obţinute cu participare internaţională (vezi anexa 3)
În calendarul judeţean al DJST Maramureş în anul
2018 pe cele 2 programe, Promovarea Sportului de Performanţă şi Promovarea Sportului
pentru Toţi, au fost planificate 161 acţiuni sportive dar au fost realizate 166
de competiţii, fiind finanţate şi alte competiţii apărute pe parcursul anului, organizate
în colaborare cu structurile sportive de performanţa din judeţ, un număr mai mic
de acţiuni fata de anul competiţional 2017.
În anul competiţional 2018 au beneficiat de alimentaţie
de efort 87 sportivi de la structurile sportive de performanţă, în valoare de 26.797,00
lei , sumă mult mai mică faţă de anul de anul competiţional 2017 când sportivii
au beneficiat de alimentaţie în valoare 60.740,00 lei
În lunile ianuarie şi februarie
2018 s-a continuat înregistrarea rezultatelor din anul competitonal 2017 primite
de la structurile sportive, acestea având nevoie de avizarea direcţiei în vederea
depunerii formularelor cu rezultate la Primăria Municipiului Baia Mare .
Luna ianuarie a debutat cu întreceri specifice
sezonului de iarnă. Competițiile de schi au debutat în 10 ianuarie cu Cupa Primul
Fulg la care au participat pe pârtia de la Suior copii, juniori și cadeți de la
cluburile din Baia Mare, competiție care s-a repetat în data de 20 ianuarie la Cavnic
la întrecerea „Cupa Fulg de Nea”.
În 12-14 ianuarie la Sala Sporturilor Lascăr Până
s-a desfășurat în organizarea Clubului Sportiv Minaur
și Academiei de Handbal Minaur Baia Mare, competiția ”Baia Mare Winter Cup” la care
au au participat atât echipe din România, cât și din străinătate, finala disputându-se
între handbaliștii de la CS Minaur și cei de la România U21. Finala turneului, disputată
între echipele românești participante, a fost echilibrată în prima parte, însă până
la urmă Minaur s-a desprins, reușind să se impună și să câștige trofeul.
Cei mai buni tineri schiori din
ţară au participat în zilele de 22-25 Ianuarie, la tradiționala Cupa CSS Baia Sprie.
Competiţia a aliniat la start aproape 100 de sportivi de la 15 cluburi din ţară
şi s-a desfăşurat pe pârtia de schi de la Şuior.
Federaţia Română de Taekwon-do ITF și Clubul Sportiv
Știința-Dragonul Baia Mare a organizat, în colaborare cu Clubul Sportiv Minaur Baia
Mare, Primăria Muncipiului Baia Mare și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret
Maramureș, Stagiul Național Tehnic de Taekwon-do ITF, pentru instructori, antrenori,
arbitri și sportivi. Evenimentul s-a desfășurat, în perioada 26-28 ianuarie 2018,
în Baia Mare, la Sala Sporturilor “Lascăr Pană” și a adunat peste 400 de antrenori
sportivi și arbitrii.
În organizarea cluburilor Alpina, Fulg de Nea,
Todiral, Clubul Sportiv Școlar Baia Sprie, au avut loc o serie de competiţii destinate
celor mici astfel peste 100 de copii la fiecare competiție s-au întrecut în acțiuni
de verificare a pregătirii sportive de peste iarnă. În aceeași notă, în Poiana Soarelui
din stațiunea Izvoare sportivii de la cluburile CSS Baia Sprie, CS Spria Baia Sprie,
CS Nord și CS Maratin s-au întrecut în competiții de schi fond și biatlon.
În organizarea Clubului Sportiv Spria Baia Sprie
și a DJST Maramureș a avut loc în stațiunea Izvoare Cupa României la orientare pe
schiuri, ocazie cu care s-a organizat și cea de a 48-a ediție a Trofeului Maramureș
la Orientare de iarnă la care au participat peste 200 sportivi din peste 10 județe
ale țării.
Tot în stațiune Izvoare de lângă Baia Mare, în
perioada 22-25 februarie, CSŞ Baia Sprie, în colaborare cu Ministerul Educaţiei
Naţionale, Federaţia Română de Schi-Biatlon, Inspectoratul Şcolar al judeţului Maramureş
şi Primăria Baia Sprie, a organizat Campionatul Naţional Şcolar 2018 – Schi Fond
la categoriile juniori, cadeţi şi copii. Au participat toate cluburile de specialitate
din ţară, respectiv 127 de sportivi de la 8 cluburi.
Pe 1 februarie s-a desemnat câştigătoarea fazei județene a competiției de rugby-tag
Olimpiada Gimnaziilor. După disputarea tuturor meciurilor, primul loc a fost ocupat
de echipa Școlii ”Lucian Blaga” din Farcașa, aceasta urmând să reprezinte Maramureșul
la faza zonală interjudețeană care va avea loc în Bihor.
Timp de patru zile, în sala de
sport a Şcolii „Vasile Alecsandri” s-a desfăşurat etapa judeţeană la fotbal dotată
cu Cupa Tymbark, ediţia 2017-2018, la categoriile Under 10 şi 12 (fete), respectiv
Under 8, 10 şi 12 (băieţi). Şcoala 18 Baia Mare a cucerit titlul de campioană judeţeană
la fete, Under 10 şi 12, Şcoala 3 „Dimitrie Cantemir” s-a impus la Under 8, Liceul
Pedagogic Sighetu Marmaţiei a câştigat titlul judeţean la Under 10, iar la Under
12 şcoala care va reprezenta Maramureşul la faza zonală este „Dimitrie Cantemir”.
Echipa de volei masculin a avut o serie de patru
jocuri disputate pe teren propriu din care a reușit să le câștige pe ultimele trei
în compania echipelor Dinamo București, CSU Timișoare și U Cluj-Napoca reușind să
termine sezonul regulat pe locul 8.
Jucătorii de tenis din Sighetu
Marmației au participat de curând la o competiție organizată pentru sportivii din
oraș. Este vorba despre Cupa de Iarnă, care a ajuns anul acesta la cea de-a III-a
ediție desfășurată după un regulament de organizare adaptat condițiilor datorate
numărului mare de participanți pe o singură suprafață de joc.
Lună martie a debutat cu ultimele competiții dedicate
sporturilor de iarnă. Astfel în 3-4 Martie pe pârtiile de la Cavnic și de la Șuior
cei mai mici dintre schiori s-au întrecut în competițiile organizate de către cluburile
TuSport Baia Mare și CSS Baia Sprie.
Tot la Cavnic în 2-4 martie, pasionaţii de viteză
şi adrenalină pe două şi patru roţi şi-au dat întâlnire la “Raliul Zăpezii”, competiție
ajunsă la a VIII-a ediție. La concurs s-au înscris 46 de concurenți într-o competiție
dedicată piloţilor de maşini 4x4, de ATV-uri şi motocicliştilor. Competiția
a fost organizată de către Asociaţia Club Sportiv Team Dakar România în parteneriat
cu Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Maramureş şi Primăria Cavnic.
Cupa Mărțișor la handbal masculin dedicată juniorilor
IV s-a desfășurat în data de 10 Martie și s-a dovedit un turneu de verificare valoros
pentru etapa județeană la care au participat 4 echipe din Baia Mare.
În ceea ce privește sportul dedicat echipelor,
CS Știința-Explorări Baia Mare volei masculin a început turneul play-off cu o victorie
împotriva concitadinei CSS 2 CNE Baia Mare, în etapa
inaugurală a turneului pentru locurile 7-12.
Echipa de Rugby CSM
Știința Baia Mare s-a calificat în finala Cupei României după ce a învins-o, în
data de 17 Martie pe teren propriu, pe Steaua București cu 16-7 (9-7), în cea de-a
doua semifinală.
În perioada 12-17 martie, AJ SPT Maramureș organizează,
în parteneriat cu DJST Maramureș, Sărbătoarea Primăverii, acțiune cu scop de promovare
a Sportului pentru Toți la nivel județean. Peste 800 de participanți din Seini,
Cavnic, Tăuții Măgherăus, Remetea Chioarului, Coruia și Baia Mare sunt angrenați
în această săptămână în întreceri sportive în aer liber, cu scop recreativ. Se desfășoară
competiții de cros, fotbal, baschet și handbal, jocuri și ștafete, probe de atletism,
etc.
Acțiunea are ca scop formarea și educarea pentru
mișcare și formarea deprinderilor de practicare a sportului pentru sănătate.
Asociația Județeană de Atletism
Maramureș a organizat în data de 14 Martie în parteneriat cu DJST Maramureș, la
Stadionul de Atletism din Baia Mare, Campionatul Național de Aruncări Lungi (etapa
județeană pentru copii 1 și 2, juniori I, II și III la disc,
suliță și aruncarea mingii de oină). Au participat sportivi legitimați de la LPS
Baia Mare şi CSM Baia Mare. Competiţia a avut ca scop realizarea baremurilor de
participare la campionatul naţional.
Federaţia Română de Taekwon-do I.T.F. și Clubul
Sportiv Știința-Dragonul Baia Mare au organizat, în colaborare cu Primăria Muncipiului
Baia Mare și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Maramureș, Campionatul Naţional
de Taekwon-do I.T.F pentru juniori 3, 2, 1 şi seniori. La competiția desfășurată
în perioada 2-4 martie, în sala sporturilor Lascar Până, au participat 417 sportivi,
48 arbitri şi 47 antrenori/instructori de la 19 cluburi.
A fost cea mai mare competiţie de nivel naţional
organizată în Romania în cadrul Federaţiei Romane de Taekwon-do ITF de la înfiinţare
până în prezent.
•
organizarea de tabere de odihnă în centrele de agrement
ale MTS: - nr. de copii și tineri primiți
în Centrele de Agrement ale DJST Maramureș: 1402; nr. de copii și tineri trimişi
în Centrele de Agrement ale Direcţiilor Judeţene pentru Sport şi Tineret din
ţară 74:
•
organizarea de tabere cu caracter social pentru elevi
beneficiari ai burselor sociale, proveniți din familii cu venituri reduse și
elevi care beneficiază de o măsură de protecție specială, instituită conform
legii nr. 272/2004, privind protecția și promovarea drepturilor copilului,
program de care au beneficiat 93 de elevi;
•
organizarea taberelor pentru copii şi tineri cu dizabilități,
împreună cu asistenţii personali – vacanţa de vară 2018, beneficiare fiind 96
de persoane;
•
asigurarea bazei
materiale pentru derularea concursurilor naţionale şi a olimpiadelor şcolare – în
perioada Școala Altfel şi pe perioada
vacanţei de vară 2018;
•
organizarea
activităţiilor de turism (tabere, programe recreative şi de animaţie, excursii,
drumeţii), precum şi a activităţilor de ordin administrativ, în Centrele de
Agrement „Mara”şi „Stibina”;
•
utilizarea Centrelor de Agrement în scopul desfăşurării
de activităţi recreative, turistice, sportive pentru copii şi tineri;
•
elaborarea documentaţiei necesare plecării grupurilor
de elevi / tineri în locaţiile contractate pentru vacanţe;
•
elaborarea documentaţiei necesare sosirii grupurilor de
elevi / tineri în locaţiile proprii pentru vacanţe;
•
promovarea în mass media a acţiunilor turistice
derulate.
Toate acțiunile s-au desfășurat în conformitate
cu Planul de acțiuni cuprins în programul de guvernare.
Eniko Krizsanovszki
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu