Părul albește
odată cu înaintarea în vârstă, e inevitabil. Se întâmplă în general pe la 40-50
de ani. Uneori, însă, mult mai devreme. Această depigmentare poate fi și
un indicator al stării de sănătate. Albirea părului, numită și
caniție,
este un proces care se produce când melanocitele, celulele care asigură
culoarea părului fiecăruia, încetează să mai secrete melanină. Părul crește
în continuare, dar fără pigment.
De ce albim?
Primele fire albe pot apărea foarte devreme, chiar și la 20 de ani. Nu se poate face nimic, este
o chestiune de genetică în cele mai multe dintre cazuri.
Cât despre părul alb care ar apărea peste noapte, din cauza
unui stres foarte mare, a unei frici sau a unui traumatism, dermatologii spun
că e un mit! Încărunțirea este un
proces natural. E adevărat însă că stresul poate antrena alte disfuncții ale organismului ce pot duce la albire,
dar nu peste noapte.
Trebuie să mai spunem însă că și
fumatul a fost, mult timp, legat de o îmbătrânire prematură a firului de păr.
Vopsitul părului, chiar și
unele șampoane pot contribui la o
albire prematură. Multe dintre aceste produse conțin
ingrediente ce determină o scădere a secreției
de melanină. Peroxidul este una dintre aceste substanțe dăunătoare.
E adevărat, însă, că apariția
firelor de păr alb poate fi, în unele cazuri, și
indiciul unor probleme de sănătate.
Semn precoce al unei
boli cardiace la bărbați?
Potrivit unui studiu din 2017 al European Society of
Cardiology, organizație care reunește mii de cardiologi din toată lumea, cu cât
bărbații albesc mai repede, cu atât
riscă să dezvolte ateroscreloză, adică o suferință
a vaselor de sânge. „Îmbătrânirea este un factor de risc cardiovascular
inevitabil și este asociată cu unele
semne dermatologice ce pot indica un risc crescut de boală cardiacă”, explică
unul dintre autorii acestui studiu, dr. Irini Samuel. În cadrul acestui studiu,
s-a ajuns la concluzia că participanții
deja atinși de ateroscreloză erau mai
predispuși să aibă păr alb. Totuși, oamenii de știință spun că ar fi nevoie de studii
suplimentare pentru a confirma că există o legătură între boala cardiacă și părul alb.
Carență
de vitamine
Pentru o bună sănătate capilară este necesară o alimentație echilibrată. Carențele de vitamine pot fi un factor ce duce la albirea părului. În
special niveluri scăzute de vitamina B12 antrenează o depigmentare a firului.
Totuși, dermatologii spun că acest
lucru se întâmplă în cazuri grave de subnutriție
sau de alimentație extrem de
dezechilibrată.
În orice caz, se recomandă oricui o dietă bogată în
antioxidanți (fructe, legume proaspete,
pește, ceai verde, ulei de măsline),
pentru că ajută la oprirea stresului oxidativ și,
prin aceasta, a unei albiri premature.
Semn de boală
autoimună
Vitiligo este boala ce se caracterizează prin apariția unor pete albe pe piele. Albirea părului
sau depigmentarea părului facial poate fi, de asemenea, un semn al acestei boli
autoimune.
La fel se întâmplă și
în cazul peladei, boală generată tot de o dereglare a sistemului imunitar, care
provoacă o cădere a părului pe anumite porțiuni
mai proeminente ale capului. În momentul regenerării părului, firele pot fi
albe.
De asemenea, un studiu publicat în 2008 făcea legătura între
anormalități apărute în cazul părului și disfuncția
tiroidiană.
dr. Iulian COZA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu