Expoziția
de pictură Culori Unite în Maramureș a ajuns anul acesta la a noua ediție.
Evenimentul reunește an de an artiști profesioniști
din țări
precum Danemarca, Polonia, Rusia, Slovenia și Ucraina. Artiștii
au petrecut mai multe zile în Maramureș, în care au făcut ieșiri în teren pentru a-și
găsi inspirația pentru aceste lucrări.
Artiști plastici din
7 țări și-au
expus ieri tablourile realizate în cadrul taberei internaționale de pictură din Ocna Șugatag.
”Suntem la a noua ediție,
am reușit și de data aceasta să adun artiști
din 7 țări, a fost un efort dar un
efort plăcut și le mulțumesc că au venit din depărtări și sunt bucuros că anul acesta numărul
sponsorilor a fost mai mare decât anul trecut. Anul acesta sunt 21 de artiști. După încheierea expoziție de astăzi ele vor fi expuse în noiembrie
la Galeria de artă din Baia Mare. Anul acesta suntem la a noua ediție, ar fi păcat să nu fac măcar 10 ediții, așa
că sper să fim și anul viitor aici”, a
spus Radu Tărțan, organizator.
”Dragi colegi dragi prieteni, dragi oaspeți mă
bucur că și anul acesta colegii din
Ucraina sunt în număr mare, câțiva au
fost nevoiți să plece pentru că a
început școala. Deja vin de foarte mulți ani aici și
sunt bucuros de fiecare dată când Radu îmi lansează invitația. Mă întâlnesc de fiacre dată cu prieteni
frumoși și
cu artiști foarte buni”, a spus unul
dintre participanți.
Anul acesta a fost
semnat și un acord de colaborare între
Radu Tărțan, organizatorul taberei
internaționale de pictură Culori Unite
în Maramureș, și Muzeul Județean de
Artă „Centrul Artistic” Baia Mare.
”Întrucât am semnat un important document cu Radu Tărțan prin care muzeul Judetean de Arta
„Centrul Artistic” Baia Mare achiziționează
o selecție de tablouri din portofoliul
aflat la Radu din edițiile precedente
ale tabere internaționale de pictură
Culori Unite în Maramureș”, a precizat
Tiberiu Alexa, directorul Muzeului Judetean de Arta „Centrul Artistic” Baia
Mare.
Pe durata taberei artiștii
au putut să lucreze în aer liber, în locurile alese de ei, iar rezultatele au
fost și de această dată deosebite.
MaraMedia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu