"E o nebunie atât de mare. În urmă cu un an jucam în
calificări aici. Îmi amintesc că eram accidentată la spate, iar după ce am
realizat atâtea anul ăsta. Sincer, am rămas fără cuvinte. Vreau să mă ciupească
cineva acum. Chiar e adevărat?", a spus Bianca Andreescu, la finalul
meciului cu jucătoarea din Belgia.
Jucătoarea de 19 ani a revenit după ce a pierdut primul set
al întâlnirii cu belgianca şi a câştigat meciul după două ore şi trei minute de
joc, scor 3-6, 6-3, 6-3.
Bianca Andreescu este prima adolescentă care ajunge în
semifinalele US Open în ultimul deceniu. Ultima jucătoare în vârstă de 19 ani
care a obţinut această performanţă a fost Caroline Wozniacki, în anul 2009.
În semifinale, Bianca se va duela cu jucătoarea din Elveţia,
Belinda Bencic, care a ajuns şi ea în premieră în semifinalele turneului,
graţiei victoriei, scor 7-6, 6-3, în faţa croatei Donna Vekic.
Cum arată tabloul
semifinalelor feminine de la US Open
Bianca Andreescu a completat careul de aşi din acest an de
la turneul de Grand Slam de la US Open. Jucătoarea din Canada de origine română
s-a calificat în semifinalele turneului de Grand Slam US Open, după ce s-a
impus în faţa sportivei Elise Mertens.
Primele două jucătoare din semifinalele turneului de la
Flushing Meadows sunt Elina Svitolina şi Serena Williams. Favoritele numărul 5
şi 8 ale competiţiei se vor întâlni pentru a şasea oară în carieră, începând cu
ora 02:00, vineri, 6 septembrie. Americanca are statistica de partea ei, a
câştigat de patru ori în faţa sportivei din Ucraina.
În timp ce, în jurul orei 04:00, Bianca Andreescu (nr. 15
WTA) şi Belinda Bencic (nr. 13 WTA) se vor înfrunta într-un prim meci direct.
C.S.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu