Lupul, capra şi varza

Alegerea unui nou preşedinte al Senatului, după demisia lui Tăriceanu, s-a transformat într-un test pentru majoritatea din camera superioară. Cât de important este preşedintele Senatului, ce rol are în jocul dintre putere şi opoziţie? Este el, într-adevăr, omul numărul doi în stat?

Începând şirul răspunsurilor de la coadă am zice că „numărul doi în stat” este doar o împăunare cu o funcţie care nu există. Cât de aproape l-a simţit în funcţionarea statului „numărul unu” pe „numărul doi”?

Ca să nu mai spunem despre „numărul trei”, care a fost întemniţat a doua zi după alegerile pentru Parlamentul European.

Klaus Iohannis şi Călin Popescu Tăriceanu, ca piese din vârful piramidei statului, s-au înţeles mai rău decât şoarecele cu pisica. Incluzându-l aici şi pe Liviu Dragnea, au fost mai răi ca lupul, capra şi varza din cimilitură care trebuiau trecute peste o punte, unul câte unul. Inteligent, omul a dus întâi peste punte capra, lăsându-l pe lup cu varza. Lasă capra singură pe celălalt mal şi se întoarce după lup. Duce lupul, dar aduce capra şi duce varza, lăsând din nou şi pe celălalt lupul şi varza. Se întoarce cu mâinile goale şi ia capra. Astfel capra, să zicem ţap în povestea aceasta, nu a putut mânca varza, iar lupul ţapul.

Se înţelege ceva din această poveste? Cine joacă rolul lupului, al caprei şi al verzei este foarte clar dacă ne gândim la soarta lui Liviu Dragnea. Nu am zice că, din punct de vedere politic, nu este varză. Nu am zice că, tot din punct de vedere politic, Tăriceanu nu este un ţap ispăşitor.

Sau poate că este. După trei ani de parteneriat cu PSD, partidul lui a reuşit contraperformanţa de a nu atinge pragul electoral la euroalegeri. A scos partidul de la guvernare, ratând şi şansa de a candida la prezidenţiale.

Aşadar, singurul câştigător din triada simbolică a puterii politice a rămas Klaus Iohannis. Puterea îi este conferită de funcţie, mai puţin de prestaţie din moment ce după cinci ani lasă România mai haotică decât a găsit-o în 2014.

S-ar părea că nu a avut disponibilitatea să treacă peste punte un lup, o varză şi o capră care se mănâncă între ele dacă nu cunoşti cum este construită piramida trofică, nu faci distincţia clară dintre regnul animal şi cel vegetal.

Dacă „numărul unu” este, indiscutabil, lupul, obligatoriu „numărul doi” trebuia să fie varza. Ca să poată colabora. Dacă ALDE ar fi fost atras acolo unde îi este locul, în rândul partidelor de dreapta, în ultimii trei ani nu avea, ca şef al statului, un guvern ostil. România putea avea un guvern de dreapta, dacă Iohannis s-ar fi înţeles cu Tăriceanu.

A pus interesul politic deasupra interesului naţional. S-a lăsat dominat de sentimente, nu de raţiune. În filmul de ficţiune Star Trek a existat o directivă prin care comandantul putea fi schimbat dacă în luarea deciziilor se lăsa condus de emoţie. Klaus Iohannis a pariat pe emoţie. A câştigat în urma unei emoţii colective, generată de înghesuiala de la secţiile de votare din străinătate.

Toţi politicienii importanţi pariază în campaniile electorale pe emoţie, dar în actualul context emoţiile colective nu ajung. Scena politică este împărţită haotic. Nu se cunosc jumătăţile care o compun. PSD a rămas şi nu a rămas singur. O dovadă că are o susţinere majoritară nedeclarată ar fi alegerea lui Teodor Meleşcanu preşedinte al Senatului.

O contradovadă – că nu are majoritate parlamentară – este pierderea alegerilor pentru preşedinţia Senatului. Dar, revin: un bun şef al statului ar fi ţăranul care a ştiut trece cu abilitate peste punte un lup, o capră şi o varză, fără ca lupul să devoreze capra, iar capra să mănânce varza.

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informaţia zilei de Maramureş