”Mândră-i
Sara de Crăciun”, festival de colinde ajuns la cea de-a patra ediție, a reunit
un număr mare de copii din comuna Budești. Colinde și programe artistice
dedicate Sfântului Nicolae și sărbătorii Crăciunului au amintit auditoriului
cât îi de ”mândră seara de Crăciun”
Ulița satului a fost
înlocuită cu scena unei săli de spectacole, pe care au urcat zeci de copii din
Budești, care au reușit să redea atmosfera unei sfinte seri de Crăciun, în care
colindul răsună din piepturile urătorilor, pe la casele de creștini.
”Astăzi ne aflăm la
cea de-a patra ediție a Festivalului ”Mândră-i sara de Crăciun” . Acest
eveniment l-am organizat pe fundalul sărbătorii și Moșul Ncoale, dar și hramul
Bisericii Ortdoxe ”Sf. Nicolae”, din Budești. Toate colindele și programul
copiilor a fost dedicat ”Sfântului Nicolae” . Drept surpriză la acest eveniment
am invitat-o pe Voichița Nemeș, iar fiecare copil a primit un cadou din partea
primăriei, prin Asociația Culturală Cosăul”, a spus Liviu Tămaș, primarul
comunei Budești.
Spetacolul integral îl
veți putea urmări în cadrul emisiunii ”Manifest”, realizat de Dana Berci la TV
Sighet, ediția de vineri, 13 decembrie, de la ora 18:30.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu