Se
poate explica moartea obiectiv și științific? Când începe? Ce se întâmplă după?
Ce arată experiențele de moarte clinică? Avem un suflet? Cinci aspecte despre
moarte din perspectiva biologiei, medicinei și fizicii.
"Moartea este foarte probabil cea mai bună
invenție a vieții. Este agentul de schimbare al vieții. Înlătură vechiul ca să
facă loc noului." Discursul de adio al cofondatorului Apple, Steve Jobs,
i-a impresionat pe mulți. La sfârșitul vieții sale, nu l-au putut ajuta nici
averea, nici realizările extraordinare, nici relațiile sale. Pionierul
tehnologiei a murit de cancer la 56 de ani. (Herz Herzschlag Symbolbild)
De
ce este inevitabilă moartea biologică?
Moartea face loc pentru lucruri noi. Ceea ce este
adevărat și pentru corpul uman, format din miliarde și miliarde de celule care
se divid în fiecare zi și generează creștere. Organismele vii au o metodă
foarte eficientă de distrugere a celulelor superflue și a celor potențial
periculoase, precum viruși sau celule canceroase. Mecanismul se cheamă moarte
celulară programată. Celulele vechi sunt înlocuite de unele noi, identice. Dar
această diviziune celulară încetinește și se oprește la un moment dat.
Telomerii, aflați la capetele cromozomilor, sunt probabil responsabili pentru
acest lucru.
Dacă telomerii sunt scurtați de procesul de
diviziune celulară, la un moment dat, diviziunea celulară va înceta. În acest
caz, nu mai sunt adăugate celule noi iar cele vechi mor. Deși enzima telomerază
asigură continuarea diviziunii celulare, ea poate de asemenea accelera
cancerul, motiv pentru care este judicios din punct de vedere biologic faptul
că această enzimă este activă doar în anumite celule. Dacă procesul este
deranjat, de exemplu în mitocondrii, uzinele noastre celulare, consecințele
sunt negative pentru tot corpul uman.
Din punct de vedere biologic, corpul uman este
funcțional timp de maximum 120 de ani. Speranța de viață a crescut considerabil
în ultimele decenii, datorită îmbunătățirii condițiilor de viață și de igienă.
În Germania, de exemplu, speranța de viață crește anual cu câte trei luni.
Cum
se definește moartea?
Procesul de îmbătrânire fizică se sfârșește adesea
cu eșecul mai multor organe: sistemul cardiovascular intră în colaps, plămânii
și creierul de asemenea. Așa are loc moartea. Din punct de vedere medical,
există mai multe tipuri de moarte: "moarte clinică", în care sistemul
respirator eșuează, pulsul și respirația se opresc, organele nu mai sunt
alimentate cu oxigen și nutrienți. În cazul morții clinice însă, resuscitarea
cardio-pulmonară este încă posibilă și adesea reușește.
Acest lucru nu mai este posibil în cazul
"morții cerebrale". Aceasta înseamnă colapsul creierului mare, al
cerebelului și al trunchiului cerebral. Chiar dacă anumite celule cerebrale ar
mai putea fi active în anumite niveluri mai profunde, se crede că în acest caz
"conștiența" a fost deja pierdută. Cu toate acestea, o persoană
aflată în "moarte cerebrală" poate fi în continuare ținută în viață
artificial pentru un timp îndelungat. Femeile aflate în moarte cerebrală pot fi
însărcinate și naște copii. Unii pacienți aflați în această stare reacționează
la unii stimuli externi, de exemplu în cazul unor operații. Din punct de vedere
medical, ar fi însă vorba doar de reflexe ale măduvei spinării și nu de
senzații adevărate de durere. În ciuda celor mai stricte reglementări,
definiția morții cerebrale rămâne controversată.
Ce
se întâmplă cu corpurile noastre?
La început, organele noastre pot supraviețui o vreme
fără oxigen și nutrienți. Diviziunea celulară se oprește total în mod gradual,
apoi celulele mor. Dacă prea multe celule au murit, organele nu se mai pot
regenera. Cea mai rapidă reacție are loc în creier, unde celulele mor deja după
trei până la cinci minute. Inima poate continua să bată pentru încă o jumătate
de oră.
După două ore, se instalează rigiditatea postmortem,
deoarece corpul încetează producția de adenozin trifosfat (ATP). Aceasta este o
sursă vitală de energie pentru celule. Fără ea, mușchii devin rigizi. După
câteva zile, această rigiditate postmortem dispare din nou. Tractul
gastrointestinal moare abia după două-trei zile, bacteriile din el accelerează
descompunerea corpului. Microbii din corp rămân însă periculoși pentru un timp
mai îndelungat. Microbii hepatitei, de exemplu, supraviețuiesc mai multe zile,
bacteriile tuberculozei chiar ani întregi. În total, procesul de descompunere a
corpului uman durează cam 30 de ani.
Ce
ne învață experiențele de moarte clinică?
Din punct de vedere științific, experiențele de
moarte clinică au loc în perioada dintre moartea clinică definită medical și
resuscitare. Nu doar știința este preocupată de aceste experiențe descrise de
anumite persoane, ci și religia sau ezotericul. Persoanele aflate în această
stare fie nu își amintesc de niciun fel de experiență, fie trec printr-o stare
de detașare de corp sau experimentează lumini puternice (la capătul unui
tunel).
Unii au vorbit ulterior de stări de fericire, alții
de stări de frică sau panică.
Se pare că aceste experiențe de moarte clinică au
loc mai ales atunci când procedurile de resuscitare au durat mai mult iar
aprovizionarea creierului cu oxigen este întârziată. Această insuficiență
afectează mai ales lobii temporal și parietal din creier, precum și girusul
angular. Dar nu se știe dacă aceste experiențe provin din aceste regiuni
cerebrale. Oamenii de știință analizează acest gen de experiențe și în cazul
persoanelor care nu se află în moarte clinică: de exemplu, anumiți pacienți
care suferă de migrene văd uneori lumini, în timp ce unii bolnavi de epilepsie
trec prin experiențe de detașare corporală.
Ce
legătură are fizica cuantică cu sufletul?
Nu doar teologii și cei implicați în ezoteric s-au
ocupat de aceste fenomene, ci și oamenii de știință. Baza pentru un "suflet
reprezentabil fizic" este fenomenul de interconectare descris de fizica
cuantică. Albert Einstein a descoperit acest efect, dar nu a pus mare preț pe
el. Potrivit acestui fenomen, două particule interconectate se comportă ca o
pereche de gemeni, indiferent de distanța reală dintre ele. Dacă starea unei
particule este determinată printr-o anumită măsurătoare, atunci starea cuantică
a particulei-partener este la rândul ei determinată imediat.
Mulți experţi în fizica cuantică de azi susțin că
acest efect există cu adevărat. La fel ca în cazul acestor particule, ar exista
un dualism între corp și suflet. Dar când ajungem la întrebarea dacă fizica
cuantică ar putea dovedi existența sufletului uman, totul devine o chestiune de
credință, indiferent dacă este motivată științific sau religios.
dr. Iulian COZA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu