luni, 10 februarie 2020

Gelu Vișan: ”PSD-ul a Murit! Definitiv!”


Pe patru ianuarie mi-a spus cineva că Grindeanu spune peste tot că el va fi viitorul președinte al PSD-ului, pentru că are cel mai puternic sprijin din partea lui Iohannis și al Sistemului. Sincer, nu am vrut să cred că PSD-ul poate ajunge atât de jos, să fie o simplă marionetă a globaliștilor și neomarxiștilor români și străini.


 Ceea ce se întâmplă acum în PSD, arată că acest partid, așa cum îl știam noi, nu mai există, nu trece doar printr-o criză identitară, efectiv s-a autodistrus în mai puțin de un an. Ce se întâmplă, de fapt?
Globaliștii, Neoliberalii și Neomarxiștii, confruntați în toată Europa cu adevărate revolte împotriva Distrugerii Identității Popoarelor, A Națiunilor și a Creștinismului, în care Partidele Suveraniste și Naționaliste își iau țările înapoi din mâna Mafiei Progresiste, s-au trezit pe cap în 2016 în România, cu un Partid de Guvernământ care nu numai că apăra Valorile Naționale și Creștine, dar și
Promova o politică economică social- liberală modernă, adversara defunctului Neoliberalism Mondial, dar și a Progresismului Neomarxist
Liderii Europei au intrat în Panică, au fost cel puțin Disperați!
Succesul pe care începuse să-l înregistreze o astfel de politică, într-o țară în care Merkel își numise în 2014 Guvernator German, ar fi fost catastrofal pentru Liderii Europei, pentru că ar fi arătat tuturor Națiunilor Lumii că Globalismul, Neoliberalismul, Progresismul și Societatea Deschisă, sunt de fapt invenții prin care se dorește Distrugerea Natiunilor, a Creștinismului, și Stăpânirea Absolută a Multinaționalelor în Cel de-al Patrulea Reich.
Distrugerea Capitalului Românesc, a Politicienilor Naționaliști și a tot ceea ce este Românesc a devenit prioritatea Nr: 1. a Globaliștilor.
Cum PSD-ul lui Dragnea începuse efectiv să introducă Legi Ireversibile pentru Distrugerea Dominație Neoliberale și Neomarxiste, Distrugerea PSD-ului a devenit Prioritatea “0”, România fiind doar la un pas de a se trezi și de a obține un succes răsunător, modelul riscând după aceea să fie fi preluat de multe alte țări din Europa.
Mafia de la Bruxelles a fost atât de Disperată încât a băgat cu toptanul la Pușcărie, de-a valma, politicieni, oameni de afaceri, judecători, procurori, simpli cetățeni, și prin intermediul Securității a încercat să preia PSD-ul, care scăpase cu totul de sub Controlul lor.
Au încercat cu Ponta, Cu Grindeanu, cu Tudose, au reactivat toate conservele Securiste și Neomarxiste, au scos proștii manipulați în stradă, au strigat, au țipat, s-au tăvălit și…nimic.
PSD-ul și-a văzut de politica lui, fiind la un pas de a câștiga Bătălia.
OUG 114 i-a scos efectiv din minți, pentru că era începutul relansării economiei Naționale Românești, așa că nu au mai răbdat și au executat întreaga echipă care conducea PSD și care avusese acest “tupeu”, în frunte cu Dragnea.
Atât de mare a fost Frica și Disperarea Mafioților Bruxellezi, încât au decis că PSD-ul trebuie transformat într-un cățeluș docil, care să asculte comanda la Merkel și gașca de Mafioți și căruia în vecii vecilor să nu-i mai treacă prin cap să ridice privirea.
Nici nu vor să-l termine de tot, pentru că electoratului fraier trebuie să i se mai dea o jucărioară mică- așa-zis în partea stângă-, dar nici să-i mai treacă prin cap să aibă vreo politică de tip Național, care a fost la un pas de a reuși.
I-au adus pe toți Globaliștii, Neomarxiștii, Neoliberalii și toți Securiștii, în frunte cu Ponta, Grindeanu, Dâncu, Maior, Gușă, Ciolacu, Tudose și cine mai vreți înapoi în PSD cu sarcina de a prelua partidul și a-l ține în 15-20% și niciodată, dar Niciodată(!) să nu mai scoată pe gură cuvintele “Național sau Creștin”!
Ceea ce vedeți acum în PSD nu este nici măcar un război pentru putere, ci pur și simplu o bătălie între Securiști, care dintre ei să facă frumos în fața Mafiei Merkel-Iohannis.
Așa zisa confruntare între Ciolacu-Ponta și Grindeanu-Dâncu-Maior-Gușă este de fapt praf în ochii fraierilor care încă mai cred în acest partid.
În locul PSD-ului care devenise un apărător al Românilor și al României s-a născut un cățeluș care se bucură de fiecare oscior pe care i-l arunca Iohannis.
Dacă nu la Congres, imediat după aceea PSD-ului “ reformat” îi vor schimba și numele, primind unul mai potrivit cu noua sa calitate, de cățeluș companion al lui Iohannis, Globaliștilor și Neomarxiștilor.
Într-adevăr, PSD-ul, așa cum îl știm, a Murit. Definitiv.

Autor: Gelu Vișan
Sursa: Gelu Vișan Facebook

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu