Coronacriza guvernamentală, repatriații și economia

Iohannis nu înțelege ce se poate și ce nu se poate. Rigid, fără nuanțe, lipsit de abilitate, așadar sincer, prin urmare ineficient, președintele Klaus Iohannis nu are capacitatea de a gândi politica întocmai ca un jucător de biliard care știe cum să lovească bila roșie să intre și în gaură, dar bila albă să rămână într-o poziție propice pentru lovirea unei noi bile – fie ea roșie, neagră, albastră.

Aceasta, la rândul ei, să intre în gaură, bila albă oprindu-se din nou într-o poziție potrivită pentru o lovitură de snooker.

Greu de înțeles o gândire politică, fie că era vorba despre abilul Ion Iliescu, despre ezitantul Emil Constantinescu, despre ironicul Adrian Năstase, despre șmecherul Traian Băsescu, ca să invocăm doar vârfurile. Cerem scuze altor foști lideri, molatecului răzgândac Călin Popescu Tăriceanu, „prostănacului” Mircea Geoană, imberbului Victor Ponta, imaturului Crin Antonescu, pușcăriașului Liviu Dragnea, prostuței Viorica Dăncilă și, la sfârșit, cântărețului la mandolină, Ludovic Orban. Desigur, ne cerem scuze, dar nu știm pentru ce. Poate pentru că am omis ghilimele. Atributele fiecăruia nu le-am inventat noi, ci le-am preluat din folclorul politic al supremei lor clipe de glorie.

Să-l înscriem în serie și pe Florin Cîțu? După ce a fost desemnat prim ministru cu formarea guvernului, gândindu-se zile și zile în șir, exact cu un sfert de oră înainte de votul din parlament i-a trecut prin cap că funcția de premier i se potrivește doar președintelui de partid. Klaus Iohannis l-a și felicitat pentru maturitatea de care a dat dovadă în cele 15 minute (după alte surse se spune că ar fi fost 20) depunându-și mandatul de prim ministru desemnat cu formarea guvernului.

S-ar părea că acesta este ritmul în care gândesc și acționează politicienii de tipul președintelui Klaus Iohannis. În termeni de croitorie, măsori de zece ori și tai o singură dată, dar dacă coronavirusul avea viteza lui Klaus Iohannis era încă în China și sosea pe la noi peste vreo cinci ani, când România va avea un nou președinte.
Totuși, merită remarcat faptul că Iohannis este primul președinte din istorie care îndeamnă poporul să se spele pe mâini cu apă și săpun și să-și acopere gura și nasul când strănută sau tușește. Sfaturile au fost postate pe pagina sa de Twitter.

Sunt evenimente și întâmplări în viața politică atât de stranii încât nu pot fi descrise decât prin metafore stângace, figuri de stil, fie și nereușite, apropo-uri naive, glume proaste, comparații care se potrivesc ca nuca-n perete. Avem, în viața politică de la vârf, exemple din plin. Parcă îl auzi pe fiecare politician spunând în sinea lui: „Cât de deștept sunt anul acesta, cum am fost anul trecut și cât de deștept voi fi anul viitor, nu am fost de când m-am născut”.

Lumea este tentată, când este vorba despre politicieni, să facă trimitere la personajele lui Caragiale. Situației actuale mai degrabă i se potrivește povestea lui Creangă cu bietul om care pleacă de acasă hotărât să nu se reîntoarcă decât dacă găsește pe cineva mai prost ca nevasta lui cicălitoare. După o călătorie nu foarte lungă, omul nostru se întoarce în sânul familiei.

Povestea lui Creangă este ușor de redat, dar cum ar putea fi descrisă situația actuală de pe scena politică românească? De unde să începi narațiunea? De la anticipate? De la coronavirus? De la guvernul minoritar PNL care vrea să facă reforme care presupun o majoritate parlamentară mult peste 50%?

De la un USR care dorea două lucruri: anticipate și alegerea primarilor în două tururi, dar nu a obținut nimic? De la PSD, ALDE și Pro România care sunt majoritari în parlament, dar nu pot forma guvernul pentru că președintele refuză să desemneze un prim ministru (era să spun un Cîțu din rândul lor) cu formarea guvernului?

Peste toate mai vine și coronavirusul. L Covid-19 lovește întâi Italia, țara în care se găsesc peste un milion de români. Rămași fără slujbe, cu moartea deasupra capului, mare parte vor să revină acasă. Sunt opriți la graniță, obligați să intre în carantină. Sunt cazați în locații improvizate, fug, se fofilează, își caută drumul spre casele demult părăsite. Cum să-i numim? Refugiați, repatriați?

Dar, ne asigură președintele, totul se rezolvă cu calm, încet, fără panică. Apelul la calm înseamnă acalmie. Ce se rezolvă? Numai Dumnezeu știe ce ar trebui rezolvat.

Am ajuns într-un moment în care nu se cunosc nici măcar problemele care se cer de la sine rezolvate. Criza guvermanentală este prima prioritate sau criza coronavirusului? Au prioritate soluțiile pentru salvarea economiei intrată în colaps sau fuga după românii care se întorc acasă din Italia pe furiș?

Situația pare scăpată de sub control, dar dacă nu se intră în panică lucrurile se rezolvă de la sine. Adică rămân așa cum sunt, vraiște, haotice, încurcate.

Când Angela Merkel afirma că se așteaptă la un procent de 40-70% de afectați de coronavirus toată lumea spunea că a greșit cifrele. În realitate, nemțoaica deșteaptă spunea că trebuie făcute pregătiri pentru un procent de 40-70% în condițiile în care coronavirusul va lovi 10-20% din populația Germaniei. Asta înseamnă previziune, nu apel la calm.

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informaţia zilei Maramureş