Clubul Taekwondo Baia Mare a organizat la începutul lunii mai ”Cupa Izolării 2020” și ”Cupa GiDo-online tournament”, competiții sportive online. Organizatorii spun că prin această inițiativă s-a dorit menținerea sportivilor la condiția fizică cerută de rigoarea unei competiții.
Toți sportivii care au participat la aceste competiții vor primi medalii și diplome.
”Am avut 25 de sportivi înscriși la cele două probe.A fost ceva nou și pentru sportivi și pentru arbitrii, au fost și emoții, unii dintre sportivi au și plâns, am trăit intens orice partidă. Sperăm să mai existe competiții de genul acesta”, a declarat Ionuț Rogoz, antrenor.
Antrenorul Ionuț Rogoz a mai precizat că această perioadă este extrem de grea pentru sportivi deoarece pregătirea fizică se poate face și individual însă cea psihică, care este foarte important pentru sportivi, nu poate fi făcută online.
C.S.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu