JOI 17 decembrie 2020, la sediul Filialei "Pintea Viteazu" din Baia Mare, Bd. Republicii, nr. 62, a avut loc lansarea revistei de cultură, tradiție și atitudine civica "Mărturii maramureșene" - autor membrul asociației noastre Pr. Radu Botiș.
În prezența unui număr mare de membrii ai asociației
Pintea Viteazu, președintele Asociației, col. (r) Ioan Ceterchi, a făcut o
introducere despre eveniment, după care au luat cuvântul scriitorii:
Carmena Băințan, Maria Berciu, Aurelia Oancă, Mihai
Marian și Lt. col(r) Liviu Pârjol, din partea maestrului ceramist Zaharie
Bledea(care nu a putut lua parte la eveniment), iar în final, preotul și
autorul revistei, a mulțumit celor care au adus un "lăudatio" și a
solicitat ca, pentru numărul șase să participe la editare cât mai mulți membri
ai asociației "Pintea Viteazu" - Filiala Maramureș.
Deşi relativ tânără în peisajul revistelor Nordului
literar, revista de cultură, tradiţie şi atitudine civică „Mărturii
maramureşene” s-a impus la puţin timp după apariţia primelor numere, atât prin
calitatea umană a colectivului redacţional cât şi prin vasta tematică a
materialelor publicate: poezie, proză, eseu, critică literară, religie,
istorie, folclor şi tradiţii, pictură, educaţie, sport, impresii de călătorie,
memorialistică, teatru, interviu, grafică, tinere talente, ş.a.
In acest număr din decembrie 2020, An II, nr. 5,
editorialul „În vremuri pandemice, o revistă cu un înalt standard cultural”este
semnat de către Liliana Liciu, care face o radiografie minuţioasă a revistei „Mărturii
maramureşene” şi afirmă că este: „Un dar de la Dumnezeu pentru toţi ce iubesc
frumosul şi veritabilul. Responsabili pentru toate acestea sunt nişte OAMENI
care fac lucrurile cu simţul răspunderii, primordiale fiind pasiunea, iubirea,
dar mai ales credinţa. Căci...Nimic fără Dumnezeu!”.
În această revistă, vorbesc sau fac recenzii:
Pr. Radu Botiș, prof. Liliana Roibu, Pr. dr. Maxim
Morariu, Alexandru Dărăban, Gelu Dragoș, Vasile Bele, Aurel Ghilezan și Tudor
Nedelcu.
La rubrica „Remember” este omagiat ceramistul şi
pictorul maramureşean Zaharia Bledea-membru ANCMRR, cel care a devenit primul
inventator al ceramicii moderne în tehnica de lucru şi obţinerea de modele şi
design.
Un spaţiu generos este acordat lt.col (r) Liviu
Aurel Pârjol care face o sinteză a activităţii Asociaţiei Cadrelor Militare în
rezervă şi în retragere din Ministerul Afacerilor Interne, filiala „Pintea
Viteazu” Maramureş.
Daniel Marian face o recenzie la volumul de poezii
„Duminicile unei toamne” a Carmenei Băinţan, preşedintele LSR Maramureș-membru
ANCMRR.
Autor : Gelu Dragoş/UZPR
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu