Recunoştinţă

 

Mulțumesc cu recunoștință maestre Vasile Bele, Dumnezeu să vă apere de păcat. Domnul așa a spus : ,,Pentru păcatele și neascultarea voastră am să vă pedepsesc al noulea neam.

Domnul a dat, Domnul a luat, Domnul să fie lăudat.

Am cinci nepoți, mulțumesc bunului Dumnezeu, am doi nepoți gemeni care astăzi împlinesc un an...!

Mulțumesc lui Dumnezeu.

Vă mulțumesc și vă iubesc întru Hristos.

Sărbători luminate!

*          *          *          *          *          *          *          *          *

Mulțumim de urare Maestre, cel din dreapta mea, seamănă leit cu fata Oana, nu sunt un habotnic ..beau un vin, un rachiu, iubesc omul, să aduc aminte și să-mi pomenesc Stăpânul care a realizat cu sabia ce nu a putut realiza întreaga crestinâtate și papalitate

Ștefan Cel Mare și Sfânt.

De fapt domnilor istorici... Moldova era la 1475 ultimul bastion creștin, care nu a fost cucerit de Mahomed Cuceritorul Constantinopolului, că, domnilor istorici numai Dumnezeu i-a dat ajutor Stăpânului nostru să învingă oastea otomană cu o oaste formata din țărani 76%, a fost mâna lui Dumnezeu. Amin.

Dumnezeu să-l odihnească la Putna, și să ne ajute să luăm Cernăuții, Basarabia, Maramureșul, Cadrilaterul și pe toate celelalte.

Să dea Dumnezeu.

Mulțumesc încă odată Domnul Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți. Amin.

 

PETRU T. GRĂDINARU- VADURILE

 

 

 PETRU T. GRĂDINARU - VADURILE, O CANDELĂ STINSĂ

(autor Vasile BELE)

 

,,Pe-o fată cu păr blond, cârlionțat

Și ochi senini, albaștri,

O caut mereu, neîncetat,

În luciul a doi aștri.

 

Mă odihnesc și-acum în ochii ei,

Erau atât de blânzi,

Lumina îi hrănea pe-ai mei

Și îngerii plăpânzi.

 

Opt primăveri a râs, apoi, s-a dus...

Candela stingând-o la icoană,

Rămas-a-n beznă a mea Oană...

Și inima, pe jar, mi-a pus!

 

Nu este scris în legea firii,

Părinții să-și îngroape fata,

Plecat-a-n vară cu zefirii,

Lăsându-l gol pe tata",

O CANDELĂ STINSĂ, din volumul cu același nume, pag. 23.

La ce te gândești? Cel mai greu răspuns, de această dată! Nici eu nu știu cum să încep. Poate, întâi, creștinește ar trebui să rostesc: ,,Doamne, Isuse Cristioase, fiul lui Dumnezeu, ferește-ne și nu ne osândi! Neam din neamul meu, dușman al dușmanului meu, să nu treacă prin așa ceva. Amin!". Ar fi atâtea lucruri de spus, încât în toată învălmășeala lor, nu știu dacă le voi cuprinde, dar voi începe cu începutul. Destinul unui om! Destinul unei familii. Drama unui om, a unor oameni, a unei familii, durerea și lacrimile unui neam... ba plâns-a și străinul. A plâns crucindu-se și a invocat puterea sfintelor rugăciuni, rostind ca mine: ,,Ferește-ne, Doamne, și nu ne da osândă, nici păcat!".

Dramă, poezie, lacrimi amare, râu de lacrimi, durere, rugăciune, dumnezeire, destin, soartă vitregită și iar durere. Scriu crucindu-mă și mă crucesc scriind, rugând pe Bunul Dumnezeu să ne ocrotească, să ne ferească, să ne apere, să ne miluiască. Amin!

Am în fața ochilor, durerea repet, a unui întreg neam, a unui sat, a unor oameni, a unor părinți, între timp deveniți prietenii mei, coleg de litere, talentat și iscusit poet, a unei familii, sortită a-și plânge copila, cât vor avea zile și vor trăi. E caz real, nu este doar o carte! Este o poveste de viață despre viață și cu vieți și suflete-destine.

O carte izvorâtă din durere, o carte-eliberare, carte-destin trist, carte-amar, carte-lacrimă nesecată. Vai, ,nu le-aș dori nici dușmanilor să aibă parte de așa ceva", vorba românului. Dar, uite că este... adevăr-adevărat, durere ce nu va dispărea niciodată, lacrimi ce vor curge alături de veșnicia unei familii, poate chiar a unui neam... inimă chinuită de un destin mult prea crunt, vorba autorului-prieten, O CANDELĂ STINSĂ cu lacrimi...

Da, dragi prieteni, O CANDELĂ STINSĂ, apărută la Editura Izvorul Cuvântului, București, 2019, ISBN 978-606-9040-47-8, pag.260, este volumul primit, cu dedicație și iscălitură, de la însuși autorul PETRU T. GRĂDINARU - VADURILE... acum înțelegându-ți durerea, uneori lacrima ce ți-o vedeam în ochi... o carte, pe care, dacă ai citit-o, sigur te-ai cutremurat, dacă o vei citi, sigur vei citi plângând... o carte și un destin, o carte și o viață, prefațată de către prof. dr. în teologie Pavel TOMA, pag. 5-7, având inclusiv un gir-cuvânt al editurii IZVORUL CUVÂNTULUI, semnat de către Florin CĂPRAR, pag. 8-11, având o dedicație de suflet: ,,În memoria fiicei mele, Oana, înghițită de apele Tutovei", pag. 2.

Volumul cuprinde câteva sute de poezii asupra cărora mă voi opri, iar spre final, câteva povestioare, proză scurtă, din care amintesc: CAZARMA, (pag. 228-229), NOUĂSPREZECE SOLDAȚI GERMANI, (pag. 230-232), CRISTIAN, (pag. 233-234), IRINA, (pag. 235-236) și povestea, în proză, a acestui volum, povestea acestei cărți, însoțită de câteva poze din album dr familie, cu Oana Mihaela, cea înghițită de apele Tutovei, (o mândrețe de fată, pe bună dreptate!), și părinții autorului, mama Maria, tata Toader, GRĂDINARU, bunicii Oanei. Mai este și o postfață, semnată de POETA IONICA BANDRABUR, din SLĂNIC MOLDOVA, (pag. 244-249), numită O ALTFEL DE PREFAȚĂ - UN SIMPLU OM...

,,Înainte de toate, omul Petru Grădinaru-Vadurile s-a născut și a crescut la țară, în cultul bunului simț, al respectului pentru muncă, în credință și dragoste de neam, trăind etern cu nostalgia locurilor natale de care, firesc, s-a rupt într-o zi, resimțind acest moment ca pe o Izgonire din Rai, unde a tânjit mereu să se întoarcă. Această dezrădăcinare este imboldul care a făcut ca această carte să existe. Adunând filă cu filă, emoție cu emoție, tristețe cu tristețe, revoltă cu revoltă, dor cu dor și, mai rar, bucurie lângă bucurie, cartea s-a conturat treptat, oferindu-ne acum posibilitatea să cunoaștem o fire sensibilă în toate resorturile sale interioare, însumând versuri scrise în perioada iulie 2018 - august 2019", PREFAȚĂ, pag. 5, prof. dr. PAVEL TOMA.

Cel de-al doilea poem din prezentul volum recenzat, este, un poem-cerință, invocare a liniștii și a armoniei din viața de zi cu zi, VREAU SĂ DORM..., pag. 14:

,,Vreau să dorm o mie de ani și un secol!

La ce să mă scol?

Să văd dezbinare și ura-ntregului neam, un prăpăd...

Mai bine nu văd

Gândirea diabolică, meschină,

A celor care, la Satan, se-nchină,

Dezrădăciând popoare, trecându-le-n moarte,

Mințind gloate-adormite, jucând dup-a lor carte.

Ajungând martor,

Văzându-l pe tartor

Stârpind rasa de oameni, cea blândă,

Cea veche, creștină și plăpândă...

Mai bine dormind, neștiind".

Editorul de carte, Florin Căprar, în CUVÂNTUL EDITURII, scrie: ,,Aflat, undeva, la granița dintre liric și epic, amîndouă împletindu-se armonios de-a lungul întregului volum, poezia lui Petru Grădinaru-Vadurile, este una a descoperirilor personale, autorul fiind aflat într-o permanentă căutare de sine, a unei voci proprii, care să îl reprezinte, și asta, desigur, în mod inconștient. Această alternanță a epicului cu liricului pune față în față emoția de foarte multe ori hiperaccentuată, chiar hiperbolizată pe alocuri, dar de o sinceritate fără nicio urmă de îndoială, cu textul epic, în care predomină narațiunea", pag. 8.