REVEDERE
Astăzi Cititorule, o să facem un periplu spiritual în primăvara din sufletului unui poet, VASILE BELE, pe care am avut șansa și onoarea de a-l cunoaște la o minunată întâlnire literară, în 2020 la Săcele, România. L-am cunoscut atunci ca fiind un român adevărat, un suflet debordant în a trăi și a dărui. De atunci, bucuria comunicării prin scris este imensă!
Uneori mă recunosc în această stare specifică oamenilor hotărâți, care știu pentru ce trăiesc pe acest pământ, dar aura sufletului său, acaparează prin sensibilitate, verticalitate și credință.
Poezia lui Vasile Bele este un fluviu din iubire de Cuvânt. În preajma lui, magia poeziei te învăluie și te adoptă ca pe un prieten definitiv. Cartea despre care vreau să vă vorbesc, am primit-o nu întâmplător, ca o bucurie, în ziua în care adăugam o primăvară vieții mele, fapt ce vine să confirme că există suflete de sărbătoare, pe care Dumnezeu le trimite în zilele veșniciei Lui pe pământ, să ne bucure și să ne crească în iubire, în adevăr și în credință. Unul dintre aceste suflete speciale, este și poetul Vasile Bele.
Cartea FRUNZE PICTATE CU ROUĂ, LACRIMI ȘI VÂNT, apărută la Editura Anamarol, București, 2020, ne invită la ceas de „taină divină”, când curcubeul care își are izvoarele în sufletul poetului, se trezește și urcă pe cer, pentru a ne binecuvânta. Ziditor din cuvinte, „cu săruturi de rouă”, aleargă „călător prin dor, pentru a prinde lumina”, (p.11), „căutând fructul iubirii”.
Atât de tainic „un greier își începe Cântarea Cântărilor, în umbra unui zbor de dor”, (p. 12) că s-a făcut liniște în sufletul meu pentru a-l ascult sau cu lumina sufletului să pictezi „în strop de lacrimă”.
Dedicații de mare sensibilitate scrie poetul pentru părintele Viorel Mada, și doamna Ligya Diaconescu.
Pentru poet iubirea are „miros de liliac” și „dansul Euterpei”, tăcerea poposește „într-o frunză de rouă”… „un vals între priviri îngemănate”. (p. 20)
Întâlnim în volum și poeme traduse în limba italiană, remarcând colaborarea frumoasă cu elevi și profesori, un fapt lăudabil în acest vacarm existențial, când solul roditor din sufletul celor tineri așteaptă să fie semănat.
Uneori poetul vrea să fugă din el (p. 32) în primăvara unei tăceri, unde macii au înflorit. Nu pare a fi o căutare de sine, ci mai degrabă o căutare a împlinirii în Doi, în iubire și în poezie.
Frumos concepută cartea, este presărată cu păreri despre poezie a unor ilustre personalități, precum Nichita Stănescu, Boris Maria Mehr, Irwin Allen Ginsberg, Voltaire, Lucian Blaga.
De cele mai multe ori, în poemele lui Vasile Bele, poezia o identifică prin iubită, „Eol și Euterpe - zeu și zeiță”, „dansează pe aceeași stâncă de iubire”, (p. 40) în anotimpuri ce se coc. (p. 44)
Multe poeme sunt picturi miniaturale de primăvară cu dimineți, flori, mir, rouă, cireș, salcâm, galaxie, trandafir, veșnicie! Nu mă surprinde, pentru că acesta este arealul poetic al lui Vasile Bele. Îl definește din plin, bucurându-se de viață, de darurile divine.
Un îndrăgostit de viață, a cărui iubire o îmbracă în rugăciune, pe care o mărturisește soarelui. Da, când Dragostea devine Poezie, atunci ea se transformă în rugăciune și capătă valențe cosmice. În Poezie, iubirea se conjugă lăuntric, pentru că Poezia face parte din raiul din suflet. Acolo poetul respiră veșnicia unei secunde.
Pentru poet, cuvintele se „adună într-un cuib de soare / și se opresc în inima unei frunze”, Frunzele sunt pictate cu rouă, apoi cu lacrimi vânt și patimi.
Am constatat, că dacă citim titlurile poemelor din cuprins, unul după altul, rezultă un minunat poem!
Visător înnăscut, VASILE BELE, dar cu rădăcinile adânc fixate în pământul românesc, poetul ne spune direct, „Numai împreună vom reuși” (p. 64) sau „iubirea nu este un număr” (p. 65) „iubirea este de la Dumnezeu”. Poetul nu poate trăi fără cele două cuvinte fundamentale pentru el, mama și tata, care simbolizează soarele și apa.
De Ziua Internațională a Poeziei, mulțumește Poeziei, care a venit pentru el ca un răspuns la veșnicie, pe care o vede „dulce povară, ecou, vis, împlinire, trăire, putere, imaginație, speranță, patimă, vers, univers, curcubeu, izvor, limba română” (p. 67)… concluzionând: „Fără Poezie nu am niciodată NOI… sau VOI… sau DOI”. (p. 67)
Surprinzător poetul, mă face de fiecare dată să mă întreb câte ceva, cum ar fi aici: cum e să urci treptele unei lacrimi? Poetic se poate, numai un suflet modelat din har și iubire, poate ascende la astfel de construcții estetice în poezie!
Un frumos poem este cel intitulat Pentru tine, în care se adresează timpului ce trece iute, primăverii, Țării, creștinului român, acestui popor, mamei, tatălui, domnitorilor Ștefan și Bogdan, binecuvântând glia și neamul românesc.
Călătorind pe-un nor de dor, aleargă în timpul revolut, „între ieri și mâine, între nemurire și veșnică neuitare”, pune paznici veșniciei, „un cor de îngeri”. (p. 81)
Viața o vede cum curge „între a fi și a nu fi, între vreme și mult prea devreme, între timp și anotimp, între lacrimă și flori de crin” (p.86)
Clipa de fericire „e ceas binecuvântat… clipă de răsfăț… un dar divin”… (p. 86)
Cartea cuprinde și gândurile poetului, IN MEMORIAM pentru fratele său și pentru poeta Ana Podaru, marcat fiind de pierderea celor doi.
Volumul se încheie cu o frumoasă „Legendă a spinului prefăcut în floare de crin”, care ni se așează în suflet precum o binecuvântare (p. 107 )… și poezia continuă!
Da, poezia continuă,Vasile Bele dăruindu-se pe sine, în numele Poeziei al Iubirii și al Credinței! Poetul Vasile Bele nu poate trăi decât iubind și dăruind. Dăruiește din ceea ce este. Știe că o bucurie nu este deplină decât dacă este și împărtășită. Vasile Bele ne adună în jurul său, ca albinele la stup. Știm drumul pe de rost și noima devenirii noastre!
Mă mai bucur pentru Vasile Bele, că acolo la Baia Mare, aveți un grup de prieteni și ei iubitori ai Cuvântului, care rezonați împreună! Poate într-o zi, numărul acestora va crea o masă critică spre binele Limbii Române și al acestei Țări!
Poezia lui Vasile Bele este una autentică, vie, revigorantă, sfântă. Poetul scrie, cântă și joacă românește, pe frecvența sufletului! Poezia sa îl reprezintă, ca un cod personal, precum o amprentă astrală, o carte de vizită pentru univers, într-o orchestrație proprie.
Între cuvinte poetul respiră, inima se bucură, sufletul înflorește, iubirea nesfârșește!.
Poezia, acest dar divin, te poartă și te metamorfozează în lumină, vindecă lumea, eliberează conștiința umanității, făcându-ne plini de iubire, compasiune și lumină. Iată de ce ne bucurăm de fiecare dată când ne dăm mâna atât de frumos în Poezie!
Mulțumim poetului pentru acest minunat dar de suflet și așteptăm cu bucurie și interes următoarele apariții editoriale cât și revederea grupului mare de poeți!
Cu prețuire, Aurelia Rînjea, Ploiești
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu