- Bună ziua, bade Gheorghe,
N-ai ieșit astăzi pe holde?!
- Bună ziua, nepot drag,
N-am ieșit că îs beteag!
N-am ieșit că nu am vrut,
N-am ieșit că n-am putut,
Sănătate n-am avut
Și nici mâine nu știu ce-oi fa,
Sănătate de-oi avea.
- Bună ziua, dumnitale,
Mătușă Mărie din vale!
Ce mai faci și cum trăiești?
Văd că nu îmbătrânești!
- Ei, nepoate, măi nepoate,
Cum treci în lume prin toate,
Când eram în tinereață,
Nu gândeam la bătrâneață!
Iacă-tă-mă, că-s bătrână,
De-abia ajung la fântână
Și-am rămas a nimănui,
Ca și puiul cucului,
Cum îi vorba oarecui.
Mă tot uit pe drum în sus,
Tinereața mi s-o dus.
Mă tot uit pe drum în jos,
Nu mai îs pe cum am fost!
Toți pruncii mi-s duși de-acasă,
Fetele aici mă lasă,
Fiecare fac ce vor,
Toți-s la casele lor,
Eu, de singurătate mor!
Nepoții care îi am,
Vin pe la mine tot mai rar,
Învățați și cu mașină,
Uită de maica bătrână.
Iară eu și-n zi și-n noapte,
Mă rog s-aibă sănătate.
De-or veni, de n-or veni,
Câte zile–oi mai trăi,
Eu tot mai bătrână-oi fi,
Că nu pot întineri!
Toți îs domni, au școli gătate,
Toți. toți, toți au facultate,
M-am căznit cu moșul meu,
Ierte-L bunul Dumnezeu,
Să nu le fie-n viață greu.
Ne-am căznit cum am putut
Și nimic nu le-o lipsit,
Când pe la școli i-am ținut!
Ne-am căznit, i-am ajutat,
Cu moșu meu, fie iertat
Și de n-am avut le-am dat,
Acuma toți m-au uitat.
Amu am ajuns bătrână,
Nu mă cheamă, nu mă mână,
M-or uitat și prunci și fete,
Haznă că le-am dat de toate.
M-or uitat gineri, nurori,
M-or uitat fete, feciori.
Vai de multe ori în viață,
M-am sculat de dimineață,
Ei, încă să hodineau,
Nicio grijă nu aveau.
Omul dacă-mbătrânește,
La nimeni nu trebuiește.
Și-așa-i dacă-mbătrânești,
Cui amar mai trebuiești?
- Apoi, lasă mătușă Măriucă,
Nu fi-atât de năcăjită.
Că pruncii de la oraș,
Îs tare bine aranjați.
Au servici, că i-ai școlit,
Când putere ai avut.
Le-ai dat țâtă-ndulcitoare,
I-ai scăldat în scăldătoare,
Le cântai la legănare.
Mi-o zis Ion că n-o uitat,
Când era de legănat,
Cât de mândru i-ai cântat,
De când era el micuț
Și era și-n legănuț,
Aveai glas și-aveai putere,
Astăzi ești fără de ele,
Nu mai ai nicio putere,
Ba numai în oase durere.
Iară fata ce-o-ai crescut,
Nicio grijă n-o avut
Și-ți seamănă dumitale
Și-o fost faină, mândră tare.
Parcă era-o rază de soare!
Lasă mătușă Măriucă,
Să nu mai fii supărată,
Dumneata îi mai așteaptă,
C-or veni pruncuții toți,
Prunci, fete, nurori, gineri, nepoți
Și ti-i bucura de toți,
Pân odor când i-i vedea,
Dumneta ti-i bucura,
De tot răul îi uita.
Nici beteagă nu-i mai fi,
Când ți-or fi nepoții-aci.
- Ce mai știi de unchiul Ionică?
- Ce să știu? Nu știu nimică!
Nici pe el nu-l cotă nime,
Nici pe la el nu vine nime,
Ține-o găină și-un câine!
Poarta toată-i cu rugină,
Nimeni pe la el nu vine.
Plugul, grapa îi uitată,
Bată-l sănătatea, să-l bată!
Poarta toată-i ruginită,
De când n-o mai fo deschisă.
Toți s-o dus și l-o lăsat,
Ai zice că l-o uitat
Și-amu șede supărat.
Bag-seamă, că-i plouă-n casă,
El plânge și lacrimi varsă,
Că nimic nu poate fa,
Pe scară nu s-ar urca,
Să-și tomnească șândrila.
Îi beteag, nu-i tare bine,
Pruncii i s-o dus prin lume,
Bag-seama că-n țări străine.
I-o lăsat aci pe toți,
Mers-o prin străinătăți.
El, se teme c-a muri
Și pruncii nu i-or veni,
Ca să-l poată îngropa,
După cum îi datina!
- Ce mai zici, mătușă Flore?
Când ai fost în șezătoare?
- Pe mine toate mă dor,
De-abia mă mișc prin odor,
Cum mă doare un picior!
Și mă mai dor picioarele,
Spatele și șalele,
Numa-nu mă-ngăduiesc,
Stau în pat și tot bolesc!
Sănătate de-aș avea,
Tot lucru mi l-aș lucra!
Ei, ei, ei ... și vai de mine,
Că nu mă mai cotă nime,
În șezătoare nu-i nime!
Șezătorile-s uitate,
Lucrurile nu-s lucrate.
Nu mai vine lumea-n clacă,
Nu mai ții nici porc, nici vacă.
Tineri-s cu rostul lor,
Rar mai vină pân ocol ...
Și de vin să grăbesc iute
Și nu-ți stau pre mult prin curte,
Nici n-au vreme să te-asculte!
Acum lumea îi domnită,
Acum lumea îi sucită,
Astăzi cu aiest domnit,
Toate-toate s-or sucit.
Nu să mai fac șezători,
Cu fete și cu feciori.
Mărețe-s fetele-n sat,
De șezători au uitat,
Dar nici lucru nu-i lucrat.
Și-au uitat de Dumnezeu
Și le merge numai rău!
Nu-i așa ca altădată
Și biserica-i uitată!
Satele amu-s pustii,
Dumneta care mai vii.
Deși ești domn învățat,
Văd că de sat n-ai uitat.
- Mulțumesc mătușă, Flore!
Mulțumescu-ți dumitale,
Apoi și eu vin pe-acasă,
Când mi-i inima-n piept arsă.
Că și eu am lucru meu,
Și mă tem de Dumnezeu!
Cum să uit de port, de grai,
De le uiți, îi mare bai!
Știți cum zicea Dotia-n tinerețe,
Cine-și uită portu și satu,
Pe-acel să-l mânce banatu!
Cine-și uită satul său,
Îi om făr-de Dumnezeu!
Nu-i omul lui Dumnezeu.
- Ce mai știi de unchieșu Mniculai?
- Ce să știu? Că de trei ai,
Nu o mai ieșit din casă,
Că nora în drum nu-l lasă.
În beteag, suferă tare,
N-are leac, nici alinare.
Nu știu cât a mai trăi,
Nu știu pe mâine ce-a fi!
Nora-l ceartă și-l sfăde,
Uită că și ea îmbătrâne!
După cum merge lumea,
Ce știm care ar urma!
Apoi, dumneata ai mare dreptate,
Chiar dacă n-ai școli gătate.
Încerc eu a încheia,
Gândind la cum îi lumea!
Fără nicio supărare,
Tineretul grijă n-are.
Nu contează, lucru de-au,
Ei pân fogădău tot stau.
Și m-am dus, m-am dus, m-am dus,
Tot pe uliță în sus!
Gândindu-mă câtu-i de frumos,
În Chiuzbaia, satul nost!
Chiuzbaia un sat de munte,
Despre care pot spun tare multe.
Încă mai sunt credincioși,
Oameni-s bisericoși
Și mai sunt fete cuminți,
Care-ascultă de părinți!
Și feciorii din al nost sat,
Știu cum trebuie lucru lucrat!
Ascultați-mă pe mine,
De lucru nu li-i rușine.
Deci, de-amu pe mai departe,
Rămâneți cu sănătate,
Să vă bucurați de toate!
Să vă aflu bucuroși,
Veseli, zâmbitori, voioși,
Dacă așa în lume ar fi,
Doamne bine-am mai trăi.
Rămâneți cu bucurie
Și trăiți ani muți – o mie!
La sută nu vă gândiți,
Numai că îmbătrâniți.
Supărarea ardă-n foc,
Mneavostră s-aveți noroc!
Amarul să-l mâie valea,
Norocul vă ție calea.
Dragilor, copii iubiți,
Care mai aveți părinți,
Faceți bine nu-i uitați,
Face-ți bine nu-i lăsați,
Să fie a nimănui,
Ca și puiul cucului.
Și până îi mai aveți,
Ajutați-i cât puteți.
Că după ce n-or mai fi,
Doamne mult v-iți bănui.
De bine să aveți parte,
De rele să fiți departe!
Vasile Bele, 29 decembrie 2015
