Cea mai populară poezie a poetului
Ştefan Augustin Doinaş rămâne “Mistreţul cu colţi de argint”. Este adevărat că
la marea ei popularitate au contribuit spectacolele de pe stadion ale poetului
Adrian Păunescu. Actorul Mihail Stan recita cu mult elan balada unui prinţ din
Levant care “îndrăgind vânătoarea/ prin inimă neagră de codru trecea/ croindu-şi cu greu prin hăţişuri cărarea/ cânta dintr-un fluier de os şi zicea:
– Veniţi să vânăm în păduri nepătrunse/
mistreţul cu colţi de argint, fioros,/ ce zilnic îşi schimbă în scorburi
ascunse/copita şi blana şi ochiul sticlos…”
Dar povestea prinţului din Levant se
termină tragic, invers decât povestea prinţului din Austria care a împuşcat cel
mai mare urs din Carpaţi, purtând numele celebrului rege Arthur. Vânătoarea
prinţului din Levant se termină tragic, prin moartea prinţului. “Ce fiară
ciudată mă umple de sânge,/ oprind vânătoarea mistreţului meu?/ Ce pasăre
neagră stă-n lună şi plânge?/ Ce veştedă frunză mă bate mereu…”
Se înţelege din aceste frânturi de
versuri că prinţul din Levant a căzut victimă dorinţei de a străpunge cu
săgeata cel mai mare mistreţ din munţii Carpaţi, mistreţul cu colţi de argint.
Prinţul din Liechtenstein, dotat cu
puşcă cu lunetă, nu cu arc cu săgeţi de lemn şi argint, a reuşit să-l împuşte
pe regele urşilor alegându-se cu cel mai râvnit trofeu de vânătoare, cel mai
mare urs care trăieşte în rămăşiţele pădurilor carpatine. Ca să ne facem o
imagine despre valoarea trofeului ursul Arthur din 600 de puncte posibile,
întrunea 593. Având doar 17 ani peste un an celebrul urs ar fi atins cele 600
de puncte.
Întâmplarea petrecută pe un teren de
vânătoare din |inutul Secuiesc, a pus pe jar întreaga Românie care deplânge
moartea regelui urşilor. Întreaga presă mondială se ocupă de caz. Revolta este
cu atât mai mare cu cât prinţul Emanuel Liechtenstein nu a plătit decât 7000 de
euro. Problema devine penală pentru că vânătorul cu sânge albastru avea permis
pentru a împuşca o ursoaică, mamă a trei pui, care ataca vietăţile din satele
judeţului Covasna.
După cum se vede, opinia publică
mondială devine sensibilă la cazurile ieşite din comun şi reacţionează prompt
obligând autorităţile să ia măsuri. În cazul de faţă, după această tragică
întâmplare, se vor acorda cu mai multă atenţie permisele de vânătoare.
De altfel, România este recunoscută în
întreaga Europă pentru lejeritatea cu care tratează patrimoniul cinegetic. Ion
|iriac aduce sute de vânători străini şi le pune la dispoziţie un teren de
vânătoare unde mistreţii sunt pur şi simplu măcelăriţi. Pentru plăcerea de a
vâna, invitat la partidele de vănătoare organizate de fostul tenisman, Adrian
Năstase a plătit electoral.
Cum se va termina povestea ursului
Arthur şi a prinţului de Lichtenstein? Premierul Cîţu zice că, din câte a
auzit, Arthur nu era cel mai mare urs din România. Să vedem dacă ancheta
demarată îl va contrazice.
Dar şi dacă se va dovedi că există un
urs şi mai mare decât nefericitul Arthur, scandalul rămâne la fel de uriaş. Nu
există publicaţie serioasă, agenţie de presă, care să nu fi scris despre acest
caz.
Agenţii ecologişti propun ca de acum înainte să se distrugă animalele vânate şi astfel
vânătorii nu vor mai alerga după trofee. Dacă s-ar întâmpla aşa, Africa nu va
mai fi atractivă. A împuşca un elefant şi să nu-ţi însuşeşti colţii de fildeş
este de neimaginat.
Pe de altă parte, expoziţii de trofee de
vânătoare atrag mii, zeci de mii de vizitatori. Avem un exemplu la Carei.
Castelul Karolyi găzduieşte o expoziţie de mare valoare, cu animale din Africa,
donate de un împătimit vânător. Completată cu exemplare din fauna europeană, să
zicem chiar cu un trofeu de genul ursului Arthur, expoziţia ar avea şi mai mare
succes de public.
Aşadar, ceea ce pare tragedie, până la
urmă are şi un beneficiu de ordin turistic. Aşa se întâmplă şi în alte cazuri
similare. Tot ce porneşte ca un scandal, sfârşeşte prin a deveni obiect de
adoraţie. De exemplu scandalul din jurul Palatului Administrativ din Satu Mare
a scos în evidenţă valoarea arhitectului Nicolae Porumbescu. De asemenea,
intenţia de desfiinţare a unei fântâni din centrul vechi a readus în
actualitate opera unui foarte mare sculptor, Domokos Lehel.
Aşa şi cu ursul Arthur. După acest
incident, tot mai mulţi vânători vor dori să obţină permise pentru a vâna urşi
în România, cu atât mai mult cu cât premierul Cîţu a declarat că nu Arthur era
cel mai mare urs. Deci nu a fost împuşcat adevăratul rege al urşilor. Iată că
premierul Cîţu dovedeşte că are reale calităţi de promovare a turismului în
România.
Autor: Dumitru Păcuraru
Sursa: Informaţia zilei de Maramureş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu