"Gratitudinea nu este doar cea mai mare dintre virtuți, dar și părintele celorlalte." Cicero |
Bună, sunt Ioana și bine v-am găsit! La finalul unui alt an școlar plin de provocări și de dificultăți, mă gândesc și sper că fiecare dintre noi are în gând măcar un dascăl căruia să-i fie recunoscător pentru faptul că a dus mai departe și a făcut posibilă învățarea, fie la școală, față în față, fie din spatele unui ecran, al unui telefon sau organizând chiar deplasări personale la domiciliu. Cel mai probabil ați spus deja un mulțumesc, însă eu vă invit acum ca, împreună, să creăm un val de mulțumiri care să-i cuprindă pe toți cei implicați în educație până la capăt, care să-i ridice, să scoată în evidență valoarea și care să inspire. |
Cine poate participa? Oricine implicat în educație: copii, părinți, profesori, personal auxiliar, de conducere etc., iar valul acesta de mulțumiri poate merge în toate direcțiile: 🌊 de la copil la profesor și de la profesor la copil; 🌊 de la părinte la profesor și de la profesor la părinte; 🌊 de la profesor la profesor; 🌊 de la echipa de conducere a școlii la profesori și invers. Ce puteți face? Fiți creativ – orice mesaj venit din inimă va fi apreciat. Puteți scrie, cânta, face o prăjitură, un desen, o coroniță, o fotografie, un clip video etc. și publicați-vă mesajul pe rețelele desocializare, folosind hashtagurile #WaveOfThanks și #unvaldemultumiri. |
O singură voce poate face puțin zgomot, mai multe voci pot face diferența. |
Topul celor mai descărcate resurse |
1. Evaluări sumative și finale . 2. Resurse despre unități de măsură. 3. Resurse despre figuri și corpuri geometrice. 4. Vara – Pachet cu resurse pentru predarea integrată. 5. Resurse pentru sfârșit de an școlar. |
Evenimentele următoare |
Iunie 5: Ziua Învățătorului 5: Ziua Mondială a Mediului Înconjurător 8: Ziua Mondială a Oceanelor 14: Ziua Mondială a Donatorului de Sânge 20: Ziua Mondială a Refugiatului 21: Ziua Internațională Yoga 26: Ziua Drapelului Național |
Evenimente. |
Vă doresc zile cu soare și ne vedem săptămâna viitoare! Ioana de la Twinkl |
PS ↘️ |
Descarcă acum! | ||
* NEW * Simțurile verii – Prezentare PowerPoint | ||
| ||
* NEW * Meserii: Alege echipamentul și uneltele potrivite – Activitate de sortare | ||
| ||
Ziua Educației: Mulțumesc, dragă dascăl! - Pagini de colorat mindfulness | ||
| ||
Clasa pregătitoare: Recapitulare personaje din povești - Joc interactiv | ||
| ||
* NEW * Evaluare forțe și efecte – Științe clasa a III-a | ||
| ||
* NEW * Elemente de geometrie Clasa a IV-a – Fișă de evaluare | ||
| ||
* NEW * Rețetă clătite – Pachet cu activități educative | ||
| ||
* NEW * Animalele din pădurea tropicală – Pachet | ||
| ||
* NEW * Cărți de joc | ||
| ||
* NEW * Stările de agregare – Prezentare PowerPoint | ||
| ||
* NEW * Circuitul apei în natură – Joc online cu răspunsuri multiple | ||
| ||
* NEW * Găsește cu unul mai puțin – Cartonașe pentru construcții | ||
| ||
* NEW * Spargem baloane de săpun: Găsește numărul cu 1 mai mic – PowerPoint | ||
| ||
* NEW * Stările de agregare – Joc online de etichetare | ||
| ||
Totul despre forțele magnetice - Prezentare PowerPoint | ||
| ||
Tipuri de forțe - Prezentare PowerPoint | ||
| ||
Totul despre gravitație - Prezentare PowerPoint | ||
| ||
Energia regenerabilă și cea neregenerabilă - Prezentare PowerPoint | ||
| ||
România în Primul Război Mondial – Prezentare PowerPoint | ||
| ||
Dealurile și podișurile României - Prezentare PowerPoint | ||
| ||
If you know someone who would benefit from this email, please consider forwarding it to them. They can also sign up to receive it each week for free!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu