Scrisoare despre o dimineaţă cu zările plânse
Iubito, astăzi m-am trezit devreme ca să-mi văd viaţa scurgându-se-nspre moartea avută
m-am pus la rând ca-n copilărie la băcănia din colţ pentru coltucul de pâine
să nu mi se bage nimeni în faţă am zis cu vocea gândului tare
dar nu era nimeni în sufletul meu să m-audă
nimeni nu-mi număra respiraţiile inima mea bătea razna
prin sângele meu curgea moartea deghizată în viaţă
prin vintrele mele putreziciunea vieţii risipite îmi amintea de nopţile pierdute
prin parcurile goale aleile îmi reproşau plimbările nefăcute asfinţituri ratate
mă trageau de mânecă amintiri netrăite regretam somnul profund şi ploile udate
de după copacii zilei se ascundeau clipe risipite lupii tineri ai sângelui meu sfâşiau umbra şi spaima.
(Mai ştii că atunci când ţi-am scris pe albul trăirii povestea mea de viaţă rănită se însera a pustiu?)
Aşa a fost, Iubito şi-apoi am vorbit mult în tăcerile tale şi am tăcut şoptit în vorbirile tale
nu era nimeni de faţă dar ochii lumii ne biciuiau privirile senzaţia de cuşcă era mai mare decât dunga orizontului gol
Dalai Lama vorbea de fericire în celălalt capăt al lumii noastre pustii
în asta pe meterezele clipelor noastre mărşăluia tristeţea, sta de veghe durerea şi nu dormea moartea
mirosea a sfârşit şi luntraşul îşi smolea barca aştepta să mă ţină de mâneca firii
eram singur în mijlocul lumii statuie de ceară şi-n arşiţa zilei mă topeam în trecutul rănit.
(Mai ştii când ţi-am spus că fără timp, efort şi voinţă nu ajungi nicăieri?)
Aşa a fost, Iubito şi-n zările goale a crescut umbra trecerii mele prin lume
cândva Aristotel spunea că lumea n-a avut început dar nu-l nega astfel pe Dumnezeu
aşa şi eu am plecat grăbit de la tine atunci dar asta nu însemna că nu te iubeam ca un nebun
atunci ţi-am spus să iubeşti viaţa pentru că e singurul dar pe care-l primeşti o singură dată
stăteam bine la teorie, Iubito dar eu îmi risipeam prin taverne tinereţea şi visul
acum mă amăgesc că răzbunarea înţeleptului e bună şi după atâţia ani
azi am stat pândindu-mi moartea ce sta la pândă după umbrele lumii
făcuse duş de dimineaţă era frumoasă se machiase pentru întâlnirea cu mine
păzeşte-ţi inima îţi spuneam că din ea ies izvoarele vieţii spuneam
şi mă risipeam zadarnic într-o lume străină pustie şi rea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu