Au ceva în plus. S-ar putea spune şi că au ceva în minus
faţă de oamenii de rând.
Schimbarea la faţă, de fapt la caracter, se vede în momentul
în care membrul de rând al unui partid prinde o funcţie. Devine de
nerecunoscut.
Interesant de văzut ar fi să-i putem vedea pe actualii
lideri aşa cum au fost înainte. Cel mai elocvent caz este al actualului prim
ministru.
Cum a fost tânărul Florin Cîţu, chiar dacă s-a exagerat
puţin, avem o idee după poveştile din timpul tinereţii sale petrecute pe pământ
american.
Nu le mai repetăm. Mass media şi adversarii politici le-au
rostogolit destul pentru a-i crea imaginea unui tânăr petrecăreţ.
Cum este acum, iarăşi este dificil de aflat. Cert este că a
învăţat să repete, şi când este cazul şi când nu este, cuvântul „români”. Tot
ce face este „pentru români”.
Cu acelaşi zel şi în exces rostogoleşte cuvântul magic
„români” şi preşedintele PSD, Marcel Ciolacu. Se mai aseamănă între ei şi la
modul în care se bărbieresc. Adică odată se bărbieresc, altădată uită să mai
dea cu lama peste obraz.
Eram tentat să spun despre Marcel Ciolacu că este omologul
lui Florin Cîţu.
De facto Cîţu este omologul politic al lui Ciolacu,
preşedintele Ludovic Orban este tras pe linie moartă înainte de congres.
Oricât de fugitiv ar fi
trecut în revistă modul de a se comporta, felul de a fi, al liderilor
partidelor mari, liderii partidelor mici sunt imagini fidele ale acestora.
Practic, în acest moment, asistăm la un război între
partidele mari şi partidele mici. Modul în care se manifestă PNL şi PSD nu sunt
radical diferite. Că au sau nu un plan comun este neimportant. În fond au
acelaşi scop: să domine viaţa politică.
Când un USR se ridică împotriva PNL, este o naivitate să
crezi că PSD îi va sări în ajutor.
Când un partid şi mai mic, AUR, vrea şi el să facă ordine
între partidele mari, nu poate fi tratat cu dispreţ şi aroganţă atât de PNL cât
şi de PSD.
Fiecare să-şi vadă lungul nasului, zic într-un glas PNL şi
PSD.
Situaţia, criza, scandalul, oricum dorim să-i zicem, va avea
o singură consecinţă: clasa politică în întregul ei mai scade câteva puncte în
încrederea populaţiei.
Ce să respecţi, ce să admiri la vreunul dintre aceste
partide? Ce încredere poţi avea în cei care conduc aceste partide şi se
răţoiesc unii la alţii?
Dacă se discută şi pe legalitatea unei moţiuni de cenzură,
cum ar putea rezolva aceşti oameni probleme mult mai grave, care afectează
viaţa a milioane de oameni? „Nu există
discuţii despre un guvern fără mine”, zice Florin Cîţu. La fel ar putea spune
şi Marcel Ciolacu: „Este de neimaginat un PSD fără mine”. Ludovic Orban ar
putea spune, pentru că aşa gândeşte, „Nu-mi pot imagina un PNL fără mine
preşedinte”.
Formula poate fi aplicată în cazul lui Dan Barna, Dacian
Cioloş. Mai puţin în cazul lui George Simion, preşedintele AUR.
Este un adevăr crud. Nu există în acest moment o mare
personalitate în fruntea unui partid.
Cel mai stabil, singurul lider politic necontroversat este
Kelemen Hunor. Pe de o parte este vorba despre statutul special al UDMR, pe de
altă parte despre disciplină, rigoare, respect faţă de cei care au fondat
această organizaţie.
În acelaşi timp nu pot fi trecute cu vederea opiniile
aplicate pe realitate ale acestui poet care este Kelemen Hunor. Iată, în plin
scandal al preţurilor liderul UDMR cere plafonarea tarifelor, a preţurilor.
Vine oarecum în contradicţie cu oscilaţiile premierului care nu ştie preţul pâinii şi ale ministrului de Finanţe care nu ştie cât ia în mână un salariat care are salariul minim.
Autor: Dumitru
Păcuraru
Sursa: Informaţia
zilei Maramureş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu