Târgul Regional de
Știință și Tehnologie pentru Copii
CODE Kids Fest
Maramureș – Sălaj 2021
Biblioteca
Județeană „Petre Dulfu”
Baia Mare, Biblioteca Județeană „I. S. Bădescu” Sălaj, în parteneriat cu
Asociația Culturală „Familia Română” și Fundația Progress organizează vineri,
5 noiembrie 2021, între orele 11:00-13:00, online pe platforma ZOOM, Târgul
Regional de Știință și Tehnologie pentru Copii, CODE Kids Fest Maramureș – Sălaj 2021.
Acest
eveniment se desfășoară în cadrul proiectului „CODE Kids – Programează
viitorul comunității tale”, dezvoltat de Fundația Progress și are ca scop
crearea unei mișcări de coding și STEM în care copii, tineri și bibliotecari
din mediul rural și urban mic își dezvoltă competențele digitale și se implică
în viața comunității din care provin prin rezolvarea unor teme digitale
creative. Prin activitățile de formare și atelierele organizate este deschisă o
fereastră către explorarea lumii digitale cu oportunitățile sale de dezvoltare
și învățare, astfel încât peste 3500 de copii, cu vârste cuprinse între 10 și
14 ani, sunt încurajați să se implice activ și chiar să urmeze o carieră în
tehnologie. Proiectul CODE Kids se desfășoară în prezent în cluburi de
programare din 27 județe ale României și din localități rurale din Republica
Moldova.
Vor
putea fi vizionate opt proiecte inedite, din sfera științei și a tehnologiei,
create de membrii cluburilor de programare CODE Kids din biblioteci publice ale
județelorMaramureș și Sălaj:
Cluburi CODE Kids
participanteîn competiție:
l „Juniorii IT”, Zalău,
Sălaj (două proiecte);
l „Code Dojo”
Copalnic-Mănăștur, Maramureș(un proiect);
l „R8botix”, Firiza,
Maramureș (două proiecte);
l „Cavalerii IT-iști” Baia
Mare, Maramureș(trei proiecte).
Invitat
special:Ioana
Mare – Hardware Integrator - Bosch Engineering Center Cluj-Napoca.
Prezentări ale partenerilor locali:
- Prof. TIC și informatică
- Loredana Gavriș - prezintă 2 proiecte ale copiilor din școlile partenere din
Zalău: Editare video și Programare Arduino;
- Echipa Robocorns a
Colegiului Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare, Vlad
Koblicica, lider grup;
- Colecția de Ozoboți a
American Corner, Baia Mare, coordonator: bibliotecar Adina Dorolțan;
- Tehnologia în sprijinul
activităților de educație inovativă - Corina Șpan, Șef Serviciu Împrumut carte
pentru Copii și Tineret.
„Târgurile
de știință au devenit deja o tradiție pentru cluburile CODE Kids și partenerii
noștri. În această toamnă culegem laurii după doi ani în care noua generație de
absolvenți a învățat programare și a lucrat la proiecte digitale și tehnice.
Experiențele pe care le trăiesc copiii în cadrul CODE Kids FEST și dorința lor
de evoluție ne dau energie și încredere că ei pot schimba lumea linie cu linie.
De aceea, an de an, investim în educația lor, le punem la dispoziție resurse,
provocări interesante și suntem convinși că merită să-i susținem și să le
arătăm recunoaștere în cadrul acestui festival de tehnologie.” - Ovidiu ANA,
Manager de proiect CODE Kids România.
„Pentru Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare organizarea acestui
eveniment este o provocare șipresupuneun efort de
adaptare pentru desfășurarea online. În acest mod valorificăm entuziasmul și
munca bibliotecarilor șicopiilor din județ, întrucât ei sunt cei care fac
posibil acest târg”, a declarat Oana UNGUREAN, coordonator al
cluburilor CODE Kids din județul Maramureș.
„În județul Sălaj
am dat startul acestui proiect în anul 2017, ca proiect pilot pentru șase biblioteci
comunale, iar din anul 2018 avem Clubul CODE Kids și în biblioteca județeană.
Proiectul se întinde pentru fiecare echipă, pe o perioadă de doi ani, respectiv
primul an de începători, iar al doilea se consideră ca fiind avansați. Proiectul
se încheie cu Târgul de Știință și Tehnologie, în care copiii își prezintă
proiectele implementate în cadrul clubului, în cei doi ani de activitate. Aici
avem ocazia să evaluăm activitatea cluburilor și să remarcăm evoluția copiilor
în ceea ce privește partea de programare”, a declarat Mariana Lucia MARIAN,
manager Biblioteca Județeană Sălaj.
CODE Kids FEST Maramureș - Sălaj 2021 - Târgul
Regional de Știință și Tehnologie pentru Copii este subfinanțat de Fundația
Progress.CODE Kids - Programează viitorul
comunității tale este o inițiativă națională de educație IT și STEM pentru
copii, implementată de Fundația Progress, în parteneriat cu Simplon România,
realizată cu sprijinul bibliotecilor publice din România.
Finanțator
proiect: Romanian American Foundation (RAF).
Parteneri naționali:
Institutul Aspen, CEZ Vânzare, Societe Generale Global Solution Centre.
Parteneri locali: Asociația
Culturală „Familia română”, American Corner Baia Mare, Filiala Maramureș a Asociației Naționale a
Bibliotecilor și Bibliotecarilor din România, Palatul copiilor Baia Mare.
Partener media local: Gazeta de Maramureș.
Persoană de contact:
Nume și funcție: Ștefan
Selek - responsabil PR - Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”
Adresă de e-mail: pr.bibliotecamm@gmail.com
Număr de telefon: 0262-275583
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu