duminică, 21 noiembrie 2021

Din lirica satului Plopiș - Poetul popular Nelu DANCI

 


M-AM ÎMBOLNĂVIT, FÂRTATE

 

M-am îmbolnăvit, fârtate,

Dar nu cred că de Covid,

Mă doare în piept și spate,

Oare, nu-i de la iubit?

 

Că noaptea nu pot să dorm,

Mă întorc, mă zvârcolesc,

Dar nici ziua nu am somn,

Nu știi câte pătimesc.

 

Nevasta dragă, întreabă,

Ce e cu mine? Ce am visat?

Ea, nu are nicio treabă

Și de era să cad din pat.

 

Eu îi spun că am coșmar

Și urât eu am visat,

De nimic nu am habar,

Cred că vântul m-a luat.

 

De aceea era să cad,

Din pat, când dormeam

Și era puțin cam cald,

Altceva, eu nu visam.

 

Și uite așa spre dimineață,

Mă trezesc eu fericit,

Cu a mea nevastă în brață,

Nu cu alta am dormit.

 

SUB CLAR DE LUNĂ, EU, AM STAT

 

Sub clar de lună, eu, am stat,

M-am gândit la mândra dragă,

Care șade în alt sat,

Oare, nu o fi beteagă?

 

Că de-o lună și mai bine,

Niciun semn ea nu a dat,

Nici nu a venit la mine,

Ori ceva s-a întâmplat!

 

Ori cineva i-a mințit,

Că eu nu mai țin la ea

Și acum ne-am despărțit

Și nu știe, săraca.

 

Eu din suflet o iubesc

Și îmi este dor de ea,

Abia aștept s-o întâlnesc,

Că nu mai pot nici mânca.

 

Dar deodată a venit,

Cum stăteam sub clar de lună,

De boală m-a lecuit,

Că are inima bună.

 

 

PĂȚANIE CU NEVASTA

 

Eu și cu a mea nevastă,

Dusu-ne-am, la fân, pe coastă,

Dar cum era coasta mare,

Am picat până în vale.

 

Cumva, am alunecat,

De seamă nu am băgat,

Că e foarte lunecuș

Și uite așa ne-am tot dus.

 

Și când am ajuns în vale,

Să vezi tu o întâmplare:

O căprioară bea apă,

Din izvor ea se adapă.

 

Sare în sus când ne vede,

Nu fuge, parcă-nțelege,

Cum noi am alunecat,

Fără să facem păcat.

 

Ce păcat am putut face,

Când nevasta îmi dă pace?

Oricum suntem cununați,

De păcate noi, iertați.

 

Și ne-am ridicat în sus

Și pe coastă iar ne-am dus,

Numai încet cu mult dor,

Să nu alunecăm iar în izvor.

 

 

AI VENIT FRUMOASĂ TOAMNĂ

 

Ai venit frumoasă toamnă,

Când te văd îmi dai fiori,

Îmbrăcată ca o doamnă,

Cu strai ca de sărbători.

 

Lângă apa liniștită,

Te-ai așezat prin copaci,

Tu de mine ești iubită,

Nici nu știi ce să mai faci.

 

Aici tu te-ai stability,

Nimeni nu te deranjează,

Iar eu am îmbătrânit,

Nimeni nu m-apreciază.

 

Da’ mai sunt și probozât,

De femeile din sat,

Pe care nu le-am iubit

Și amu mi-a fi păcat.

 

Dar mă duc la spovedit,

La o mândră mănăstire

Și spun tot ce n-am iubit,

Că am fost timid din fire.

 

 

CATRENE

 

(1)

Lună, lună luminoasă,

Tu mă faci să stau în casă,

La vecina să nu merg,

Cu ea să nu mă petrec.

 

(2)

De o zi, două sau trei,

Umblu tot pe la femei,

Tinere, nemăritate,

La dragoste învățate!

 

(3)

Stau amu și mă gândesc,

Cum era mai de demult,

Tânăr eram, cu dor mult,

Dar amu... îmbătrânesc.

 

(4)

Gânduri încă eu mai am

Și mă gândesc la nevastă,

Că acuma de vreun an,

Suntem singurei acasă.

 


 

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu