Umberto Eco ne face cunoscut în celebrul său roman Numele trandafirului (Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1984), roman cu nenumărate sensuri politico-istorice și filosofico-sociale (în neogreacă, trandafillos înseamnă „treizeci de foi/petale”), cum că întreaga știință/pricepere umană nu este altceva decât „un simplu comentariu” pe marginea celor două adevăruri esențiale, ce ne-au fost dezvăluite de scripturile vechi și noutestamentare: „Eu sunt Cel ce sunt”, respectiv ”Eu sunt calea, adevărul și viața”.
La
rândul său, în poemul epic Marele
inchizitor din celebrul roman Frații
Karamazov (Editura Pentru Literatură și Artă, București, 1965), F.M.
Dostoievski ne prezintă triada miracol-taină-autoritate, care – susține prefațatorul Ion Ianoși – nu reprezintă
numai „îndemnul marelui inchizitor de a anihila personalitatea umană și
libertatea sa”, ci și faptul că prevestește în mod halucinant „cuptoarele
fasciste ale morții, degradarea omului în unealtă supusă și inertă a
führerilor, care l-au «convins» că nu va dobândi adevărata libertate decât
renunțând de bunăvoie la ea”. Și astfel, continuă ilustrul cărturar român,
inchizitorul devine „întruchiparea nebuniei fără limite, convins că menirea sa
este aceea de a urma calea «înfricoșatului duh al morții și al destrămării» și
care, fără a pregeta în fața minciunii și înșelătoriei, îi conduce cu bună
știință pe oameni la moarte și destrămare, amăgindu-i tot timpul, ca nu cumva
să observe încotro sunt purtați, ca măcar pe parcurs sărmanii orbeți să aibă
iluzia fericirii”.
Merita
să reproduc acest citat, căci din el se desprind două ilustrative idei pentru
condiția umană în general, indiferent de perioada istorică la care ne-am
raporta, în mod special pentru prezentul torturat de un virus nenatural și de-o
criză energetică la fel de dubioasă, iar mai nou de războiul kremliniștilor
împotriva ucrainenilor: (a) Istoria și barbariile acesteia nu numai că se
repetă pe spirala devenirii umane (spirală relativ ascensională în plan
material-științific și abrupt descensională în plan moral-spiritual), dar ticăloșiile
de felul invaziilor și conflictelor militare sunt reluate la cote mult sporite
în ceea ce privește distrugerile și premeditatele suferințe provocate
dușmanilor (de regulă rasiali și/sau economico-ideologici), indubitabilă dovadă
că atât canaliile de sus (cârmuitorii sfidători sau psihopați), cât și cele de
jos (cârmuiții primitivi și isterizați de mincinoasa propagandă oficială, cazul
Rusiei putiniene) sunt singurele viețuitoare de pe micuța noastră planetă care se
delectează cu chinurile provocate semenilor, fie atunci când călăii își torturează cu sălbăticie victimele,
fie atunci când agresorii se dezlănțuie prin bombardamente împotriva dușmanilor
(militari, civili, femei, copii, bătrâni); (b)Atacarea Ucrainei de către
Federația Rusă, deodată din mai multe locuri și fără vreun motiv întemeiat
(toate motivele invocate de kremliniști, îndeosebi de sinistrul tandem
Putin-Lavrov, sunt pure pretexte, cu nimic mai breze ca cele prin Hitler căuta
să-și „justifice” agresiunile și pofta patologică de expansiune – pretinse
urgențe geostrategice întru apărarea germanilor din interiorul granițelor și
pentru protejarea comunităților nemțești de pe teritoriile statelor învecinate),
atacarea Ucrainei, deci, constituie un tipic și mârșav război de cotropire,
chit că gașca putiniană evită cu grijă termenul „război” din comunicatele lor
contrafăcute și-l înlocuiesc cu vaga sintagmă „operațiune militară specială”,
ba chiar pretind în informațiile servite rușilor, complet izolați și amarnic
pedepsiți în cazul în care se dovedesc neîncrezători în „adevărul”
kremlinisto-putinian sau mișcă în frontul intern prin proteste, că ei
bombardează doar infrastructura militară în „îndreptățitul” efort de
demilitarizare și denazificare a acestei țări ostile și cârmuită de un evreu, deci că populația civilă nu are de
suferit nici măcar atâtica de pe urma furibundelor lor bombardamente.
Dimpotrivă,
susțin alde ăștia cu incalificabila lor impertinență tătaro-muscălească, acolo
unde totuși există victime civile (până în prezent câteva sute de morți,
inclusiv copii, și mai multe mii de răniți), vina nu le aparține lor, inumanii
invadatori și agresori întru instaurarea dictaturii moscovite, ci numai și
numai autorităților ucrainene, deoarece îi obligă (!) pe cetățeni să formeze
scuturi umane!
Culmea
este că și pe meleagurile noastre încă mai există ființe (fie că-s filoruși sau
din „familia” lui Gigi Contra, fie că au un dinte împotriva ucrainenilor din
pricina unor fapte istorice mai degrabă imputabile sovieticilor decât lor),
care, în pofida zdobitoarelor probe furnizate de atâtea surse independente și a
milioanelor (deja peste două milioane) de refugiați ucraineni în țările vecine,
inclusiv în România, continuă să susțină ba aberația cu „plimbarea frățească” a muscalilor
înarmați până în dinți și puși pe fapte „eroice” de felul masacrelor și
furtișagurilor, ba neghiobia că ceea ce se vede pe internet și la tembelizor n-ar fi decât niște foarte
izbutite trucaje, ba năzdrăvănia că adevărații vinovați de actualele
„neînțelegeri” ruso-ucrainene, care formează un singur popor (Întreb: De aia,
prin înfometare, în anii treizeci au fost omorâți de Stalin circa cinci
milioane de ucraineni?), nu sunt nicidecum hoardele muscălești, ci americanii
și aliații lor din NATO.
Iar
concluzia acestor „analiști” după ureche este de-a dreptul năucitoare: Oalele
politico-militare ale acestei „neînțelegeri”, poreclită „operațiune militară
specială”, se vor sparge la final în
capul lui Joe Biden!...
Mai
mult. Unii dintre acești „moțați” nu se jenează să susțină punctul de vedere al
Chinei, aliata și nu prea a Rusiei, cum că Statele Unite, Uniunea Europeană, Japonia
și aliații acestora, ceea ce înseamnă cam toată planeta, nu trebuiau să aplice
sancțiuni economico-financiare atât de severe împotriva rușilor și bielorușilor,
pe de o parte ca să se evite transformarea monedei (euro, dolar) în instrument
politico-ideologic, iar pe de altă parte pentru ca marea masă a locuitorilor
acestor țări să nu fie aduși la sapă de lemn (deja rubla s-a devalorizat cu
peste 30%) și, desigur, să nu se
confrunte cu flagelul șomajului, după ce vreo 300 de companii (Ikeia, Mercedes-Benz,
Toyota etc.) au decis să-și închidă întreprinderile de pe teritoriul muscălesc.
Păi
bine, atot(ne)știutorilor cârcotași, ce anume era de făcut ca să se fie trezită
la realitate întreaga muscălime, aceeași muscălime care nu doar că l-a tolerat
pe Putin, dimpreună cu năravurile lui dictatoriale și infecta sa clică, vreme
de peste două decenii, dar chiar se mândrea că, în sfârșit, are parte de un
vrednic-nevrednic urmaș al megacriminalului I.V. Stalin?! Da, numai când
cuțitul mizeriei va ajunge la osul zecilor de milioane de spălați pe creier, în
principal din marile orașe, numai atunci ăștia vor realiza că toți putinienii
sunt niște tâlhari cu pretenții democratice și, în ciuda tuturor restricțiilor de
sorginte stalinistă, vor ieși cu sutele de mii în stradă, alături de
protestatarii cu discernământ, care nu cred o iotă din parascoveniile
kremliniste cu patriotismul (impus), necesitatea înarmării, amenințarea din
partea NATO, actuala „operațiune militară specială”, demențiala aspirație a lui
Putin de-a reface Uniunea Sovietică.
N.B.:Apropo
de refacerea imperiului sovietic, istoria demonstrează negru pe alb că niciun
imperiu (macedonean, persan, roman, mongol, otoman, austro-ungar, britanic
etc.) n-a putut fi reclădit după prăbușirea lui...
Ce dovezi
avem că lucrurile stau altfel (a se citi „mult mai prost”) de cum susține
propaganda oficială, care este evident că se conduce după celebra și mereu
actuala afirmație a lui Joseph Goebbels, ministrul nazist al propagandei: „O
minciună spusă o singură dată rămâne minciună, însă devine adevăr dacă este
repetată de o mie de ori”? În primul rând dezastruosul moral al trupelor
rusești de pe fronturile ucrainene (tot mai mulți dezertează, sabotează, plâng,
se predau ucrainenilor); apoi că milioane de tineri specialiști iau calea
străinătății (iar în aceste zile pleacă și mai mulți de teama mobilizării),
îndeosebi a țărilor occidentale, după care rup aproape toate legăturile cu
uriașa țară natală. Acest lucru este realmente o catastrofă pentru Rusia, chiar
mai mare ca pentru România (majoritatea românilor plecați sunt în strânsă
legătură cu țara-mamă), fiind știut faptul că materia cenușie reprezintă
principalul motor al progresului și prosperității reale pentru oricare popor.
De unde lesne se deduce că, pentru aproape toți înzestrații planetei
(excepțiile nu fac decât să întărească regula), trebuința de libertate și hrană
spirituală este cel puțin la fel de mare ca cea de pâine pentru trup. De
altminteri, nu spune Mântuitorul că „Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu orice cuvânt
care iese din gura lui Dumnezeu” (Luca
4/4)?!...
Revenind
la cârcotași și la izolarea Rusiei (încă necondamnată de China, Cuba,
Venezuela, Eritreea, Ungaria), nu trebuie dat uitării faptul că ea a
transformat exportul de petrol și gaze într-o necruțătoare armă politică.
Vasăzică, așa cum bine spune Eclesiastul, Nil
novi sub sole (Nimic nou sub soare), sau – în alți termeni – că totul se
plătește până la urmă de către individ, colectivitate, popor și națiune, ba
chiar de întreaga omenire (vezi uriașul preț pe care-l plătim cu toții pentru
înarmare și, îndeosebi, pentru poluare).
Voi
încheia cu două incitante idei ale lui Nikolai Berdiaev despre istorie, idei
extrase din opusculul Sensul istoriei
(„Istoria nu are niciun sens prin ea însăși”; „Mitologia este izvorul
primordial al istoriei omului”), precum și cu o inspirată epigramă a lui
Păstorel Teodoreanu, din care reies sentimentele majorității românilor
de-atunci față de ruși (posibil și ale românilor de azi față de invadatorii
Ucrainei): „Sadoveanu filorus,/stă cu curul la apus,/ca s-arate-apusului/care-i
fața rusului”.
Mă rog,
așa ca anexă (adică să nu creadă cineva că aș fi rusofob), voi reda un fragment
din articolul Când credința nu-i acasă,
bombele (NATO) joacă pe masa (sârbilor), articol pe care l-am scris pe 28
aprilie 1999 și l-am supraintitulat Război
cu mănuși democratice: „(...) războiul a fost, este și va fi concretizarea
apocaliptică a absurdului uman, pornit la ofensivă întru satisfacerea
orgoliului (militar, politic, economic, financiar, diplomatic, religios) al
celui mai tare, respectiv al primitivismului motivat prin fanatismul
expansiunii și al înrobirii”.
Sighetu
Marmației,
George PETROVAI
7 martie 2022
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu