Bănuiesc faptul că
au fost și alții care au crezut
Biblia o carte de lectură și odată cu trecerea vremii pentru noi, observăm că
și noi ca și paginile scrise ale Bibliei
ne împuținăm, trăind adevărurile scrise acolo cu mii de ani în urmă.
Unul din paragrafele
acestei cărți spune: ”Cu cât știm mai mult cu atât durerea va fi mai mare”.
Mulți,
foarte mulți oameni nu au îndrăznit a
zice că rușii vor război, că rușii vreau
supremația în arme, teritorii și putere. Cu alte cuvinte se considera răuvoitor persoana care ar fi etichetat în acest secol pe ruși, că-și
doresc supremația că se vreau pentru a câta oară ? ”Conducătorii Lumii”.
Deci vorba: ”N-am crezut că rușii vor război.” Ei
uite că doar asta vor și ca să-și ducă minciunile până la capăt, ”cu
convorbirile” bilaterale speră să câștige
ceea ce nici prin război nu au putut și senini încep ”convorbirile”, tot
de la pierzania poporului ucrainian. Eu eram printre aceia care se îndoia sincer de ”onestitatea” rusă .Nu
știu atât de multe câte consideră Biblia, dar istoria ne prezintă un popor rus condus se pare doar de lacomi și
incompetenți. Atlasul Istoric ne arată că indiferent cine se lupta pe
teritoriul EURASIEI la sfârșit tot ruși câștigau câte ”o falcă de pământ” și
astfel s-au întins pe două continente,
pe care le suge de bogății până la
secătuire. Această practică o folosesc și în țările subordonate lor.
Dacă împărțirea teritoriului Rusiei.
Cei trei
viteji aveau: Rusia Kieviană, Belarus-Adică ruși albi și au mai rămas Ciornâi ruși,
adică rușii moscoviți. Asta este o primă problemă neadmisă de ei, adică cei
care acum conduc.
Nu facem
această incursiune în istorie mai ”jos”
de al doilea Război Mondial.
Țările
care Europa le-a oferit rușilor au
primit gradul de slugi, Sovrom-urile
erau întreprinderi sau asociații unde
lucrau români conduși de ruși și valorificarea era juma-juma și asta în toată
economia și agricultura țării noastre.
Apoi
lumina de la Răsărit, de fapt era o beznă, deoarece rușii nu aduceau tehnologii
noi, ei cărau tot ce era bun aici și în celelalte țări subjugate de : ”Stalin
și poporul rus, libertate ne-a adus !”
Așa că
fabricile și uzinele se demontau și se
transportau în URSS. Fabrica de avioane IAR, avioane care erau mai bune ca
HURICANELE americane de atunci, azi se numesc Antonov.
Ungurii au
avut CSEPEL un motor Diesel amplasat pe camioane de 3-5 t, singurul motor
Diesel, care se pornea la manivelă.
Au poftit
și de la noi strungurile ”Iosif Rangheț”
și nu am loc să trec toate furturile de la națiile pe care le spoleiau
ei consumând doar vodka, dar cum
vedeți au spart becul lui Ilici, să nu
se vadă cum fură. Hidrocentrala de la Bicaz, ne-au ajutat
s-o realizăm după planurile lui Ing. Dimitrie Leonida, dar nu ne-au permis să
facem avioanele ROMBAC -1-11-100
deoarece le luam de la ei mediu
curier, care sunt foarte utile pe
continent. Și-au dat seama că-i sectorul
unde pot pierde și au copiat CONCORDE- dar nici ei nu au făcut mai multe. Un
fapt ”loialitatea” rusească a fost că
prin anii 50 Rusia nu a prea avut
recolte de cereale și au cerut de la noi
că ne dau tancuri cu rachete pe ele cum au înzestrat ISRAELUL. Dar ne-au trimis
tancuri T-34 care au făcut războiul și au fost reparate.
Gh. GH.
Dej a refuzat și a solicitat plata cheș.
Noi ne-am refăcut după război și plătirea daunelor de război impuse, dar ei
sunt dușmanii Lumii. Ei nu respectă nimic și ultima ispravă a lor este dispariția prin secare a
MĂRII ARAL o mare la periferia
deșertului care prin curentul de aer rece pe care-l primim de la Deșertul Gobi
era amplificat și transformat în zăpadă.
Acum știți de ce iernile noastre au zăpadă puțină sau deloc ?
Stalin și
poporul rus / libertate ne-a adus ! și
putem spune și ”BELȘUG”...
Toma G.
Rocneanu,
Baia Mare, 11.03.2022
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu