La începutul lui 2022 descriam un Crăciun de odinioară de la Moscova, din zilele în care acest oraș era capitala celor mai nebunești idei care au pătruns vreodată în conștiința umană. Era un loc excesiv, peste măsură de periculos, murdar, corupt și disperat de ineficient.
Un singur amănunt vă va spune multe. Țineam
întotdeauna în portbagajul mașinii o canistră de benzină de rezervă (pentru că
benzina putea dispărea subit de la pompele și-așa rarefiate, fără niciun
avertisment), în caz că ar fi fost necesar să ajungem la aeroport în grabă.
Pentru că, dacă vreunul dintre noi ar fi devenit serios
bolnav, cel mai înțelept de făcut era să ne urcăm în primul avion către
Helsinki, unde erau disponibile tratamente medicale actualizate, medicamente
moderne și condiții salubre.
Iată-ne în centrul unui stat chipurile dedicat
idealului egalității umane, și singurul spital bun din toată țara era ascuns
după un zid înalt de 5 metri, pe un teren particular păzit, disponibil numai
unui grup select de câteva zeci de membri ai Comitetului Central al Partidului
Comunist.
URSS-ul era de așteptat să fie dedicat bunăstării,
dar magazinele oficiale erau goale. Un banc descria o femeie care intră
într-unul dintre aceste locuri ornamentale și întreabă pe unul dintre mulții
angajați lipsiți de ocupație dacă au pește – la care răspunsul serviabil este:
„Nu, acesta este magazinul unde nu avem carne. Magazinul unde nu avem pește
este peste drum”.
Cât am trăit acolo, acest banc a fost o descriere
aproximativ corectă a vieții reale. Dacă voiai carne, atunci te duceai pe piața
neagră – cu excepția comuniștilor privilegiați, care aveau propriile lor
magazine și linii de aprovizionare.
Scopul acestei povești nu este să dansez pe
mormântul Uniunii Sovietice. Este moartă și îngropată. Ci este să avertizez
împotriva creării unei alte societăți, la fel de proaste, și în mod egal
dominate de idei care par bune și frumoase la început.
De ani de zile tot lansez avertismente împotriva
dogmei ecologiste care a înlocuit în mare măsură comunismul în creierele
stângii globaliste. Ca și comunismul, are un scop nobil, salvarea planetei.
Acest scop este de fapt atât de nobil încât îi
determină pe suporterii săi să se lepede de orice dubiu sau moderație. Sunt
atât de buni și de drepți încât orice opoziție este ticăloasă, orice îndoială
de neiertat. În concepția acestor oameni, un viitor luminos se află chiar după
următorul deal, garantat de soare și de morile de vânt.
De câțiva ani, am asistat la fiecare câteva luni la
distrugerea nesăbuită a unor centrale electrice pe cărbuni moderne, eficiente
și folositoare – nu puse pe tușă cu precauție, în caz că vom mai avea nevoie de
ele vreodată, ci dinamitate rapid cu explozibili de calibru mare, pentru că ne
bazăm pe o certitudine despre viitor pe care nicio persoană sănătoasă nu ar fi
rezonabil să pretindă că o posedă.
Am observat și nebunia de a nu reînnoi sau susține
centralele noastre nucleare, și am atras atenția că un program pentru
modernizarea lor ar reprezenta o folosire mai inteligentă a banilor aruncați pe
aducerea la zi a grandiosului și inutilizabilului sistem de rachete nucleare Trident.
Aceasta este o armă de superputere de pe vremea Războiului Rece, când noi nu
mai suntem o superputere, și când Războiul Rece s-a terminat în urmă cu
treizeci de ani. Tot atât de bine am putea să construim niște fabrici noi-nouțe
care să construiască televizoare alb-negru pentru export.
Acum amenințarea de care am vorbit a sosit. Soarele
și vântul nu pot produce toată energia necesară acestei țări. Așa că, fără
cărbuni și energie nucleară, am devenit dependenți fără speranță de
soluționarea rapidă pe care o oferă centralele electrice pe gaz, care nici
măcar nu sunt verzi. Și gazul a devenit atât de scump încât ne putem aștepta cu
toții cât de curând la o creștere imensă a facturilor noastre la energie.
Până la toamnă, vom ajunge să plătim bani grei pentru
a susține nebunia dogmatică a unei elite conducătoare complet acaparate de
fanatismul ecologiștilor. Mult succes cu organizarea redresării economice în
astfel de condiții. Țara noastră nu va face decât să devină mai rece și mai
întunecată. Pentru că, asemeni fanatismului roșu pe care l-a înlocuit și cu
care seamănă foarte mult, fanatismul verde nu se învinovățește niciodată pentru
dezastrele pe care le cauzează.
Va continua și va continua până când va deveni
intolerabil și va cădea.
Autor:
Peter Hitchens
Sursa:
anonimus.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu