Alexandru Paleologu mărturisea că, tânăr fiind, a fost atras de ideile stângii radicale pentru că se simțea vinovat din pricina privilegiilor istorice ale aristocrației din care familia sa făcea parte. Ajunsese să creadă că acele privilegii au ținut departe de prosperitate o parte a omenirii, iar stânga radicală ar avea dreptate să vrea să le desființeze.
Azi, mulți miliardari ai lumii finanțează idei
radicale noi, cum este ecologismul emisiilor zero de carbon. Conștiința lor
morală ar fi mai curată dacă planeta ar fi mai curată. Dar simțul realității în
cazul acestor conștiințe morale este el însuși aproape zero. Dovada cea mai
recentă o avem în Sri Lanka, unde guvernul local, davosian până în prăsele, a
interzis îngrășămintele chimice în urmă cu doi ani. Urmarea?
Agricultura țării s-a prăbușit, iar în 2022 Sri
Lanka nu a mai avut bani să cumpere necesarul de carburanți. Toate prețurile au
crescut, iar acum populația s-a revoltat.
Cum nici ideile egalitarismului comunist nu au murit
odată cu eșecul statelor care au preluat această ideologie, este de prevăzut că
nici ecologismul radical nu va da înapoi după un eșec asemenea celui din Sri
Lanka.
Avem nevoie de o explicație mai profundă decât aceea
a conștiințelor morale autoculpabilizate? Eu cred că da. Ipoteza mea este că
moralitatea însăși și-a pierdut rădăcinile și acționează azi doar ca o
ideologie.
Unii miliardari ai anului 1917 au finanțat Revoluția
Bolșevică, dar nu din idealism moral, ci din cinismul cunoașterii faptului că
bolșevicii vor conduce un capitalism de stat. Reprezentanții de azi ai
dinastiilor banului par a avea convingeri idealiste. Problema este că ei i-au
finanțat și pe cei care le formează aceste convingeri, tot ei stabilesc
experimentele-pilot și par incapabili să vadă dezordinea ce se poate naște din
idealismul lor. Utopia decarbonizării rapide le-a cucerit mințile. Sunt ei
conștienți de haosul ce se poate instala înainte ca planeta să fie salvată de
răul emisiilor de carbon? N-au altă tablă de valori decât cea propusă de
Nietzsche după ce a deconstruit Decalogul de pe Muntele Sinai: un orgoliu
luciferic coborât în magia noilor virtuți aristocratice. Pompa acestui orgoliu
umflă vanitățile ca pe niște roți de bicicletă, dar bicicletele astfel umflate
nu pot călători cu norii ce aduc sau nu aduc ploile. Ele rămân biciclete de
birou.
Problema moralității într-o lume fără Dumnezeu a
devenit un joc de ideologii cu prize din ce în ce mai false asupra realului.
„Trebuie să fie” a luat locul lui „este”, iar despre acest „este” ni se spune
că n-ar mai trebui judecat în binomul Bine-Rău.
Au finanțat industrializarea comunistă din URSS (cu
tehnologii, mai ales) fără să țină cont de aspectele umanitare din lagărele
staliniste de concentrare și au așteptat expansiunea mondială a acelei
revoluții, care urma să instaleze egalitarismul fericirii cu șenile, fără
rădăcini.
Azi, deconstruiesc tot ce a mai rămas înrădăcinat:
familia, genul, morala, istoria…Vor un om nou, desigur. Unul care să nu se
revolte ca în Sri Lanka, unul care să accepte că niște conturi mari conduc
treburile și știu să le conducă mai bine decât conturile mici și mijlocii. Unul
care acceptă noua religie laică, ecologismul, și faptul că, dacă va fluiera în…
biserică, urmează să aibă necazuri mari cu „inchiziția”, cum avu, recent, un
director de la un mare fond de investiții, care și-a luat libertatea de a spune
că exagerăm nepermis de mult poveștile despre „apocalipsa climatică”. Dacă un
doctor, director de clinică, ar fi spus că exagerăm în preocupările noastre
pentru fitness, n-ar fi pățit nimic. Acel director de fond de investiții a fost
obligat să demisioneze. Așa arată acum libertatea de a dezbate: ca pe vremea
lui Stalin.
Autor:
Ioan Buduca
Sursa:
cotidianul.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu